Încep cu o întrebare abruptă: cine sunteţi, domnule Marinescu?
Ioan Gabrian Marinescu: Sunt un frate român de-al dumneavoastră. Sunt cetăţean american, de origine română. Am plecat în America, împreună cu soţia mea, în urmă cu 32 de ani. De-a lungul acestei perioade de viaţă trăită în America, şi eu, şi soţia mea am făcut, din punct de vedere profesional, cinste atât ţării care ne-a adoptat, cât şi ţării în care ne-am născut. Soţia mea a făcut cinste comunei în care s-a născut, Aninoasa, din judeţul Argeş, iar eu am făcut cinste oraşului natal Ploieşti. În concluzie, amândoi ne-am realizat, amândoi am avut succes.
Care este profesia dumneavoastră?
Sunt inginer constructor hidrotehnist, dar am mai terminat o facultate de design industrial, la New York, High Institute of Technology, am terminat şi o facultate de arte, am obţinut un master degree în arte, cu specializarea în textile surface. Cu alte cuvinte, creez lucrări de artă picturale pentru interioare, pentru tapete, pentru covoare, pentru stofe de tapiţerie. Am scris o carte intitulată „Eastern European folk designs”, care se referă la portul, la motivul naţional românesc, parte integrantă a culturii naţionale. Această carte, publicată în 2003, se vinde în întreaga lume, motiv pentru care mă consider unul dintre ambasadorii României, deoarece acolo unde apare cartea mea se vorbeşte despre România. Motivaţia pentru care am scris cartea este mândria familiei mele şi a României. Sunt, deci, expert în domeniul artei. La şase ani de la terminarea facultăţii, mi s-a făcut cinstea de a fi invitat să predau două cursuri de artă la sus-numitul institut.
Înţeleg că sunteţi şi ziarist.
Da, sunt regizor de film, activitate cuplată cu cea de ziarist. Adică, imagine de cinema, luată cu camera de filmat, completată cu ample articole publicate în presă. Cu alte cuvinte, sunt jurnalist american, acreditat de presa americană, dar şi colaborator al ziarelor de limbă română din SUA.
În calitate de ziarist român, aţi fost în contact permanent cu ambasada noastră din Statele Unite, cu Centrul Cultural Român de la New York. Cum credeţi că a evoluat, în timp, reprezentarea culturii româneşti în SUA?
Într-adevăr, am fost într-un contact permanent cu Ambasada, cu Consulatul General, cu Misiunea permanentă la ONU, cu Centul Cultural. Folosesc acest prilej pentru a aminti numele unui mare director al Centrului, care a desfăşurat o activitate extraordinar de bogată. Este vorba despre domnul Coriolan Babeţi, a cărui lipsă încă o mai resimţim. La ora la care vorbim, director este doamna Corina Şuteu, care, în doi ani de zile de la sosire, a reuşit, pur şi simplu, să izgonească întreaga comunitate de români. Ea şi echipa ei, din care face parte şi acest controversat Cristian Neagoe.
Concret, ce a făcut doamna Şuteu?
A interzis celor care nu sunt de etnie română, dar care iubesc naţia noastră de români, spre exemplu, maghiarilor din România, să mai frecventeze Centrul Cultural. Programul manifestărilor culturale şi invitaţiile trimise originarilor din România sunt numai în limba engleză, deşi este ştiut că sunt români care stau de 25 de ani în SUA şi nu ştiu englezeşte, nemaivorbind de proaspeţii sosiţi. Şi vorbim despre un institut care ar trebui să cultive tradiţia limbii române.
Acesta ar fi al doilea mare motiv pentru care doamna Şuteu a îndepărtat românii de ICRNY. Aş vrea să vă relatez un episod care a şocat comunitatea noastră. Pe 22 februarie anul acesta, noi, cei care facem cinste Americii, în jur de 90 de români de vază: ofiţeri, profesori doctor, artişti, ziarişti, am fost invitaţi la Ambasada României de la Washington de către noul ambasador, dl. Adrian Vieriţă, la o mare întrunire referitoare la ajutorul acordat diasporei de MAE.
La întâlnire a participat şi dl. Mihai Gheorghiu, secretar de stat în MAE, şeful Departamentului pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni. Între problemele discutate, a fost şi aceea legată de activitatea ICR New York, dl. Gheorghiu fiind întrebat despre rolul aceastei instituţii şi despre Corina Şuteu, care nu face nimic, care, în concepţia noastră, nu are nicio activitate. Şi atunci dl. Mihai Gheorghiu ne-a lămurit: activitatea ICR New York este o activitate specială. Din sală s-au ridicat voci, care au întrebat: cât de specială? Dl. Gheorghiu a răspuns: este secret. Am rămas cu toţii stane de piatră. Dl. Secretar de stat a continuat asigurându-ne că, în curând, se va deschide biblioteca, „ceea ce vă interesează”, urmând ca d-na Şuteu să-şi continue activitatea la ICR.
Abia peste câteva luni, în iulie-august, am aflat despre ce activitate „secretă” este vorba: d-na Corina Şuteu a adus din ţară trei artişti stradali, pentru o expoziţie de pictură, numită „a oamenilor leneşi” (de parcă lenea ar fi caracteristica esenţială a noastră, a românilor), care cuprinde aşa-zise picturi, de fapt nişte mâzgălituri, pe care eu le-am numit profanări, ele putând fi văzute doar în cartierele rău famate ale oraşului New York, unde nici poliţia nu poate pătrunde.
