Archive for the ‘Uncategorized’ Category
Scris de sibiu2010 pe noiembrie 10, 2008
Cristian Tudor Popescu spune că a venit până la Sibiu special ca să vadă piesa “Lulu”, dar s-a ridicat şi a plecat la pauză. Jurnalistul publică astăzi un editorial în care critică dur spectacolul “Lulu” al Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu. CTP are aprecieri negative atât la adresa regizorului Silviu Purcărete, cât şi la adresa actriţei principale, Ofelia Popii.
“Am bătut o jumătate de ţară, dus-întors, în 12 ore, ca să văd Lulu în regia lui Silviu Purcărete. Ba mi-am luat şi băieţii cu mine, împins de regretul că văzusem fără ei anul trecut extraordinarul Faust făcut de Purcărete tot într-o hală din Sibiu. Tragedia scrisă de Wedekind e definită drept monstruoasă – cuvântul-cheie, cred, pentru orice punere a ei în scenă. Sexualitatea feminină este aidoma corzii unice pe care Paganini reuşea să cânte piese întregi – din atingerea sexului feminin monstru, apropiat de sacru atât fizic, cât şi meta, ar trebui să rezulte, prin textul lui Wedekind, toate vibraţiile simfoniei vieţii. Rezultatul montării lui – mi-e greu s-o spun – Silviu Purcărete nu este tocmai o simfonie, ci miorlăiala unui taraf de cotoi buimaci, având ca solistă o pisică de Angora tunsă la piele. Căci aşa am văzut-o pe Ofelia Popii goală, deoarece n-am reuşit o clipă să cuplez la demonstrativismul disperat al jocului ei de curvă fatală”, afirmă Cristian Tudor Popescu.
Citeşte restul editorialului pe Gândul.info.(preluare din sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: chiriac, cristian tudor popescu, ctp, Sibiu, silviu purcarete, teatrul national radu stanca | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe noiembrie 10, 2008
BUCUREŞTI / 22:49, 10.11.2008
Şeful statului a declarat, luni seară, la B1 TV, că obiectivul său este ca, după alegeri, să propună Parlamentului un premier în care să aibă încredere şi care să fie capabil să negocieze împreună cu partidele o majoritate, arătând că nu are încredere în Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele a menţionat că desemnarea unui prim-ministru, după alegerile parlamentare, este “o chestiune de încredere”.
Traian Băsescu a spus că liderul liberal Călin Popescu Tăriceanu candidează, “în mintea PNL”, la funcţia de premier al viitorului guvern, iar liderul social-democrat Mircea Geoană candidează pentru acest post “în mintea unora din PSD”.
La întrebarea moderatorului, “Şi în mintea dumneavoastră?”, Băsescu a răspuns: “Nu”.
Şeful statului a adăugat că trebuie să desemneze un premier în care să aibă încredere şi care să fie un om care să nu creeze conflicte între partide.
Întrebat despre Theodor Stolojan, cel de-al treilea candidat anunţat de partide pentru funcţia de premier, Băsescu a spus că acesta nu a fost implicat într-o campanie care să-l facă să nu aibă încredere în el în 2007 şi că a fost într-o “poziţie de susţinere”.
“Dar asta nu înseamnă că Stolojan e singura soluţie”, a continuat el.
Băsescu a menţionat că ceilalţi doi candidaţi la acest post nu îndeplinesc criteriul încrederii preşedintelui.
Moderatorul a întrebat dacă s-a născut în România acela care să fie prim-ministru şi care să guverneze fără să abuzeze de ordonanţe de guvern, Băsescu răspunzând: “Da, eu îl ştiu”. (preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: alegeri parlamentare, basescu, geoana, tariceanu | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 30, 2008
Zeci de angajaţi şi foşti angajaţi de la Algenia îi acuză pe patronii firmei că au luat credite de mii de euro în numele lor, după ce le-au falsificat cărţile de muncă. Disperaţi că patronii, soţii Albu, n-au nici cel mai mic gând să returneze sumele, oamenii au făcut plângere împotriva lor la poliţie. Peste 70 de persoane au acum credite pe numele lor, între 10.000 şi 20.000 de euro, contractate pe 10 ani de la BCR şi Volskbank. Poliţia i-a deschis dosar penal fostului lider al PSDR Sibiu, Albu fiind acuzat că s-a folosit de creditele altora, în valoare totală de 800.000 de euro.
Pentru că afacerea nu le mergea aşa de bine cum şi-ar fi dorit, Mihai şi Eugenia Albu au pus la cale un plan ingenios şi neaşteptat de eficient. Cei doi s-au gândit că pot să deruleze afacerile firmei de confecţii prin credite de nevoi personale, fără ipotecă, luate pe numele mai multor angajaţi ai societăţii. Le-au modificat oamenilor salariile în cărţile de muncă şi i-au convins astfel să îi lase să ia credite în numele lor.
Aranjamentul era simplu. Albu (foto) le promitea angajaţilor salarii triple, în schimbul unui „mic” ajutor. Angajaţii urmau să ia câte unul sau mai multe credite de nevoi personale, iar banii să ajungă direct în conturile firmei Algenia, prin intermediul economistei Mihaela Hoadrea. „M-a luat pe neaşteptate. M-a chemat într-o zi în birou şi m-a întrebat dacă pot să îl ajut cu ceva. Am spus că, dacă pot, îl ajut şi mi-a zis că are nevoie de ceva bani să dezvolte afacerea. Mi-a spus că ar fi vorba de vreo câteva salarii. Când mi-a venit hârtia acasă cu câţi bani a luat din bancă pe numele meu, să pic jos din picioare! Acolo, la bancă, m-a pus repede să semnez contractul şi nu am apucat să văd câţi bani luasem. Nici nu am văzut banii aceia, pentru că au mers direct la el. Este vorba de 15.000 de euro. Soţul meu nici nu ştie”, povesteşte Irina, o fostă angajată la Algenia, dar cre preferă să nu-şi facă numele public deocamdată. „Mă tot rog de el să achite creditul. Are şi întrârzieri la rate. Mă sună recuperatorii de credite într-una. Sunt terorizată. Mă tot minte că luna viitoare ia nu ştiu ce bani şi îl achită. Aşa stau în stres din 2006, de când am făcut greşeala să îi dau acei blestemaţi de bani”, a mai povestit femeia.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: algenia, angajati, bcr, credite, mihai albu, volksbank | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 30, 2008
Teatrul “Radu Stanca” îi cere Primăriei să suplimenteze cu 300.000 de lei (3 miliarde vechi) bugetul pe anul în curs, ca să-şi acopere cheltuielile suplimentare pentru piesele „Faust”, „Lulu” şi „Azi nu se fumează”.
Consilierii locali au pe masă, joi, un proiect de suplimentare a fondurilor pentru Teatrul “Radu Stanca” cu 300.000 de lei noi, bani ceruţi de conducerea instituţiei pentru cheltuielil neprevăzute cu spectacolele „Faust”, „Lulu” şi „Azi nu se fumează”.
La „Faust”, reprezentanţii teatrului spun că au apărut cheltuieli suplimentare pentru că „hala în care se desfăşura acest spectacol a fost demolată (n.r. – Simerom, unde se va ridica un mall) şi a trebuit ca acesta să fie mutat în altă hală. De asemenea, acest spectacol a fost solicitat ferm la Frankfurt, Berlin, Edinburg şi Moscova”, se spune în proiectul de hotărâre.
În cazul piesei „Lulu” s-au cerut bani în plus pentru că „spectacolul va fi reluat la cererea publicului sibian. Totodată, decorul va fi mutat într-un spaţiu industrial dezafectat”.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: 3 miliarde, buget, chiriac, faust, Johannis, primaria sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 13, 2008
Artistul Florin Chilian, care a reclamat Ministerul Culturii şi programul “Sibiu 2007″ la Curtea de Conturi, a declarat, pentru Sibianulonline.ro, că are dovezi irefutabile cu furturile comise în cadrul proiectului.
Chilian spune că a depus,, în reclamaţia de la Curtea de Conturi documente prin care se arată că s-au plătit contracte pentru servicii inexistente, iar preţurile pentru instalaţiile de sunet închiriate au fost “umflate”. Artistul va depune plângere şi la DNA dacă Curtea de Conturi nu îi dă dreptate.
Artistul a declarat, pentru Sibianulonline.ro, că dovezile pe care le-a furnizat în sesizarea către Curtea de Conturi sunt istovitoare, dar se aşteaptă ca ele să nu fie demascate. “Aştept şi îmi doresc să vină alături de mine în acest caz cât mai mulţi muzicieni şi artişti, să demascăm acest furt de zeci de milioane de euro. Am trimis date, dovezi cu sumele măsluite în cazul Sibiului. Din păcate, dacă voi rămâne singur în faţa acestor fraude, nu cred că am vreo şansă, dar încă mai aştept să se facă dreptate”, a spus Chilian.
Artistul român spune că, în cazul în care inspectorii Curţii de Conturi nu demască fraudele, va depune o plângere oficială şi la Direcţia Naţională Anticorupţie. „În cazul în care Curtea de Conturi o dă la pace în acest caz, o să fac publice toate datele pe care le am şi cred că cei de acolo ar apărea într-o situaţie mai mult decât penibilă. În fine, dacă nu se rezolvă nimic, o să mai depun încă o plângere şi la DNA”, a mai spus Chilian.(preluare din sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: capitala culturala europeana, constantin chiriac, curtea de conturi, DNA, florin chilian, fraude, ministerul culturii, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 4, 2008
WASHINGTON / 22:23, 3.10.2008
Preşedintele american George W. Bush a promulgat vineri planul de salvare a sistemului financiar american adoptat în cursul zilei de Camera Reprezentanţilor, a anunţat Casa Albă.
