Sibiu2010 – Orasul meu

Sibiul trebuie sa devina cel mai frumos oras din Romania.

Arhiva pentru iunie 5th, 2008

Johannis o cunoştea pe fetiţa înecată la Olimpia

Scris de sibiu2010 pe iunie 5, 2008

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a spus ieri, într-o conferinţă de presă, că o cunoştea pe fetiţa de 10 ani, care a murit înecată sâmbătă la Bazinul Olimpia. Edilul-şef l-a etichetat pe administratorul bazinului drept “incompetent” şi a afirmat că va începe demersurile necesare pentru preluarea în administrare a bazinului de către Primărie. Johannis a spus că va vorbi şi cu Octavian Belu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, pentru ca transferul să fie urgentat. “Eu am cunoscut-o pe acea fetiţă de la biserică. Acei administratori ai bazinului Olimpia sunt absolut inconştienţi. Este inadmisibil să moară cineva. Sunt revoltat şi de lipsa de reacţie a autorităţilor competente. Sunt hotărât să iau în administrare bazinul şi să terminăm cu incapabilii aceia. Dacă voi reuşi sau nu (n.r. – să transfere bazinul în administrarea Primăriei), nu sunt în măsură să evaluez. Aceşti imcompetenţi trebuie să dispară din sportul sibian şi din administraţie. Bazinul trebuie închis, reabilitat şi redeschis. Nu sunt supărat pe sportivi, ci pe administraţie”, a declarat Klaus Johannis. Primarul a spus că directorul CSM, clubul în adminstrarea căruia se află bazinul Olimpia, este “un incompetent” şi i-a cerut demisia din funcţie. “Nu înţeleg de ce mai stă în acea funcţie”, a declarat Johannis.(preluare din tribuna)

Publicat în Uncategorized | Etichetat: , , , , , , | Lasă un comentariu »

Alianţă FDGR–PSD–PNL

Scris de sibiu2010 pe iunie 5, 2008

Odiseea noilor vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean pare a se fi încheiat. FDGR a bătut palma cu PSD şi PNL pentru stabilirea Executivului Consiliului Judeţean. Formula stabilită aproape 100 % este Martin Bottesch preşedinte, Gheorghe Dicu şi un reprezentant al PSD, vicepreşedinţi. Deşi a câştigat alegerile în judeţ şi, normal, ar fi fost să aibă prima opţiune pentru unul dintre posturile de vicepreşedinţi, deoarece are cei mai mulţi consilieri judeţeni, PD–L se vede pus la colţ de FDGR şi Klaus Johannis. Dacă ar fi să extindem eşecul PD–L şi în ceea ce priveşte negocierile pentru viceprimarii Consiliului Local Sibiu, PD–L rămâne doar cu postul de primar de la Mediaş, câştigat prin Daniel Thellmann. (preluare din tribuna)

Publicat în Uncategorized | Etichetat: , , , , , , , | 1 comentariu »

Consilieri cu Dumnezeu inainte

Scris de sibiu2010 pe iunie 5, 2008

In premiera in judet, trei preoti ortodocsi au obtinut mandate in Consiliul Local si Consiliul Judetean Sibiu. Ioan Sirbu, consilier local ales pe listele PSD, sustine ca va evita implicarea in politica, in timp ce Achim Bacila (PNL) marturiseste ca va face tot posibilul pentru a rezista in Consiliul Judetean.Au candidat pe listele PSD si PNL, dar sustin ca nu fac si nu vor face politica. Preotul paroh Ioan Sirbu marturiseste ca, in urma propunerii IPS Laurentiu Streza, mitropolitului Ardealului, a acceptat sa candideze pe lista social-democratilor pentru a se implica in problemele comunitatii si a promova proiectele Bisericii Ortodoxe Romane, la nivelul Sibiului. „Scopul nostru nu este acela de a face politica, ci de a promova intersele Bisericii. Eu as fi acceptat sa candidez pe listele oricarui partid. Il cunosc bine pe domnul Cindrea, dar asta nu inseamna ca fac politica partidului. Nu s-a facut nicio presiune asupra noastra. Ni s-a propus, am acceptat, pentru binele comunitatii si interesele bisericii, care reprezinta comunitatea”, povesteste proaspatul consilier local apolitic, dar ales pe lista de partid. Parintele Sirbu a recunoscut ca nu este la curent cu proiectele Primariei si ca nu stie din ce comisie va face parte, dar e bucuros ca are sansa sa faca ceva pentru sibieni. Un alt preot ales pe listele PSD este Mihai Samarghitan, viitor consilier judetean deja confirmat de formatiune. (preluare din monitorul de sibiu)

Publicat în Uncategorized | Etichetat: , , , , , , , | Lasă un comentariu »

OPC a închis Olimpia, dar Cintean spune că va redeschide bazinul într-o lună

Scris de sibiu2010 pe iunie 5, 2008

OPC a închis Olimpia, dar Cintean spune că va redeschide bazinul într-o lună
OPC Sibiu a dat miercuri o amendă de 30.000 de lei administratorilor de la Bazinul Olimpia şi l-au închis până la remedierea deficienţelor constatate.
A fost nevoie ca o fetiţă, Flavia, de numai 10 ani, să moară din cauză că nimeni nu a supravegheat bazinul unde aceasta înota sâmbăta trecută, pentru ca baza administrată de clubul CSM Sibiu, să fie închisă datorită şirului întreg de deficienţe şi a condiţiilor pe care le oferea.

Oficiul pentru Protecţia Consumatorului din Sibiu, a anunţat miercuri, la câteva ore după moartea fetiţei, că decizia temporară de închidere a singurului bazin acoperit de înot, funcţional în România, a devenit definitivă, după ce cei din conducerea clubului CSM Sibiu, cei care patronează acest obiectiv, nu au putut dovedii că bazinul mai poate funcţiona fără să perecliteze viaţa oamenilor. CSM a primit şi o amendă de 30.000 de lei pentru neregulile descoperite la faţa locului.

(preluare din sibiuanulonline)

Publicat în Uncategorized | Etichetat: , , , , , | Lasă un comentariu »