Eugen Mitea e foarte dezamăgit de rezultate şi n-ar mai vrea vice
Scris de sibiu2010 pe iunie 2, 2008
Liberalii se aşteptau la rezultate mult mai bune atât la Consiliul Local Sibiu, cât şi în cursa pentru Consiliul Judeţean, iar Mitea nu e sigur că vrea să mai fie viceprimar.
Aliaţii saşilor în cursa pentru alegerile locale la Sibiu, liberalii lui Eugen Mitea şi Gheorghe Dicu nu păreau deloc nişte oameni fericiţi de rezultatele obţinute atât la nivelul capitalei judeţului cât şi în teritoriu pentru Consiliul Judeţean.Liberalii au urmărit tăcuţi la sediul partidului discursul triumfător de la televizor al lui Klaus Johannis şi au dat semne de îngrijorare când au aflat că au numai 9,1 la sută în Consiliul Local şi 5,8 la sută în dreptul lui Gheorghe Dicu, la preşedinţia Consilului Judeţean, rezultate consemnate la Sibiu.
Preşedintele filialei Sibiu a partidului, Eugen Mitea, a declarat pentru www.sibianulonline.ro, că în ciuda faptului că rezultatele sunt mai bune decât cele de acum patru ani, procentul este unul sub aşteptări.„Sincer nu suntem mulţumiţi de ce rezultate am scos. Ne aşteptam la un scor mai bun, chiar dacă am ieşit mai bine decât acum patru ani. Rezultatele nu sunt cele dorite nici pentru Consiliul Judeţean” a declarat Mitea. Liderul liberalilor sibieni este atât de dezamăgit de rezultate încât nu crede că mai vrea să fie viceprimar al municipiului Sibiu. „Nu mai sunt aşa sigur că îmi mai doresc acest lucru. Voi mai vedea în aceste zile dacă voi reveni la Primărie” a spus acesta.(preluare sibianulonline)