După ce a apărat acest plan timp de două săptămâni şi a cerut el însuşi prin telefon unor parlamentari recalcitranţi să îl voteze, Bush a semnat Legea de stabilizare economică de urgenţă 2008 înainte de a părăsi Casa Albă, pentru sfârşitul de săptămână.
Congresmenii americani din Camera Reprezentanţilor au aprobat vineri acest plan de salvare bancară, adoptat deja de Senat, un vot crucial aşteptat de pieţele bursiere din întreaga lume.
Secretarul american al Trezoreriei, Henry Paulson, a promis vineri să acţioneze “rapid” pentru a pune în aplicare planul de salvare bancară aprobat de Congres şi semnat de preşedintele Bush.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: casa alba, george bush, salvare bancara, stabilizare economica | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 4, 2008
SIBIU STANDARD : Pe scurt – 03 Octombrie 2008
In sedinta de aseara a PNL Sibiu s-a discutat posibilitatea inlocuirii candidatului partidului pe Colegiul doi al Camerei Deputatilor, Adrian Iorgulescu, cu viceprimarul Virgil Popa, sustin surse din partid. “Decizia este luata, mai trebuie ales doar momentul in care va fi anuntata schimbarea. Motivul tine de sansele pe care le avem pe acest colegiu si de disponibilitatea ministrului Iorgulescu de a recupera in campanie”, ne-au declarat surse din cadrul PNL.
Ministrul Culturii nu a confirmat, dar nici nu a infirmat stirea, anuntand doar o conferinta de presa in care va face clarificari. “Cand si daca voi lua aceasta decizie, o voi anunta public, intr-o conferinta de presa. Nici nu confirm, nici nu infirm aceasta informatie. Repet, voi face declaratii intr-o conferinta de presa”, a anuntat ieri, Adrian Iorgulescu. (preluare sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adrian iorgulescu, alegeri parlamentare, candidat, ministrul culturii, pnl sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 4, 2008
Pomenile electorale ale guvernantilor tarasc Romania in situatia din ‘90: haos, economie la pamant, dezaprobarea UE * Tavalugul cresterii salariilor s-a facut simtit zdravan ieri cand euro a atins 3,92 lei * Functionarii publici sunt decisi sa intre joi in greva generala, desi stiu ca tara ar putea fi aruncata in prapastie * “Decizia de majorare a salariilor profesorilor ne-a adus in situatia ca functionarii publici sa blocheze Trezoreria, creand astfel o situatie de necontrolat in Romania”, a avertizat Varujan Vosganian
Efortul financiar necesar satisfacerii functionarilor este de 1,1 miliarde de euro in 2008 si 5,5 miliarde de euro in 2009 * Cresterea tuturor lefurilor bugetarilor ar crea un deficit de 7%, Romania incalcand astfel tratatul UE si fiind pasibila de severe sanctiuni financiare * Putin pasandu-le de criza, demnitarii isi vad linistiti de campanie sau de distractii * Premierul s-a suit in avion si a plecat direct spre Paris, la Salonul Auto * Presedintele Basescu a petrecut la Severin, unde a fost declarat “cetatean de onoare” * Geoana s-a dus in Regie sa manance o pizza cu studentii (preluare din ziua)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: basescu, deficit bugetar, geoana, pomeni electorlae, tariceanu | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 4, 2008
“Sunt tânăr, Doamnă…”, albumul omagial al lui Florian Pittiş, care cuprinde câteva dintre cele mai apreciate melodii ale artistului
Sursa: Dragoş Savu/Jurnalul Naţional
4 octombrie 2008. Azi, Florian Pittiş ar fi împlinit 65 de ani. Şi tot azi va fi “Ziua Florian Pittiş”, zi decretată astfel de Radio 3Net, la două zile după ce s-a lansat un album care omagiază figura artistului.
Albumul “Sunt tânăr, Doamnă…” este o ediţie specială care cuprinde cele mai îndrăgite melodii şi cele mai cunoscute poezii interpretate de Florian Pittiş. Evenimentul de lansare a avut loc joi, 2 octombrie, la Centrul de Presă al Radio România, reunind o bună parte dintre cei apropiaţi artistului: soţia, Anda, Ducu Bertzi, Margareta Pâslaru, Mircea Vintilă, Ştefan Bănică Jr, Irina Petrescu, Mariana Mihuţ, Daniela Nane, Virgil Ianţu, Marcel Puşcaş şi mulţi alţii.
Povestea discului
Iniţiativa editării acestui material, după cum spune Cătălin Muraru, directorul Casei de Discuri Roton, a apărut în cadrul discuţiilor pe care acesta le-a avut cu Anda Pittiş, soţia artistului. Împreună au constituit o colecţie din cadrul celor mai apreciate piese ale lui Florian Pittiş şi câteva recitări. “Ca apariţie, discul este discutat de mult, şi chiar ne gândeam dacă nu cumva era bine să apară imediat după dispariţia lui. Am decis însă că nu era atunci momentul. Nu voiam să ne grăbim pentru că nu era vorba despre nici un fel de oportunitate de pierdut…(preluare jurnalul national)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: album, artist, florian pittis, melodii, omagiu, poezii | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 4, 2008
|
|
|
| Ana Zidarescu |
Miercuri, 24 Septembrie 2008 |
|
Încep cu o întrebare abruptă: cine sunteţi, domnule Marinescu?
Ioan Gabrian Marinescu: Sunt un frate român de-al dumneavoastră. Sunt cetăţean american, de origine română. Am plecat în America, împreună cu soţia mea, în urmă cu 32 de ani. De-a lungul acestei perioade de viaţă trăită în America, şi eu, şi soţia mea am făcut, din punct de vedere profesional, cinste atât ţării care ne-a adoptat, cât şi ţării în care ne-am născut. Soţia mea a făcut cinste comunei în care s-a născut, Aninoasa, din judeţul Argeş, iar eu am făcut cinste oraşului natal Ploieşti. În concluzie, amândoi ne-am realizat, amândoi am avut succes.
Care este profesia dumneavoastră?
Sunt inginer constructor hidrotehnist, dar am mai terminat o facultate de design industrial, la New York, High Institute of Technology, am terminat şi o facultate de arte, am obţinut un master degree în arte, cu specializarea în textile surface. Cu alte cuvinte, creez lucrări de artă picturale pentru interioare, pentru tapete, pentru covoare, pentru stofe de tapiţerie. Am scris o carte intitulată „Eastern European folk designs”, care se referă la portul, la motivul naţional românesc, parte integrantă a culturii naţionale. Această carte, publicată în 2003, se vinde în întreaga lume, motiv pentru care mă consider unul dintre ambasadorii României, deoarece acolo unde apare cartea mea se vorbeşte despre România. Motivaţia pentru care am scris cartea este mândria familiei mele şi a României. Sunt, deci, expert în domeniul artei. La şase ani de la terminarea facultăţii, mi s-a făcut cinstea de a fi invitat să predau două cursuri de artă la sus-numitul institut.
Înţeleg că sunteţi şi ziarist.
Da, sunt regizor de film, activitate cuplată cu cea de ziarist. Adică, imagine de cinema, luată cu camera de filmat, completată cu ample articole publicate în presă. Cu alte cuvinte, sunt jurnalist american, acreditat de presa americană, dar şi colaborator al ziarelor de limbă română din SUA.
În calitate de ziarist român, aţi fost în contact permanent cu ambasada noastră din Statele Unite, cu Centrul Cultural Român de la New York. Cum credeţi că a evoluat, în timp, reprezentarea culturii româneşti în SUA?
Într-adevăr, am fost într-un contact permanent cu Ambasada, cu Consulatul General, cu Misiunea permanentă la ONU, cu Centul Cultural. Folosesc acest prilej pentru a aminti numele unui mare director al Centrului, care a desfăşurat o activitate extraordinar de bogată. Este vorba despre domnul Coriolan Babeţi, a cărui lipsă încă o mai resimţim. La ora la care vorbim, director este doamna Corina Şuteu, care, în doi ani de zile de la sosire, a reuşit, pur şi simplu, să izgonească întreaga comunitate de români. Ea şi echipa ei, din care face parte şi acest controversat Cristian Neagoe.
Concret, ce a făcut doamna Şuteu?
A interzis celor care nu sunt de etnie română, dar care iubesc naţia noastră de români, spre exemplu, maghiarilor din România, să mai frecventeze Centrul Cultural. Programul manifestărilor culturale şi invitaţiile trimise originarilor din România sunt numai în limba engleză, deşi este ştiut că sunt români care stau de 25 de ani în SUA şi nu ştiu englezeşte, nemaivorbind de proaspeţii sosiţi. Şi vorbim despre un institut care ar trebui să cultive tradiţia limbii române.
Acesta ar fi al doilea mare motiv pentru care doamna Şuteu a îndepărtat românii de ICRNY. Aş vrea să vă relatez un episod care a şocat comunitatea noastră. Pe 22 februarie anul acesta, noi, cei care facem cinste Americii, în jur de 90 de români de vază: ofiţeri, profesori doctor, artişti, ziarişti, am fost invitaţi la Ambasada României de la Washington de către noul ambasador, dl. Adrian Vieriţă, la o mare întrunire referitoare la ajutorul acordat diasporei de MAE.