Dar dacă această aşa-zisă artă stradală este permisă în cartierele rău famate, este treaba americanilor. Asta nu însemnă că noi trebuie să aducem din România artişti care să promoveze această pseudo-artă, care, la această oră, este sever pedepsită, cu amenzi de zeci de mii de dolari sau cu ani grei de închisoare pentru cei care mâzgălesc zidurile.
Deci d-na Corina Şuteu îşi permite această ingratitudine, de a aduce din România trei tineri, în vârstă de douăzeci şi ceva de ani, unul dintre ei nefiind nici măcar român, ci iranian de origine română. Aceşti tineri au fost prezentaţi cu mult fast, cu mult tam-tam, cu multă neobrăzare, ca şi când această artă stradală s-ar fi născut în România şi, deci, trebuie exportată în America. Şi unde în America? La New York, într-o zonă centrală, the 3rd Avenue, colţ cu 38th Street, unde circulă zilnic sute de mii de americani şi de turişti.
În opinia dumneavoastră, care au fost cele mai şocante exponate?
Aceşti copii needucaţi, artişti rebeli, după cum i-am denumit eu în comentariile mele, au profanat, au batjocorit însemnul sacru al evreilor, menora, după cum, într-o altă sală, pe coapsa unui ponei era desenată zvastica.
Am vrut să am o explicaţie de la d-na Şuteu, în prezenţa d-nei consul general la New York, d-na Berechet, pe care am rugat-o să mă asiste la un interviu cu d-na directoare a institutului, pentru ca nu cumva să mă acuze că i-am cerut altceva, eventual sex, de vreme ce a fost în stare să organizeze o asemenea expoziţie. D-na Şuteu mi-a transmis prin d-na consul general că nu mai poate să-mi acorde interviul, întrucât într-o jumătate de oră pleacă în România.
Aflându-mă în România pentru cu totul alte probleme, am vorbit, totuşi, la telefon cu domnul Patapievici, sperând să obţin de la domnia sa explicaţia pe care nu am primit-o de la d-na Şuteu. Acest domn m-a jignit grav, m-a acuzat că eu sunt acela care am stârnit scandalul la New York, livrând ziariştilor din România cele scrise de mine.
I-am răspuns că nu eu am stârnit scandalul, ci activitatea Institutului de la New York este scandaloasă. I-am solicitat o întâlnire „frăţească”, nu de anchetă, ci pentru a încerca să stingem acest război, declanşat de comunitatea de evrei, care este foarte puternică în America şi care s-a simţit profund lezată, şi chiar de comunitatea românească, pentru că şi noi am fost murdăriţi la obraz. Preşedintele ICR a continuat să mă jignească grav.
Până la urmă, i-am spus: „Domnule Patapievici, eu nu vă cunosc, dar am aflat că sunteţi profesor de fizică. Atunci, mergeţi şi predaţi fizica elevilor sau studenţilor dv. şi lăsaţi-ne pe noi, care suntem oameni de artă şi specialişti în domeniu, să ne ocupăm de arta României” şi i-am închis telefonul. Domnul Patapievici a demonstrat, prin ceea ce face, că nu are nici acea calitate, nici acea educaţie şi nici acea cultură pentru a ne reprezenta pe noi sau cultura românească. De aceea, părerea noastră, a românilor din diaspora, ar fi că domnul preşedinte Băsescu trebuie să-l înlăture pe dl. Patapievici din funcţie şi să aducă acolo, chiar la propunerea noastră, un român capabil. N-am avut prilejul să mă întâlnesc cu dl. Băsescu, pentru că este plecat din ţară, dar îl aştept şi-l aşteptăm în America cu foarte multe probe reale, în aşa fel încât să-şi dea seama că oamenii mai fac şi greşeli, indiferent că eşti preşedinte de ţară sau un om de rând.
Povestiţi-ne episodul cu descinderea poliţiei. S-a spus că poliţia americană nu a considerat niciun exponat ca fiind scandalos sau rasist.
Păi nu a avut ce să constate, pentru că, prevenită de iminenta descindere, d-na Şuteu a dat ordin subalternilor să scoată din sală exponatele care au produs scandalul. Astfel că poliţia, sesizată de dl. Robert Horvath, un mare artist american de origine română, nu a mai găsit nimic incriminant la sosire.
În urma acestui întreg scandal, larg mediatizat, conducerea Senatului României a luat iniţiativa constituirii unei comisii de anchetă care să cerceteze activitatea Institutului Cultural Român, modul în care conducerea acestei instituţii înţelege să reprezinte cultura română peste hotare, precum şi eficienţa cheltuirii, în acest scop, a banilor publici.
Ce aşteptări aveţi de la această comisie de anchetă?
Am citit în presa românească din America despre demersurile domnului preşedinte al Senatului, conjugate cu cele ale domnului senator Păunescu, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului. Şi am venit în România tocmai pentru a furniza argumente şi mărturii care vor ajuta viitoarea comisie de anchetă să facă lumină în privinţa activităţii ICR New York, a Institutului Cultural Român, în general. Speranţa noastră este că cei cu putere de decizie din ţară se vor convinge că România şi cultura română trebuie să fie reprezentate în străinătate de adevărate valori, de oameni educaţi, şi nu de simpli vizitatori.
Interviu realizat de Ilie Vlad, ziarul “Flacăra”(preluare din evenimentul zilei diaspora)
WASHINGTON / 22:23, 3.10.2008
