Sibiu2010 – Orasul meu

Sibiul trebuie sa devina cel mai frumos oras din Romania.

Diagnosticul „cancer“ nu mai înseamnă moarte

Scris de sibiu2010 pe august 7, 2008

100.000 din cei 355.000 de bolnavi de cancer din România au şanse de vindecare totală, iar 200.000 pot supravieţui până la 10 ani

Toate tipurile de cancer descoperite în primele două stadii se vindecă în proporţie de 90 la sută

Diagnosticul „cancer“ nu mai înseamnă moarte

Până de curând, în România diagnosticul de cancer însemna şi moartea aproape sigură a bolnavului. În prezent, din cei 355.000 de bolnavi de cancer, peste 100.000 au şanse de vindecare totală, iar alţi 200.000 pot supravieţui până la 10 ani. Din păcate, aproape 70% dintre bolnavi vin la spital în ultimele stadii. „În primele două stadii, boala este vindecabilă şi se pot face tratamente, chiar şi cu intervenţii radicale, dar care duc la însănătoşirea totală”, afirmă conf.dr. Lucian Miron, preşedintele comisiei de oncologie din cadrul Colegiului Medicilor din România.Chiar şi tumorile descoperite târziu, în stadiile III şi IV, adică metastatice, au devenit boli cronice, spun specialiştii. Un astfel de bolnav poate trăi mai mult de 10 ani cu menţinerea calităţii vieţii şi fără dureri sau suferinţe. „Avem cazuri de metastaze osoase la cancere de sân cu supravieţuiri ce depăşesc 10 ani”, susţine conf.dr. Lucian Miron. La metastazele hepatice, rata de supravieţuire este de peste şase ani, iar la metastazele bronhopulmonare şi pe colon, de peste cinci ani.Specialiştii români spun că în 60 la sută din cancerele depistate în stadiul III rata de supravieţuire a ajuns la peste 10 ani.Dintre bolnavii descoperiţi în ultimul stadiu al bolii, 10% supravieţuiesc cinci ani, iar 5% pot trăi şi 10 ani. “În România, cancerele din stadiile I şi II se vindecă în proporţie de 90%. Cei mai mulţi bolnavi sunt însă depistaţi în forme avansate ale maladiei, dar chiar şi aşa rata de supravieţuire a crescut, în ultima perioadă, cu circa 40%, deşi este mai mică decât în alte ţări”, afirmă dr. Dana Stănculeanu, director medical al Institutului Oncologic Bucureşti.(preluare din gandul)

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>