La întâlnire a participat şi dl. Mihai Gheorghiu, secretar de stat în MAE, şeful Departamentului pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni. Între problemele discutate, a fost şi aceea legată de activitatea ICR New York, dl. Gheorghiu fiind întrebat despre rolul aceastei instituţii şi despre Corina Şuteu, care nu face nimic, care, în concepţia noastră, nu are nicio activitate. Şi atunci dl. Mihai Gheorghiu ne-a lămurit: activitatea ICR New York este o activitate specială. Din sală s-au ridicat voci, care au întrebat: cât de specială? Dl. Gheorghiu a răspuns: este secret. Am rămas cu toţii stane de piatră. Dl. Secretar de stat a continuat asigurându-ne că, în curând, se va deschide biblioteca, „ceea ce vă interesează”, urmând ca d-na Şuteu să-şi continue activitatea la ICR.
Abia peste câteva luni, în iulie-august, am aflat despre ce activitate „secretă” este vorba: d-na Corina Şuteu a adus din ţară trei artişti stradali, pentru o expoziţie de pictură, numită „a oamenilor leneşi” (de parcă lenea ar fi caracteristica esenţială a noastră, a românilor), care cuprinde aşa-zise picturi, de fapt nişte mâzgălituri, pe care eu le-am numit profanări, ele putând fi văzute doar în cartierele rău famate ale oraşului New York, unde nici poliţia nu poate pătrunde.
Dar dacă această aşa-zisă artă stradală este permisă în cartierele rău famate, este treaba americanilor. Asta nu însemnă că noi trebuie să aducem din România artişti care să promoveze această pseudo-artă, care, la această oră, este sever pedepsită, cu amenzi de zeci de mii de dolari sau cu ani grei de închisoare pentru cei care mâzgălesc zidurile.
Deci d-na Corina Şuteu îşi permite această ingratitudine, de a aduce din România trei tineri, în vârstă de douăzeci şi ceva de ani, unul dintre ei nefiind nici măcar român, ci iranian de origine română. Aceşti tineri au fost prezentaţi cu mult fast, cu mult tam-tam, cu multă neobrăzare, ca şi când această artă stradală s-ar fi născut în România şi, deci, trebuie exportată în America. Şi unde în America? La New York, într-o zonă centrală, the 3rd Avenue, colţ cu 38th Street, unde circulă zilnic sute de mii de americani şi de turişti.
În opinia dumneavoastră, care au fost cele mai şocante exponate?
Aceşti copii needucaţi, artişti rebeli, după cum i-am denumit eu în comentariile mele, au profanat, au batjocorit însemnul sacru al evreilor, menora, după cum, într-o altă sală, pe coapsa unui ponei era desenată zvastica.
Am vrut să am o explicaţie de la d-na Şuteu, în prezenţa d-nei consul general la New York, d-na Berechet, pe care am rugat-o să mă asiste la un interviu cu d-na directoare a institutului, pentru ca nu cumva să mă acuze că i-am cerut altceva, eventual sex, de vreme ce a fost în stare să organizeze o asemenea expoziţie. D-na Şuteu mi-a transmis prin d-na consul general că nu mai poate să-mi acorde interviul, întrucât într-o jumătate de oră pleacă în România.
Aflându-mă în România pentru cu totul alte probleme, am vorbit, totuşi, la telefon cu domnul Patapievici, sperând să obţin de la domnia sa explicaţia pe care nu am primit-o de la d-na Şuteu. Acest domn m-a jignit grav, m-a acuzat că eu sunt acela care am stârnit scandalul la New York, livrând ziariştilor din România cele scrise de mine.
I-am răspuns că nu eu am stârnit scandalul, ci activitatea Institutului de la New York este scandaloasă. I-am solicitat o întâlnire „frăţească”, nu de anchetă, ci pentru a încerca să stingem acest război, declanşat de comunitatea de evrei, care este foarte puternică în America şi care s-a simţit profund lezată, şi chiar de comunitatea românească, pentru că şi noi am fost murdăriţi la obraz. Preşedintele ICR a continuat să mă jignească grav.
Până la urmă, i-am spus: „Domnule Patapievici, eu nu vă cunosc, dar am aflat că sunteţi profesor de fizică. Atunci, mergeţi şi predaţi fizica elevilor sau studenţilor dv. şi lăsaţi-ne pe noi, care suntem oameni de artă şi specialişti în domeniu, să ne ocupăm de arta României” şi i-am închis telefonul. Domnul Patapievici a demonstrat, prin ceea ce face, că nu are nici acea calitate, nici acea educaţie şi nici acea cultură pentru a ne reprezenta pe noi sau cultura românească. De aceea, părerea noastră, a românilor din diaspora, ar fi că domnul preşedinte Băsescu trebuie să-l înlăture pe dl. Patapievici din funcţie şi să aducă acolo, chiar la propunerea noastră, un român capabil. N-am avut prilejul să mă întâlnesc cu dl. Băsescu, pentru că este plecat din ţară, dar îl aştept şi-l aşteptăm în America cu foarte multe probe reale, în aşa fel încât să-şi dea seama că oamenii mai fac şi greşeli, indiferent că eşti preşedinte de ţară sau un om de rând.
Povestiţi-ne episodul cu descinderea poliţiei. S-a spus că poliţia americană nu a considerat niciun exponat ca fiind scandalos sau rasist.
Păi nu a avut ce să constate, pentru că, prevenită de iminenta descindere, d-na Şuteu a dat ordin subalternilor să scoată din sală exponatele care au produs scandalul. Astfel că poliţia, sesizată de dl. Robert Horvath, un mare artist american de origine română, nu a mai găsit nimic incriminant la sosire.
În urma acestui întreg scandal, larg mediatizat, conducerea Senatului României a luat iniţiativa constituirii unei comisii de anchetă care să cerceteze activitatea Institutului Cultural Român, modul în care conducerea acestei instituţii înţelege să reprezinte cultura română peste hotare, precum şi eficienţa cheltuirii, în acest scop, a banilor publici.
Ce aşteptări aveţi de la această comisie de anchetă?
Am citit în presa românească din America despre demersurile domnului preşedinte al Senatului, conjugate cu cele ale domnului senator Păunescu, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului. Şi am venit în România tocmai pentru a furniza argumente şi mărturii care vor ajuta viitoarea comisie de anchetă să facă lumină în privinţa activităţii ICR New York, a Institutului Cultural Român, în general. Speranţa noastră este că cei cu putere de decizie din ţară se vor convinge că România şi cultura română trebuie să fie reprezentate în străinătate de adevărate valori, de oameni educaţi, şi nu de simpli vizitatori.
Interviu realizat de Ilie Vlad, ziarul “Flacăra”(preluare din evenimentul zilei diaspora)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: diaspora, icr, institutul cultural roman, new york, patapievici, romania, strainatate, valori | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 4, 2008
3.10.2008
Noile permise de conducere şi certificate de înmatriculare vor fi eliberate începând de luni în judeţul Teleorman, urmând ca până în 1 decembrie acestea să fie emise şi în celelalte judeţe şi în Bucureşti, a anunţat, vineri, şeful Direcţiei Permise de Conducere, chestorul Mihai Stancu.
“De luni vor fi emise permise de conducere şi certificate de înmatriculare pentru cetăţeni din judeţul Teleorman, de miercuri pentru cei din judeţul Ialomiţa, urmând ca la un interval de una, două zile sistemul să fie introdus într-un nou judeţ. Pentru Bucureşti, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare în formă nouă vor fi emise la jumătatea perioadei”, a declarat directorului Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCÎV).
Acesta a precizat că noile permise, realizate în conformitate cu directivele europene, au ca elemente de noutate suportul pe care sunt tipărit, modalitatea de înscriere a datelor şi prezenţa mai multor elemente de securitate.Noul permis de conducere este realizat pe suport de policarbonat, datele sunt înscrise prin gravare laser, fiind preluate şi câteva “coduri de securitate“, astfel că este greu de falsificat.
Printre codurile de securitate se regăsesc şi cele care impun restricţii. Chestorul Mihai Stancu a explicat că un exemplu în acest sens sunt codurile pentru persoanele care susţin examenele pe maşină cu cutie automată şi care astfel nu vor putea conduce decât un asemenea vehicul.
Noile certificatele de înmatriculare vor avea mai puţine date înscrise decât cele vechi, un cod de omologare comunitară, două rubrici în care vor putea fi înscrişi atât proprietarul, cât şi titularul certificatului de înmatriculare. De asemenea, pe noile certificate de înmatriculare nu va mai fi trecut anul producţiei autovehiculului, ci data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit chestorului Mihai Stancu, permisele de conducere vechi vor fi înlocuite treptat, pe măsură ce acestea vor expira. Acesta a preciat că din momentul emiterii documentelor noi nu vor mai fi tipărite modele vechi.
(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: directive europene, elemente de securitate, inmatriculare, noile permise, restrictii | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 2, 2008
2.10.2008
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată opt persoane, printre care George Copos şi Mihai Stoica, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs o pagubă de 11,5 milioane de dolari.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie spun că prin faptele lor, Gheorghe Copos – fost preşedinte şi patron al Clubului de fotbal Rapid Bucureşti, Ioan Becali - fost impresar, Victor Becali - impresar, Mihai Stoica – fost director al Clubului de fotbal Oţelul Galaţi, Jean Pădureanu – preşedinte al Clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Gheorghe Popescu – fost angajat al firmei “Becali sport”, Gheorghe Neţoiu - fost acţionar la Clubul de fotbal Dinamo, Cristian Borcea – preşedinte executiv al Clubului de fotbal Dinamo ar fi provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste zece milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal. (preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: borcea, copos, DNA, fotbalişti, judecare, neţoiu, popescu, prejudiciu, procurori, pădureanu, stoica, verii becali | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 2, 2008
2.10.2008
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat joi că era supremaţiei economice americane s-a terminat şi că lumea are nevoie de un nou sistem financiar “mai corect”.
