Sibiu2010 – Orasul meu

Sibiul trebuie sa devina cel mai frumos oras din Romania.

Arhiva pentru iulie 27th, 2008

MIRCEA SANDU: „Sunt prea puternic pentru ei!“

Scris de sibiu2010 pe iulie 27, 2008

Daniel Conţescu Duminică, 27 Iulie 2008

Încolţit, preşedintele FRF îşi sfidează adversarii care-l vor plecat de la „Casa Fotbalului“. „Naşu’“ nu-i lasă din braţe pe aghiotanţii săi, Lupescu şi Prunea. Ciclonul pornit de Dumitru Dragomir şi de Gigi Becali având ca ţintă înlocuirea actualei conduceri federale a primit ieri o replică vehementă din partea lui Mircea Sandu.
Într-un interviu acordat EVZ, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a anunţat că nu renunţă nici în ruptul capului la Ionuţ Lupescu şi la Florin Prunea, aşa cum cere insistent „Corleone“. În alt plan, Mircea Sandu are propriul meci, cu Gigi Becali.
Patronul Stelei adună voturi pentru schimbarea „Naşului“, iar printre aliaţii săi se numără Marin Condescu, preşedintele clubului Pandurii Târgu-Jiu şi omul la al cărui semnal votează „la comandă“ 40 de cluburi afiliate la FRF.
Cazul „Valiza“, în care avocatul Daniel Florea acuză imixtiuni ale lui Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu, a devenit în ultimele zile un pretext pentru ca Dragomir şi Becali să poată arunca în aer conducerea de la „Casa Fotbalului“.

„Poate fac cum a făcut Putin cu Medvedev!“

EVZ: Domnule Sandu, simţiţi presiunea exercitată de cluburile care vă cer demisia?
Mircea Sandu:
Dom’le, nici măcar presiunea atmosferică nu contează pentru mine, fiindcă stau bine cu tensiunea arterială! Pe mine o să mă găsiţi aici şi în 2014! Iar dacă mă supăr, fac ca la ruşi!
Adică?
Cum a făcut Putin cu Medvedev (n.r. – Putin l-a lăsat „moştenitor“ pe Medvedev la conducerea Rusiei)

(preluare din evenimentulzilei)

Publicat în Uncategorized | Etichetat: , , , , | 1 comentariu »

Bilanţul inundaţiilor: Patru morţi, doi dispăruţi şi aproape 9.000 de persoane evacuate

Scris de sibiu2010 pe iulie 27, 2008

27.07.2008
Patru persoane din judeţul Maramureş au murit, alte două sunt date dispărute şi aproape 9.000 au fost evacuate în urma inundaţiilor din ultimele zile care au afectat 167 de localităţi din şapte judeţe, potrivit unui bilanţ prezentat, duminică, de secretarul de stat Victor Paul Dobre.

Secretarul de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a declarat, duminică, după şedinţa Comitetului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă de la Guvern, că potrivit unei sinteze operative, duminică, la ora 8.00, erau afectate de inundaţii şapte judeţe, 167 de localităţi, 8.922 de persoane fiind evacuate.

Conform datelor primite până duminică dimineaţă, 32 de case sunt distruse, iar 2.267 de locuinţe şi 8.669 de gospodării sunt afectate sau inundate.Viiturile au afectat 5.520 de fântâni, trei kilometri de drumuri naţionale, 61 de kilometri de drumuri judeţene, 423 de kilometri de drumuri comunale, precum şi 18.771 hectare de terenuri agricole şi 1.739 de hectare de păşuni şi fâneţe.Totodată, 45 de localităţi din patru judeţe au rămas fără energie electrică, 30 de stâlpi de curent fiind rupţi.

Secretarul de stat a mai spus că patru persoane au murit în judeţul Maramureş, din cauza prăbuşirii unei case de lemn, o persoană este dată dispărută în acelaşi judeţ, iat o alta în judeţul Suceava.

Persoanele afectate de inundaţii din zonele apropiate municipiilor Paşcani şi Roman vor fi evacuate, iar digurile de pe râul Siret vor fi supraînălţate, pentru sinistraţi urmând să fie scoase produse de primă necesitate de la rezervele de stat, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Prognoza meteo pentru următoarele ore indică precipitaţii sub 25-30 litri pe metru pătrat în zonele inundate şi oprirea ploilor în noaptea de duminică spre luni, începând cu ora 24.00, pentru cel puţin câteva zile.(preluare mediafax)

Publicat în Uncategorized | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »