Centura Sibiului, o fata morgana?
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008
Stop promisiunilor, vrem fapte
În data de 31 iulie 2008, CNADR a eliberat ordinul de începere a lucrărilor la centura ocolitoare. Aşa că în acest moment, lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sibiu ar fi trebuit să fie în plină desfăşurare, mai ales că se apropie toamna, iar vremea este capricioasă. Însă lucrurile nu stau deloc aşa. S-au refăcut doar câteva trasee adiacente care duc spre traseul centurii şi au fost montate câteva panouri de identificare. Lucrările de anvergură nu se văd la orizont, pe motiv că există o “ruptură” fără echivoc între CNADR, consorţiul care a câştigat licitaţia de execuţie, firmele care se ocupă de consultanţă şi de supervizare a lucrărilor şi instituţiile locale care tergiversează eliberarea documentelor necesare. De asemenea, politicienii şi liderii locali din judeţ se feresc ca de râie să vorbească de centura ocolitoare a Sibiului. Şefii instituţiilor sibiene şi ai celor din cadrul Guvernului preferă să se ascundă în spatele purtătorilor de cuvânt, decât să iasă în faţa sibienilor şi să le explice care sunt cauzele întârzierilor la centură. Fiecare dă vina pe celălalt şi spune că nu la el este problema. Nici măcar acum când ne apropiem de campania electorală, mai marii judeţului nu au curaj să vină în faţa sibienilor să spună adevărul despre hăţişurile legislative care împiedică cursul firesc al lucrărilor la centura Sibiului, de parcă ei nu ar trăi în Sibiu. (preluare din tribuna)
