Sibiu2010 – Orasul meu

Sibiul trebuie sa devina cel mai frumos oras din Romania.

Arhiva pentru iulie 18th, 2008

Încă un autocar cu turişti, accidentat în Sibiu

Scris de sibiu2010 pe iulie 18, 2008

18 iulie 2008
Arhiva Sibianulonline)

După doar două zile de la teribilul accident în care zece copii polonezi au ajuns la spital, pentru că autocarul în care se aflau a fost lovit de un TIR în judeţul Sibiu, în urmă cu câteva minute, alt autocar cu turişti a fost lovit, pe DN1.

De această dată, accidentul a avut loc pe DN1, în dreptul localităţii Veştem, lângă pasarelă. Un sătean de 64 de ani din Veştem venea de la câmp, cu căruţa plină cu fân, pe DN1, deşi vehiculele cu tracţiune animale nu au voie să circule pe drumurile naţionale. La un momentdat, calul s-a speriat şi a intrat pe contrasens. Pe celălalt sens de mers venea autocarul, plin cu turişti din Israel.

Cel mai afectat de coliziune este săteanul din Veştem, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu. Turiştii israelieni nu au necesitat intervenţia medicilor.(preluare din sibianulonline)

Publicat în Uncategorized | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Topul celor mai bine plătiţi funcţionari publici

Scris de sibiu2010 pe iulie 18, 2008

900 de euro. Cu atât contribuie, anual, fiecare dintre noi pentru salariile uriaşe ale unora dintre funcţionarii publici. Revista “Capital” a încercat să afle unde se duc banii noştri şi a realizat un top al celor mai bine plătiţi angajaţi din administraţia publică

Funcţionarii de la Bucureşti sunt mai costisitori decât cei de la Washington sau de la Londra. Acest fapt este demonstrat de veniturile imense ale multor şefi din aparatul birocratic, care pot ajunge si la sute de mii de euro pe an.

Recordul este deţinut de un înalt funcţionar care supraveghează domeniul asigurărilor. Într-un an, această persoană a câştigat 345 de mii de euro. Adică de aproape 20 de ori mai mult decât preşedintele Traian Băsescu.

Cum ajung unii angajaţi ai statului la asemenea venituri? Pe lângă salariul pe care-l primeşte de la instituţie, un înalt funcţionar beneficiază de tot felul de sporuri sau indemnizaţii. În plus, mai sunt şi bonusurile pentru participarea la diverse şedinţe lunare.

Jurnaliştii de la “Capital” scriu că în 2007, primii 20 de birocraţi ai ţării au câştigat, la un loc, un milion şi jumătate de euro. Funcţionarii publici cel mai bine plătiţi sunt la conducerea AVAS şi BNR. Din topul revistei “Capital” nu lipsesc nici şefii de la Ministerul Finanţelor, Muncii şi Transporturilor, dar nici cei ai unor instituţii care nu işi justifică transparent cheltuielile, cum ar fi SRI, SIE sau Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Foarte mulţi funcţionari publici nu şi-au publicat declaraţiile de avere. Este şi celebrul caz al directoarei Fondului Proprietatea, Daniela Lulache, despre care circulă zvonul că i-ar intra în cont, lunar, 17 mii de euro. Iată cum arată topul veniturilor pe 2007:

TEODOR ATANASIU, Preşedinte AVAS 158.891

DOINA DASCĂLU , Secretar de Stat
Ministerul Economiei si Finanţelor 125.422

EUGEN TEODOROVICI, Secretar de Stat 109.519
Ministerul Economiei si Finanţelor

CĂTĂLIN DOICĂ , Secretar de Stat 105.409
Ministerul Economiei si Finanţelor

ALICE BÎTU, Secretar de Stat 92.162
Ministerul Economiei si Finanţelor

GELU ŞTEFAN, Secretar de Stat 91.326
DIACONU Ministerul Economiei si Finanţelor

EUGEN CIORICI, Secretar de Stat 81.165
Ministerul Economiei si Finanţelor

IOAN NICOLESCU, Secretar General 78.592
Ministerul Economiei si Finanţelor

VARUJAN VOSGNIAN, Ministru 73.333
Ministerul Economiei si Finanţelor

MIHAELA ARTENI, Secretar General 58.735
Ministerul Muncii

(preluare realitatea.net)

Publicat în Uncategorized | Etichetat: , , , | 2 Comentarii »