“Perioada de dominaţie a unei economii (…) este de domeniul trecutului odată pentru totdeauna”, a declarat Medvedev, cu ocazia unor consultări interguvernamentale ruso-germane la Sankt-Petersburg, în prezenţa cancelarului german Angela Merkel.
(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: consultari ruso-germane, dmitri medvedev, SUA, suprematie economica | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 2, 2008
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Asa cum anticipam, intalnirea Ministrului Justitiei Catalin Predoiu (foto) cu vicepresedintele Comisiei Europene Jacques Barrot, a adus mult mai multe clarificari privind cererile europene si, mai ales, nevoia unui raspuns urgent al Romaniei. Riscul este real ca, in absenta unui asemenea raspuns foarte concret pe linia celor patru zone prioritare de monitorizare, Comisia Europeana sa produca in ianuarie sau februarie 2009 un raport pe care unele surse il declara deja ca posibil foarte dur. In decembrie va avea loc o vizita a unei comisii de experti de la Bruxelles care va lua pulsul reformelor. Context in care Predoiu a argumentat pe larg de ce, din punctul sau de vedere, amendamentele propuse de Parlament nu sunt oportune: suntem in plina discutie asupra unei posibile modificari a Constitutiei, suntem in plin proces de monitorizare, iar schimbarile propuse nu ar face decat sa bulverseze un sistem care ar trebui sa fie lasat sa lucreze si eventual redefinit doar in urma eventualelor noi prevederi constitutionale. Nu se poate admite, si acesta este si mesajul Comisiei Europene, o “modificare pe picior” a structurii sistemului justitiei “care ar periclita stabilitatea cadrului legislativ si institutional”. In plus, a adaugat Predoiu, o asemenea schimbare nu poate fi facuta unilateral, din diverse considerente politice locale, ci trebuie sa fie rezultatul unei consultari aprofundate cu partenerii europeni, ci expertii Comisiei Europene.
Ministrul Justitiei: Magistratii nu au alegeri
In exclusivitate pentru ZIUA, iata ce a mai avut de adaugat Catalin Predoiu. Ati afirmat ca “soarta viitorului raport despre Romania sta de acum in mainile magistratilor si parchetelor din Romania”. Acesta este mesajul dupa intalnirea cu vice-presedintele Comisiei Europene? Magistratii din Romania au parte de o independenta reala si, in ultima perioada, se bucura si de o atentie cu totul speciala. Acest lucru trebuie insa dublat si de o responsabilitate pe masura. Magistratii si procurorii de la noi trebuie sa urmareasca foarte, foarte atent ce se intampla cu mecanismul de cooperare si verificare si sa se intrebe, nu retoric, ce poate face fiecare pentru indeplinirea obiectivelor pe care si le-a asumat Romania. Mai precis, trebuie sa se intrebe foarte serios ce contributie au la indeplinirea celor doua obiective foarte importante din acest mecanism: lupta impotriva coruptiei la nivel inalt si la nivel local.
|
Publicat în Uncategorized | Etichetat: justitie, magistrati, raport CE, reforma, romania, ue | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 1, 2008
Profesorii au ieşit în stradă pentru o majorare consistentă a salariilor şi în noiembrie 2005. Ce n-au ştiut ei atunci e că visele se împlinesc doar în prag de alegeri
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri în unanimitate cu 254 de voturi pentru ordonanţa de urgenţă amendată de PSD ce prevede ca, de la 1 octombrie, salariile cadrelor didactice să se majoreze cu peste 50%. Astfel, deputaţii au reuşit să umfle factura pomenilor electorale cu încă un miliard de euro, totalizând până acum 3,3 miliarde
de euro.
Ordonanţa de urgenţă privind salarizarea cadrelor didactice pe anul 2008 prevede, în urma depunerii unui amendament în acest sens de deputaţii PSD, ca salariile profesorilor universitari să crească cu 74%, iar cele ale cadrelor didactice din sistemul preuniversitar să se mărească cu 54%. Actul normativ a fost susţinut de toate partidele parlamentare, votul final dat pe el fiind nominal, adică fiecare deputat a trebuit să spună cu voce tare în faţa colegilor dacă votează “pentru” sau “împotrivă”. Chiar şi reprezentanţii PNL au votat “pentru”, în frunte cu ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, care, cu o zi înainte, când legea a fost dezbătută pe articole, şi-a certat colegii deputaţi de la PSD că au propus o lege pur electoral şi că nu au indicat de unde ar putea fi luaţi banii pentru mărirea acestor salarii. Un alt ministru liberal, Eugen Nicolăescu, a votat proiectul legislativ, în aplauzele deputaţilor, dar şi ale reprezentanţilor sindicatelor profesorilor care au asistat la dezbateri. A lipsit de la şedinţă premierul Tăriceanu, şi el deputat, dar şi preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, care a prezidat şedinţa, dar a ieşit din sală aproape de momentul votului. Actul normativ a fost adoptat şi de Senat şi urmează să plece la promulgare către Preşedinţie.
Lacrimi şi crize de isterie
Dezbaterea pe articole a ordonanţei, ce a avut loc luni seară, nu s-a desfăşurat în aceeaşi armonie între partide ca aceea de ieri de la votul final. S-a lăsat cu lacrimi de bucurie de partea opoziţiei şi cu crize de nervi de partea puterii. Liberalul Ioan Ghişe i-a acuzat pe cei de la PSD de demagogie, pentru că un astfel de proiect a fost promovat chiar în prag de alegeri. Deputaţii PD-L au anunţat că ei vor vota pentru ordonanţa Guvernului, şi nu pentru amendamentul PSD. După adoptarea de articole a proiectului, unul dintre iniţiatorii amendamentului, social-democrata Ecaterina Andronescu, le-a mulţumit deputaţilor cu vocea gâtuită până la lacrimi de emoţie. Ea a mai spus că mărirea salariilor profesorilor este
un act de dreptate. Liberalul Relu Fenechiu a ridiculizat sentimentele colegei sale, amintind de “lacrimile oamenilor politici care nu de fiecare dată curg cu adevărat”.(preluare din jurnalul national)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: cadre didactice, demagogie, pomeni electorale, salarii majorte | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 1, 2008
WASHINGTON/NEW YORK / 10:03, 1.10.2008
Senatul SUA va vota miercuri un plan revizuit de stabilizare a sistemului financiar, ceea ce intensifică speranţele opririi crizei internaţionale, înainte de a determina prăbuşirea altor bănci şi de a afecta şi mai mult economia mondială.
Pachetul revizuit, asupra căruia Senatul a convenit în mod unanim, presupune majorarea sumei depozitelor individuale asigurate de Corporaţia Federală de Asigurare a Depozitelor (FDIC) de la 100.000 dolari la 250.000 de dolari.
Planul, care va permite Trezoreriei americane să cumpere de la bănci active neperformante legate de piaţa creditelor ipotecare, a fost principalul motiv de speranţă că guvernul va interveni pentru a debloca pieţele de creditare şi a preveni intrarea economiei americane şi mondiale într-un declin mai brusc.
Camera Reprezentanţilor a respins, luni, programul de stabilizare a sistemului financiar propus de administraţia Bush, care presupunea alocarea a 700 miliarde de dolari de la bugetul de stat pentru preluarea datoriilor acumulate de companiile americane în timpul crizei creditelor ipotecare.
Dacă planul revizuit va fi aprobat de Senat, aşa cum se anticipează, va pune mai multă presiune asupra Casei Reprezentanţilor, când se va întâlni din nou joi.
Bursele americane, care au înregistrat luni cea mai nefavorabilă evoluţie din ultimii 21 de ani, după ce Camera Reprezentanţilor a respins programul iniţial de stabilizare a pieţelor financiare, au crescut în şedinţa de marţi întrucât investitorii au anticipat că autorităţile de la Washington vor interveni pentru a salva planul. Wall Street a înregistrat marţi cea mai bună şedinţă bursieră din ultimii şase ani.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: bush, senatul SUA, sistem financiar, wall street | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe octombrie 1, 2008
O tanara a fost jefuita in centrul Sibiului, iar politia nu stie nimic
Sibiul nu este un oras atat de sigur precum declara autoritatile. Luni seara, o tanara in varsta de 23 de ani a fost batuta cu bestialitate si jefuita in plin centrul orasului, ajungand la spital cu numeroase rani in zona capului. “Pacienta a suferit un traumatism cranio-cerebral acut, fractura fronto-parietala drepta fara infundare, hematom epicranian frontal drept, edem cu hematom palpebral. In prezent starea pacientei este buna, ramane sub observatie medicala pe Sectia Clinica Neurochirurgie”, declara Raluca Turcu, purtator de cuvant la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu.
EVENIMENTUL a avut loc pe strada Filarmonicii, dar politistii nu par sa stie nimic.(preluare din sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: centru, jefuita, politia comunitara sibiu, Sibiu, traumatism | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008

Nu o să vă vină să credeţi că, mai bine mai târziu decât niciodată, în urma repetatelor insistenţe ale publicaţiei noastre, Primăria Sibiu a postat pe propriul site declaraţiile de avere şi interese ale directorilor de servicii publice şi instituţii publice din subordine, deşi legal trebuia să o facă din anul 1996, când a apărut Legea nr.115 / 1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.
