Sibiu2010 – Orasul meu

Sibiul trebuie sa devina cel mai frumos oras din Romania.

Coruptia din Romania – demascata pe YouTube, de un documentar britanic

Scris de sibiu2010 pe iulie 17, 2008

Coruptia din Romania – demascata pe YouTube, de un documentar britanic Coruptia din România este un fenomen cotidian, raspândit în spitale, dar si pe stadioane si în ministere, cea mai mare problema fiind aceea a politicienilor corupti care detin puterea si blocheaza orice eforturi de reforma, se arata într-un reportaj britanic postat pe site-ul YouTube. Este vorba despre un material produs de Journeyman Pictures, o casa independenta de film, cu sediul la Londra, specializata in documentare. “Din ziua în care se nasc, românii se confrunta cu coruptia”, se afirma in reportaj. Relatarea porneste de la nasterea în maternitate, unde “nici nu ti se mai cere mita, se stie ca trebuie sa o dai”, si culmineaza cu dosarele de coruptie la nivel înalt, dintre care sunt prezentate cazurile fostului premier Adrian Nastase si al fostul ministru al agriculturii Decebal Traian Remes. “Pe masura ce cresc, românii îsi dau seama ca sunt o serie de alte servicii ce necesita o abordare ‘pe sub tejghea’. De exemplu, în serviciile publice, unde, daca nu vrei sa ai probleme, cel mai cel mai bine este sa-i dai ‘atentii’ functionarului public”, comenteaza realizatorul britanic. “Daca românul devine microbist, ajunge sa se confrunte cu lumea tenebroasa a transferurilor ilegale, a evaziunii fiscale si spalarii de bani. Desigur, aici nu mai vorbim de coruptia la mic nivel. Simpaticul patron al echipei Steaua Bucuresti trebuie sa dea socoteala cu privire la achizitionarea unor terenuri în conditii suspecte. Judecând dupa dimensiunile casei sale, nu pare a fi foarte sarac”, noteaza reportajul realizat de Journeyman Pictures. Parlamentul României este prezentat ca fiind “locul unde se afla cea mai mare problema. Majoritatea politicienilor sunt corupti, într-un fel sau altul”, spune realizatorul documentarului, citându-l pe Victor Alistar de la Transparency International. Fostul ministru al justitiei Monica Macovei vorbeste despre dificultatile de “a combate coruptia politica, într-o tara cu politicieni corupti, care detin puterea si emit legi sau ordonante”, prin care contraataca permanent orice masura anticoruptie.(preluare gardianul)

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>