Încă un autocar cu turişti, accidentat în Sibiu
Scris de sibiu2010 pe iulie 18, 2008
După doar două zile de la teribilul accident în care zece copii polonezi au ajuns la spital, pentru că autocarul în care se aflau a fost lovit de un TIR în judeţul Sibiu, în urmă cu câteva minute, alt autocar cu turişti a fost lovit, pe DN1.
De această dată, accidentul a avut loc pe DN1, în dreptul localităţii Veştem, lângă pasarelă. Un sătean de 64 de ani din Veştem venea de la câmp, cu căruţa plină cu fân, pe DN1, deşi vehiculele cu tracţiune animale nu au voie să circule pe drumurile naţionale. La un momentdat, calul s-a speriat şi a intrat pe contrasens. Pe celălalt sens de mers venea autocarul, plin cu turişti din Israel.
Cel mai afectat de coliziune este săteanul din Veştem, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu. Turiştii israelieni nu au necesitat intervenţia medicilor.(preluare din sibianulonline)