Astfel, vede şi contribuabilul de rând în buzunarele cui se duc taxele şi impozitele pe care el le plăteşte din banii strânşi cu multă trudă şi sudoare iar bieţii noştri pensionari le plătesc rupându-şi pâinea de la gură şi renunţând la medicamentele care îi ţin în viaţă.
Aşteptate mai ceva decât Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a cărui paternitate şi-o asumă cu drept de autor – încă n-am înţeles dacă „autor” e Constantin Chiriac sau Fundaţia „Democraţie prin cultură” pe care o păstoreşte de ani buni pe meleagurile sibiene – declaraţia de interese şi declaraţia de avere pentru anul 2007 aparţinând sub proprie semnătură directorului general al Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu, Constantin Chiriac, direct situate sub incidenţa legii penale, ne dau de gândit sub multe aspecte.
Constantin Chiriac a fost în perioada premergătoare dar şi în cea de derulare a programului de importanţă naţională şi internaţională „Sibiu Capitală Culturală Europeană – 2007”, vicepreşedinte al Asociaţiei Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 – organism care a guvernat desfăşurarea programului amintit, dar şi fondurile aferente. A mai fost, în aceeaşi perioadă director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu – instituţie cu multe şi foarte costisitoare proiecte prezentate în cadrul capitalei culturale europene. Simultan a condus şi Fundaţia „Democraţie prin cultură” prin care au „curs” ori mai bine zis „s-au scurs”de asemenea multe din fondurile capitalei culturale.
Această triplă ipostază a lui Chiriac, evident născătoare de triplu conflict de interese, nu a deranjat se pare, pe mai marele său – primarul Klaus Werner Iohannis, care, şi el, era în acelaşi timp primar, ordonator principal de credite, dar şi preşedinte al Asociaţiei Sibiu CCES 2007.
În vârful piramidei – preşedinte de onoare – ministrul culturii şi cultelor, penelistul Adrian Iorgulescu a îndeplinit la rândul său simultan şi funcţia de ministru şi pe cea de preşedinte onorific al Asociaţiei Sibiu CCES 2007, şi pe cea de ordonator principal de credite pentru fondurile alocate Sibiului, fonduri despre care ne tot vorbeşte acum în anul electoral 2008 când candidează pe un post de parlamentar PNL de Sibiu, de parcă le-ar fi dat din propriul potmoneu…
De ce să ne mai mirăm că, secretar al Asociaţiei menţionate a fost numită doamna director executiv al Direcţiei economice a Primăriei Sibiu, Viorica Bândescu, care iată şi ea, semna pe de o parte pentru bani primiţi de Primărie de la bugetul de stat pentru desfăşurarea capitalei culturale, pe de alta pentru bani alocaţi de Primărie Asociaţiei Sibiu CCE 2007, iar într-o altă ipostază, semna pentru primirea banilor de la Primărie, de către Asociaţie. Şi, să nu uităm, a mai existat o ipostază, cea în care banii de la bugetul de stat sau bugetul local s-au „dus” tot sub semnătura d-nei Bândescu şi a primarului Iohannis către realizatorii de proiecte din programul Sibiu CCE 2007, prin veriga Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, diriguită de directorul Ovidiu Dragoman.
Şi uite-aşa, cine pe cine să mai controleze ? Oamenii noştri s-au legat unii de alţii şi pe faţă şi prin dos, cu iţe trainice şi tainice atât de încâlcite încât niciun control nu va prea avea chef să le mai dea de capăt, din cauza complexităţii firelor. După ce s-a terminat cu capitala culturală, a început caruselul diplomelor pe care şi le-au acordat aceleaşi personaje unele altora, premiindu-se între ele, de s-au tot minunat cetăţenii Sibiului, care nu au mai înţeles nimic, fiindcă se aşteptau ca, premiaţi să fie artiştii care au dat spectacole şi nicidecum administraţia care a organizat evenimentele.
Gura târgului sibian zvonea despre organizatorii din Asociaţia Sibiu CCE 2007 că nu vor să se termine anul capitalei culturale cu fondurile lui uriaşe de nu va mai vedea Sibiul aşa ceva în veci de veci, fără să se aleagă fiecare cel puţin cu câte o casă… (preluare din justitiarul sibian)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: capitala culturala europeana, conflict de interese, constantin chiriac, dclaratie de avere, declaratie de interese, democratie prin cultura, director general, fundatie, klaus iohannis, teatrul national radu stanca, vicepresedinte | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008
Stop promisiunilor, vrem fapte
În data de 31 iulie 2008, CNADR a eliberat ordinul de începere a lucrărilor la centura ocolitoare. Aşa că în acest moment, lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sibiu ar fi trebuit să fie în plină desfăşurare, mai ales că se apropie toamna, iar vremea este capricioasă. Însă lucrurile nu stau deloc aşa. S-au refăcut doar câteva trasee adiacente care duc spre traseul centurii şi au fost montate câteva panouri de identificare. Lucrările de anvergură nu se văd la orizont, pe motiv că există o “ruptură” fără echivoc între CNADR, consorţiul care a câştigat licitaţia de execuţie, firmele care se ocupă de consultanţă şi de supervizare a lucrărilor şi instituţiile locale care tergiversează eliberarea documentelor necesare. De asemenea, politicienii şi liderii locali din judeţ se feresc ca de râie să vorbească de centura ocolitoare a Sibiului. Şefii instituţiilor sibiene şi ai celor din cadrul Guvernului preferă să se ascundă în spatele purtătorilor de cuvânt, decât să iasă în faţa sibienilor şi să le explice care sunt cauzele întârzierilor la centură. Fiecare dă vina pe celălalt şi spune că nu la el este problema. Nici măcar acum când ne apropiem de campania electorală, mai marii judeţului nu au curaj să vină în faţa sibienilor să spună adevărul despre hăţişurile legislative care împiedică cursul firesc al lucrărilor la centura Sibiului, de parcă ei nu ar trăi în Sibiu. (preluare din tribuna)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: centura ocolitoare, cnadr, liderii locali, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008
Paul Newman a încetat din viaţă la 83 de ani
27.09.2008
Actorul şi regizorul american Paul Newman a încetat din viaţă la 83 de ani, din cauza unui cancer la plămâni, a anunţat Vincenzo Manes, preşedintele fundaţiei sale italiene Dynamo Camp di Limestre, informează publicaţia El Mundo.
În luna august, Newman a luat decizia de a pleca din spitalul în care era internat pentru a-şi petrece acasă ultimele săptămâni din viaţă.
Paul Newman a încheiat chimioterapia prescrisă împotriva cancerului pulmonar de care suferă şi a spus familiei că vrea să moară acasă, în Connecticut, după ce medicii i-au spus că mai are de trăit doar câteva săptămâni.
Presa americană scria în august că Newman, în vârstă de 83 de ani, mai are doar câteva săptămâni de trăit şi a dorit să se întoarcă acasă la soţia sa, Joanne Woodward. (preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: actor, joanne woodward, paul newman, regizor | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008
Consilierii FDGR transforma Consiliul Local Sibiu intr-o masinarie de curatat afacerile ilegale
In mod firesc, fiecare popor are liderii pe care ii merita. Pe acelasi rationament orasul Sibiu nu poate face exceptie de la regula si ne-am procopsit pentru un nou mandat cu o majoritate FDGR. O majoritate care nu gandeste, nu respira, nu propune … nu nimic! Doar voteaza la comanda si ca gest reflex la privirea primarului Iohannis. Minoritatea din Consiliul Local, data de PSD, PNL si PD-L este inexistenta. Cei 14 consilieri FDGR, la care se adauga cele doua slugi liberale fac praf procesul legislativ local. In aceste conditii, cei 4 democrat-liberali si 3 social democrati sunt cand ignorati, cand sfidati, cand luati in ras de o majoritate cu atitudine si prestanta jignitoare.
Oricum analizezi deciziile Consiliului Local Sibiu ales in luna iunie 2008 sesizezi o manifestare a interesului pentru protejarea unor „investitori“ membri ai coalitiei FDGR – PNL. O coalitie care a depasit in ultimii ani orice limita a bunului simt.
Legalizarea infractiunilor
Daca legile in constructii ar fi respectate la Sibiu, cu siguranta ca imobilele ridicate de Carabulea, Ghise, Presecan etc. ar avea un alt regim de inaltime. Poate ca nici nu ar fi construite dat fiind ca nu au parcari incluse in proiect. Dar consilierii FDGR, cei mai slugarnici din cati a avut Sibiul vreodata raspund comenzilor date de liderul FDGR, primarul Iohanns. Este deja de notorietate ca nimic nu mai misca in Sibiu fara sa se ajunga la usa lui. Prin urmare, daca vine ordin, se executa cu placere.
Numai in sedinta de Consiliu Local din luna august au fost legalizate doua infractiuni comise de investitori gen Vasile Presecan, proprietarul TransAgape Sibiu si francizorul postului Antena 1 Sibiu, si de Ioan Ghise, cel care detine benzinariile Ana Oil. Daca primul a construit peste nivelul de inaltime aprobat de Primarie si prevazut in proiect, al doilea a uitat sa prevada parcari pentru un hotel cu 13 etaje. Dar la comanda primarului Iohannis, cele doua infractiuni prevazute de lege au devenit acte legale prin votul majoritatii FDGR – PNL. O majoritate care nu tine cont nici de evidente, nici de realitate nici de sibienii care au de suferit de pe urma deciziilor luate.
Votacii de la Forumul german
Desi spatiul rezervat sibienilor in sala de consiliu este redus, prezenta la dezbaterile lunare ale Consiliului Local Sibiu merita efortul. In primul rand pentru ca sedintele nu depasesc durata unei ore.
Viteza de lucru a consilierilor este impresionanta, iar mecanismul de votare unul sublim.
In imaginea de mai sus aveti surprinsa pozitia de lucru a consilierului FDGR Hans Klein. O pozitie mereu pentru, mereu gata de vot. O pozitie care a ajuns sa il faca de tot rasul atunci cand la un proiect de hotarare a votat, surpriza, impotriva votului FDGR!!! Dar… pentru ca totul e o joaca, lumea a ras, primarul s-a inrosit de nervi, s-a reluat votul si lucrurile s-au reparat!?!
Votacii FDGR sunt comandati din butoane inca dinainte de a veni la sedinta, iar aici toti au privirile indreptate spre primar si viceprimarul Astrid Fodor (pozitionata langa primar), cea care da tonul votului.
Semianalfabetii ne decid soarta
Cu grave dificultati in a citi limba romana, in a descifra proiectele de hatarari de consiliu, in a exprima clar si coerent pozitiile luate in comisiile de specialitate, consilierii FDGR sunt de un penibil jignitor la adresa orasului. Ajungi sa dai crezare bancurilor care sustin ca aici au ramas numai … pentru ca cei destepti au plecat in Germania. In aceste conditii, aici au ramas numai cei lipsiti de spiritul onestitatii si dreptatii care au dat valoare poporului german. (preluare din dacii liberi)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: consiliul local sibiu, fdgr, hans klein, iohannis, pdl, pnl, votacii | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008

Când, în anul nemaipomenitei noastre Capitale Culturale Europene Sibiu 2007, primarul Klaus Werner Iohannis cumulard de funcţie de preşedinte al asociaţiei cu acelaşi nume – Asociaţia Sibiu CCES 2007- l-a schimbat pe secretarul acestei aşa-zise non-profitabile organizaţii pe numele lui Marius Constantin, cu o persoană cunoscută ca vajnică apărătoare a banului public – am numit-o pe doamna director executiv al Direcţiei economice a Primăriei din Sibiu, economista Viorica Bândescu, multă lume a târgului a răsuflat uşurată
Gândind că, iată, «Klausi al nost’ neînfricatul» a mai asanat un izvor de posibile «mânăreli».Fiindcă, uitasem să vă spun, Marius Constantin se pare că ar fi făcut pe-atunci reclamă mascată supermarketului «Real» într-un slogan de reclamă a capitalei culturale. Schimbarea s-a petrecut scurt şi fără mult tam-tam. Un mic semn de întrebare ne-a tot dat târcoale: directorul executiv economic al primăriei poate fi legal şi secretar al Asociaţiei Sibiu CCE 2007? Adicătelea, cu-o mînă semnează pentru banii Primăriei care se duc la Asociaţie şi cu celaltă semnează pentru că a primit la Asociaţie banii de la Primărie ?! N-am descurcat problema, nodul gordian a rămas netăiat şi ne-am văzut de alte treburi, că veneau alegerile locale călare pe zilnic tunătoarele focuri de artificii care luminau «a giorno» cortul ţigănesc montat pe Cazarma 90, unde se mai găseşte şi astăzi… Şi, de altfel, şi Herrul Iohannis era în situaţia lui Bândescu, cu cele două mâini semnatare ca la marionete, când se mişcă sfoara ba în stânga, ba în dreapta…după cum vrea păpuşarul !…Aşa că ştiind noi bine proverbul românesc cu «peştele de la cap se împute», pe care minoritatea săsească l-a preluat cu brio de la românii majoritari în ţara lor, ne-am zis că organele de control financiar, infracţional, anticorupţie vor face vreodată lumină… Sperăm că în timp util, pînă nu putrezesc «peştii» şi nu expiră termenele de prescripţie.(preluare din justitiarul sibian)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: asociatia sibiu cce 2007, dclaratie de avere, directia economica, iohannis, primarie, Sibiu, viorica bandescu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008

Omul de afaceri sibian Ilie Carabulea îsi vede unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare, cu 1.300 de locuinte, stopat de oamenii de cultura. Ansamblul rezidential ce urma sa fie ridicat pe spatiul fostei întreprinderi „Sitex Dumbrava” nu a primit avizul Academiei Române, pe motiv ca cere un regim de înaltime mult prea mare pentru apropierea de Muzeul Satului din Dumbrava Sibiului. Afacerea este acum la mana Consiliului Local Sibiu, dupa ce Consiliul Judetean Sibiu a transformat complexul muzeal in monument istoric.
Comisia de specialitate din Academia Româna nu avizeaza constructia unor blocuri mai mari de patru etaje în viitorul ansamblu ridicat de Ilie Carabulea în Padurea Dumbrava. Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, din cadrul Academiei Române, a raspuns astfel unei cereri de avizare formulate de catre „Sitex Dumbrava”, societatea ce detine terenul pe care Ilie Carabulea, actionar majoritar al firmei, intentioneaza sa dezvolte un ansamblu de locuinte. Adresa comisiei a fost prezentata de catre Corneliu Bucur, directorul general al Complexului National Muzeal „Astra”, unul dintre adversarii declarati ai proiectului imobiliar.
La doar doi pasi de zona în care intentioneaza Carabulea sa ridice noul ansamblu rezidential se întinde, pe 90 de hectare, unul din cele mai vestite muzee dedicate satului românesc, Muzeul din Dumbrava Sibiului. „Tinând seama de specificul zonei, respectiv al Parcului Natural Dumbrava Sibiului si al Muzeului Satului, Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii nu avizeaza construirea unor imobile având regimul de înaltime mai mare decât P+4”, se arata în adresa Academiei Române.
Carabulea voia blocuri de 17 etaje
Omul de afaceri Ilie Carabulea a manifestat intentia de a construi locuinte pe un teren al „Sitex Dumbrava”, în Padurea Dumbrava, înca de acum un an. Investitia ar urma sa fie derulata prin societatea „Paltinis Leasing”, parte a grupului „Atlassib”. Proiectul pe hârtie este gata, dezvoltatorul asteptând obtinerea autorizatiilor de la Primarie. Cartierul rezidential pregatit de Ilie Carabulea în cea mai verde zona a orasului Sibiu va avea circa 1.300 de locuinte. Ansamblul ar cuprinde 12 blocuri si 10 vile, grupate pe un teren de circa 88.000 de metri patrati, în locul fostei fabrici de covoare „Sitex”. Proiectul realizat de firma de arhitectura „Design Unit” se refera la constructia unor blocuri, unele chiar de 17 etaje, aproape de sosea, dar vizibile pe o raza întinsa, lucru care nu convine nici pe departe conducerii muzeului din Dumbrava.(preluare din
gardianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: atlassib, blocuri, corneliu bucur, dumbrava, ilie carabulea, Johannis, muzeul ASTRA | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008
26 Septembrie 2008
Un ministru, sefi ai administratiei locale, sefi de filiale locale ale partidelor au participat la inaugurarea hotelului de patru stele Golden Tulip Ana Tower, investitia omului de afaceri Dumitru Ghise.
Zeci de masini scumpe si-au inghesuit ieri proprietarii in jurul hotelului de patru stele Golden Tulip, construit in turnul cunoscut pana ieri drept cladirea portocalie din centrul orasului. Omul de afaceri Dumitru Ghise, patronul benzinariilor Ana Oil, a fost felicitat ieri de un numar mare de lideri politici si oameni de afaceri, pentru investitia de peste 7,5 milioane de euro. Printre cei prezenti, au fost ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, alaturi de “proaspatul” membru PNL Nicolae Neagu, presedintele PD-L Sibiu, Ion Ariton, Cornel Stirbet, Contstantin Trihenea, dar si seful local al PSD, Ioan Cindrea, alaturi de Amalia Balasoiu. Nu a lipsit Klaus Johannis, primarul Sibiului, care s-a aratat incantat de hotel. “Cand m-ati intrebat in urma cu cativa ani daca sa porniti o investitie atat de mare, v-am incurajat”, i-a amintit Johannis omului de afaceri Dumitru Ghise, dupa care a precizat ca hotelul este benefic orasului Sibiu, care inregistreaza un numar in crestere de turisti in 2008, comparativ cu anul trecut.(preluare din sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: ghise, golden tulip, hotel, Johannis, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008
Să vă explicăm cum e cu evaluările « culturale » la Primăria şi Consiliul Local Sibiu. Văzând domn’ primarele Iohannis cum stă treaba cu evaluările la ministerul culturii şi mai fiind el tras de mânecă ba de o directoare demisionară de la teatru, ba de un ziar sau altul mai rele de gură şi de scriitură, a ajuns la concluzia OG nr.26 pe care trebuia să o aplice din 2005, că n-are încotro şi trebuie să-şi evalueze subordonatul director general de teatru naţional sibian, chiar dacă acesta era şi vicepreşedinte al Asociaţiei Sibiu CCE 2007 şi preşedinte al mult discutatei Fundaţii « Democraţie prin cultură » şi actor « de geniu », şi…şi…şi…Pe lângă el, mai avea un director de instituţie publică de evaluat, pe maestrul Dragoman Ovidiu, manager de ani şi ani al cunoscutei Case de Cultură a Municipiului Sibiu – mai pe înţelesul tuturor, instituţia prin care Primăria dă banii pentru cultură pe diferite proiecte…şi pe diferite criterii…şi pe ciudate sume, numai de primar şi mâna lui dreaptă economică Bândescu, ştiute.
S-a trecut la fapte. La propunerea Serviciului de Resurse Umane al Primăriei (ce treabă or avea aceştia cu cultura ?!), condus din câte ştim de venerabilul domn Nistor Adrian, unchi al mai tânarului secretar al municipiului Sibiu , Nistor Dorin, s-a iniţiat o hotărâre de numire a unei comisii de evaluare a performanţelor manageriale ale celor doi subordonaţi directori culturali ai lui Iohannis. Doar că, fără a învăţa nimic din modul în care mai marii organizatori în cultură din această ţară – şi am numit Ministerul Culturii şi Cultelor – au desemnat comisia de evaluare, Consiliul Local din Sibiu a aprobat Hotărârea nr.264 din data de 24 iulie 2008, prin care a numit o comisie plină ochi de «specialişti în cultură» :
- Fritzmann Mariana Susana – consilier în Consiliul Local al Municipiului Sibiu;
- Hermann Gerold – consilier în Consiliul Local al Municipiului Sibiu;
- Mihăilescu Gabriela – director Admnistraţie Locală;
- Bîndescu Viorica – director economic;
- Nicula Carmen – şef Serviciu dezvoltare economică şi relaţii externe.
Am vrea să aflăm şi noi unde sunt, domnule Primar şi onorat Consiliu Local Sibiu cele 2/3 specialişti sau personalităţi culturale de prestigiu ?? Aşa respectaţi dvs. prevederile legale în fosta capitală culturală europeană ??
Păi, hai să-i luăm la rând pe cei din comisie. Doamna Fritzmann este preşedinta Comisiei pentru activitaţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive, de agrement şi tineret a Consiliului Local Sibiu…de ani de zile. Dar asta nu îi conferă şi calitatea de specialistă de prestigiu în cultură. Domnul Gerold Hermann e director la Liceul Brukenthal, profesor de…chimie( !)… dar, e drept, a tot fost membru în Consiliul de Administraţie al Teatrului Naţional Radu Stanca, calitate în care e «mai aproape» de Chiriac, ceea ce nu e deloc bine într-o astfel de evaluare… Doamna director Mihăilescu se ocupă de administraţie – cu multă competenţă, din câte ştim, dar nu de cultură… Directorul executiv economic Bândescu Viorica o fi şi dumneaei aproapiată de Chiriac pentru că a fost subordonată acestuia – el fiind vicepreşedinte în cadrul Asociaţiei Sibiu CCE 2007, ea fiind secretar al Asociaţiei. Poate acum îşi ia revanşa, mai ştii ? Dar nici ea nu e specialist în cultură. Mai rămâne doamna Carmen Nicula – Şef serviciu dezvoltare economică şi relaţii externe, la bază profesoară de germană, care nici ea nu le prea are cu specializarea în cultură decât tangenţial, când participă la premiere şi spectacole în calitate de invitat de la Primărie.
(preluare din Justitiarul sibian)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: consiliul local, constantin chiriac, evaluare, iohannis, primarie, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008
26 septembrie 2008
Un bărbat de 62 de ani din Mediaş a murit astăzi în timp ce stătea la coadă la Înmatriculări.
Aglomeraţia la ghişeele de Înmatriculări din Prefectura Sibiu a culminat vineri cu o tragedie. Unui bărbat de 62 de ani din Mediaş i s-a făcut rău în timp ce stătea la coadă. Deşi Ambulanţa a sosit destul de repede la Prefectură, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat. Acesta suferise un stop cardio-respirator. A fost luat de Salvare şi transportat la Spital, timp în care medicii au încercat să-l resusciteze, dar totul a fost în zadar.
Deşi se poate ca el să fi suferit dinainte de o boală de inimă, se ştie că, totuşi, crizele cardiace sunt provocate de anumiţi factori, printre cei mai importanţi fiind şi stresul.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: inmatriculari, medias, salvare, Sibiu, stres | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe septembrie 28, 2008
Deşi are acces în Piaţa Mare, este oare necesar ca BMW-ul Prămăriei să traverseze cea mai vizitată zonă pietonală a Sibiului, doar de dragul de a scuti drumul prin Oraşul de Jos?
Fotografia a fost trimisă de Mazemania, cu textul: “Primarul Klaus Johannis se plimbă seara prin Piaţa Mare cu maşina primită cadou. De ce nu îşi poate lăsa maşina în parcarea din afara pieţei şi să se deplaseze pe jos, până unde trebuie să ajungă? Ar trebui, ca lider local, să dea exemplu sibienilor că trebuie să folosească mai rar maşina şi să meargă mai des pe jos, cu bicicleta sau cu autobuzul“.(preluare din sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: BMW, iohannis, johanis, Mazemania, Primar, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 19, 2008
Potrivit noilor declaratii de avere, majoritatea consilierilor judeteni au reusit sa puna bani frumosi deoparte, in depozite si conturi curente – in total echivalentul a peste 1.157.000 euro, bani cash. Daca luam si proprietatile imobiliare, autoturismele si actiunile la diferite societati, valoarea sare de sapte milioane de euro. Un astfel de exemplu este fostul sef al Vamii Sibiu si secretar executiv al PSD Sibiu, Adrian Besoiu. El a investit 8.000 de euro intr-un fond de investitii al BCR. A cumparat 73 de certificate de trezorerie in valoare de 215.000 de lei si a imprumutat o persoana fizica cu 10.000 de euro si 20.000 de dolari pana la inceputul lui 2009. Anul trecut nu a inregistrat niciun venit.
Directoarea spitalului judetean, Minerva Boitan (PNL), nu are imobile pe numele sau. In schimb, are trei conturi curente care insumeaza 45.000 de lei. Presedintele CJ, Martin Bottesch a tinut sa isi completeze ingrijit declaratia. Scoasa la imprimanta, aceasta indica cele trei terenuri din Apoldu de Sus, casa din aceeasi localitate, Dacia Nova din 2003 si cei aproximativ 19.000 de euro si 30.000 de lei aflati in cinci conturi din tara si strainatate. Cei 40.272 de lei castigati anul trecut din aceeasi functie i-a rotunjit cu alti 41.986 de lei, primiti in calitate de conferentiar universitar la ULBS si tinand cursuri de limba germana la Centrul Cultural German. (preluare sibiu standard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: consiliul judetean, conturi bancare, declaratii de avere, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 19, 2008
Cardul de sănătate pe care orice sibian ar trebui să îl aibă asupra lui atunci când apelează la servicii medicale din spaţiul UE este o treabă pur românească. În loc de cardul propriu-zis, care ar trebui să arate aproximativ ca un card bancar, sibienilor li se eliberează o coală A4, în limba română.
Casa de Asigurări de Sănătate nu a finalizat tipărirea cardurilor, deşi România este membră a Uniunii Europene de mai bine de un an şi jumătate. Celor care trec graniţa României, Casa de Asigurări de Sănătate le înmânează o coală de hârtie, care se cheamă cu mândrie “Certificat provizoriu de înlocuire a cardului european de asigurări de sănătate”. Problema nu ar fi atât de mare, dacă acest certificat ar fi scris într-o limbă de circulaţie internaţională. Însă aşa-zisul certificatul este scris în limba română, una total nefamiliară pentru majoritatea cetăţenilor UE.
“Doamne fereşte să mi se întâmple ceva prin Europa, că eu cred că de ruşine nici nu o să arăt nimănui Cardul meu European de Sănătate. Vestitul card este doar o foaie simplă, A4, 210×297 mm. Cică mi-au dat un certificat provizoriu de înlocuire a cardului european de asigurări de sănătate, pentru că acest card propriu-zis costă prea mult. Spuneţi-mi mie, cum să nu-ţi fie ruşine să arăţi o foaie A4, scrisă doar în română, fără traducere în nicio limbă de circulaţie internaţională, fără nicio dovadă că ar fi eliberată de o instituţie (serioasă) din România, pe post de card european de sănătate? Are doar o ştampilă urâtă şi o semnătură făcută în scârbă”,(preluare din sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: card european, cjas, sanatate, ue | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 19, 2008
* Valentin Aldea, preşedinte interimar al filialei locale a Partidului Conservator şi primar al comunei Roşia, trece în aceste zile prin emoţiile examenului de Bacalaureat * La a doua sesiune a exemenului de Bacalaureat din acest an s–au înscris 1.584 de candidaţi *
Valentin Aldea a avut prima încercare de a-şi trece “examenul de maturitate” în 1991. Atunci, a început cu stângul şi nu a reuşit să treacă de proba de limba şi literatura română. Ulterior, a fost luat în armată şi de atunci a tot amânat examenul pe care îl acest an speră să-l treacă cu bine. (preluare tribuna)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: aldea, bacalaureat, pc, presedinte | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 17, 2008
Primarul Sibiului nu crede că succesul său poate fi egalat pe plan local. “Modelul Johannis nu poate fi copiat”, a declarat Klaus Johannis care şi–a justificat afirmaţia:
“Este doar o minoritate germană, un singur preşedinte al Forumului German. Sunt poziţii ce nu pot fi replicate”.
4 la sută pentru Cotroceni
La începutul săptămânii, într-un studiu Insomar, primarul urbei figurează cu 4 la sută în cursa spre preşedinţia ţării, deşi nu a desfăşurat nici o campanie în acest sens. Johannis recunoaşte că rezultatul îl bucură, mai ales în măsura în care aduce Sibiul în discuţie. “Dacă apar într-un sondaj naţional, apare şi Sibiul. Cu 4-5 la sută nu ajungi preşedinte, dar lumea vorbeşte de tine şi de oraşul tău”, a spus edilul. El recunoaşte că a primit impresii din partea analiştilor politici: “Este un rezultat foarte bun pentru cineva care nu a făcut nici o campanie”.
Îl atacă să iasă în faţă
Succesul preşedintelui FDGR este speculat mai ales de politicienii locali, care, conform primarului, “dorm pe ei şi apoi mă atacă pentru a ieşi în faţă”. “Este o strategie pe care câţiva politicieni locali o folosesc”, a spus Johannis, care nu a generalizat, dar nici nu a dat nume.
Klaus Johannis recunoaşte că, deşi nu va avea interese politice directe, se va implica în campania din toamnă. “Mă voi implica pur şi simplu ca primar al oraşului, fiindcă aceşti oameni vor face sau nu vor face ceva pentru Sibiu”, a motivat Johannis.(preluare tribuna)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: fdgr, iohannis, Johannis, model, presedintie, Sibiu, sondaj | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 17, 2008
Dupa aproape 10 ani de judecata, locatarii a doua imobile din Sibiu au reusit sa aiba castig de cauza in preocesele intentate primarului Klaus Iohannis. Instanta Curtii de Apel Brasov a decis ca Iohannis a folosit acte false si contracte ilegale pentru a intra in posesia unor imobile din centrul Sibiului. In aceste conditii, Iohannis trebuie sa returneze chiria incasta in mod ilegal de la banca Reiffaisen.
Pentru cei care se incapataneaza sa vada in primarul Klaus Iohannis, doar un fel de mesia local, un personaj imaculat, ultima infrangere in instanta demonstreaza ca aplecarile spre frauda si mistificarea realitatii sunt o alta fata a personajului care a hipotizat municipiul Sibiu si Romania in ultimii 8 ani. Hipnoza in masa intretinuta cu contracte media pe sistemul promovat in timpul baronilor PSD, functioneaza la Sibiu perfect cata vreme publicatiile locale au patronat care si asfalteaza, si construieste cartiere rezidentiale, si are datorii la stat de miliarde de lei.
Documente ilegale
Pentru a doua oara o instanta de judecata din Brasov declara ilegale actele prin care primarul sibiului, Klaus Iohannis, a intrat in posesia a doua imobile din centru orasului. La data de 1.06.1999 notarul public Bucsa Gabriel elibereaza certificatul de mostenitor nr. 90, in baza unei adeverinte emise de secretarul Primariei comunei Porumbacu de Jos, prin care se inventa un mostenitor unic al proprietatilor pe care familia Iohannis pusese ochii. In aceeasi zi, 1.06.1999, mostenitorul inventat vinde in favoarea sotilor Iohannis jumatate din imobilele situate la adresele str. Nico-lae Balcescu nr. 29 si str. General Magheru nr. 35.
Efect al tranzactiilor imobiliare in care este implicat primarul Iohannis, locatarii imobilelor se vad cu contractele de vanzare cumparare anulate, dar mai ales cu amenintarea evacuarii din spatiile.
Dupa ani de procese la diferite instante de judecata, justitia a dispus anularea certificatului de mostenitor si in consecinta anularea contractului de vanzare cumparare in favoarea primarului Iohannis.
Evaziune fiscala
In anul 2000, Klaus Iohannis a incheiat un contract de inchiriere cu Reiffaisen Bank pentru un spatiu aflat in imobilul din str. Nicolae Balcescu nr. 29. Cu toate ca valoarea chiriei se ridica la zeci de mii de euro anual, nici unul dintre contracte nu a fost declarat ca venituri in declaratiile de avere sau interese.
Potrivit deciziilor date de instantele de judecata, care au anulat documentele de mostenitor dar si contractele de vanzare-cumparare, Iohannis ar trebui sa returneze sumele incasate.
Dubla calitate
De remarcat este ca in dosarele aflate pe masa instantelor de judecata, Primaria Sibiu este implicata ca parte in proces urmare a faptului ca este reprezentant al statului. In procesele de retrocedare, Primaria este obligata sa inainteze puncte de vedere cu privire la situatia locativa dar mai ales sa isi prezinte pozitia fata de cei aflati in proces. In mod evident, si in procesul in care cetateanul Iohannis era implicat, Primaria Sibiu, prin primarul Iohannis a inaintat un document prin care solicita instantei respingerea actiunii reclamantilor. Obiectivitatea aratata de Iohannis in dubla sa calitate de cetatean si primar a fost manifestata in zeci de procese in care a fost implicata o grupare restransa de avocati, notari si reprezentanti ai Bisericii Evanghelice.(preluare din dacii liberi)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: evaziune fiscala, klaus iohannis, mafia imobiliara, primaria sibiu, retrocedari ilegale | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 17, 2008
Decizia Camerei Deputatilor de a nu aviza inceperea urmaririi penale a lui Adrian Nastase si Miron Mitrea este o dovada a „suveranitatii coruptiei nationale” ce domneste in Parlamentul Romaniei, punand in pericol fondurile UE, considera Deutsche Welle si FAZ.
In Parlamentul Romaniei exista o coalitie impotriva justitiei, acuza presa occidentala, dupa recentul vot de incredere dat deputatilor Nastase si Mitrea. „Cred se poate spune deschis ca in Parlament domneste suveranitatea coruptiei nationale. Parlamentarii din toate partidele se apara de anchetele DNA. Aceasta se poate observa din conduita de vot de azi (miercuri – n. red.) si a putut fi observata si in alte cazuri, cum ar fi suspendarea presedintelui – si atunci s-a format o coalitie transpartinica care a votat impotriva presedintelui care a sustinut clar cerintele Bruxelles-ului in materie de lupta anticoruptie, impreuna cu fostul ministru Monica Macovei, data afara din guvern imediat dupa aderare. Din pacate lupta impotriva coruptiei nu este luata in serios decat de o parte a politicienilor romani”, a spus directorul sectiei romane a Deutsche Welle, Robert Schwarz, in emisiunea Fokus Europa. Schwarz a amintit de sanctiunile financiare ce pot fi aplicate Romaniei pe model bulgar, precum si de posibilitatea activarii clauzei de salvgardare prin care sentintele romanesti nu ar mai fi recunoscute in spatiul european.
Presiunea UE, ignorata
„Parlamentul il protejeaza pe Nastase” titreaza Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) in editia de ieri. FAZ face un istoric al cazului Nastase inainte si dupa aderarea la UE. „Punerea sub acuzare a lui Nastase a fost un lucru nemaiauzit in Romania, caci personajul era considerat intangibil. DNA, care devenise o institutie eficienta sub ministrul Justitiei Monica Macovei, a dovedit astfel ca era in stare sa combata coruptia nu doar la niveluri inferioare, ci si in cele mai inalte cercuri politice.(preluare din monitorul de sibiu)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adrian nastase, coruptie, Deutsche Welle, FAZ, miron mitrea, parlament, romania | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 17, 2008
CSM Sibiu a desfiinţat secţia de handbal, după ce clubul a constatat că nu mai are jucătoare pentru a înscrie echipa în eşalonul secund de handbal feminin.
După ce fotbalul de performanţă a intrat în moarte clinică la Sibiu, odată cu vânzarea locului de liga a III-a de către cei de la Athletic Sibiu, un alt sport s-a ales cu o cruce în dreptul său, în aceste zile.
Conducerea Clubului Sportiv Municipal a decis să nu mai înscrie echipa de handbal feminin, CSM Sibiu, în campionatul ligii a II-a din România.
După ce, vara trecută, Sibiul s-a făcut de râs când CSM a promovat în liga Naţională, dar nu a jucat niciun minut, pentru că nu s-au găsit bani pentru a face faţă cheltuielilor la un asemenea nivel, oraşul nostru rămâne oficial şi fără handbal feminin, prin desfiinţarea echipei.
Directorul clubului, Viorel Cintean, a declarat vineri, pentru Sibianulonline.ro, că echipa s-a desfiinţat pentru că nu mai sunt jucătoare pentru un lot cu care să se poată evolua în viitoarea ediţie de campionat.(preluare din sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: cintean, csm, handbal, romania, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 11, 2008
Ne scriu cititorii-dr. Lucian NADIU
Şi eu doresc să fiu pe lista celor “100 de Corneliu Bucur” pentru a mai schimba modul umil de a accepta neregulile de astăzi în general, cât şi pentru faptul că sunt încă multe de spus, de propus şi de făcut în oraşul şi judeţul nostru.
Este cel puţin hilar – ca să nu spunem mai mult – ca unui specialist de marcă, o somitate recunoscută şi peste hotare, fost vicepreşedinte al Comisiei de Cultură, Arte şi Mass-Media din Senatul României, să nu i se permită – astăzi, în 2008, la Sibiu – să facă parte din comisia de specialitate a domeniului său de activitate!!!
Se motivează această “încrucişare bramburită” pentru ca unii consilieri să nu poată influenţa luarea unor decizii în favoarea instituţiilor pe care le conduc! Păi cine alţii pot să argumenteze necesităţile, lucrările – ce şi cât – trebuie a fi promovate decât tocmai specialiştii din domeniul respectiv? Oricum, hotărârea definitivă şi cuantumul finanţărilor se aprobă, sau nu prin vot, în şedinţele în plen ale Consiliului Judeţean. Atunci de ce se mai numesc comisii de specialitate?
Asta îmi sugerează o practică proprie vremurilor de tristă amintire, când tot felul de analfabeţi, agramaţi, “habarnişti” şi motopompişti aveau putere de decizie (!) în domenii complet străine lor. Sigur, competiţia e puţin exagerată pentru că astăzi situaţia şi oamenii sunt cu totul altfel. Dar este cel puţin îngrijorător pentru noi, alegătorii-cetăţeni simpli, dar responsabili şi conştienţi – să vedem că în principala instituţie administrativă a judeţului este posibilă răsturnarea, contorsionarea şi răstălmăcirea procesului firesc al desfăşurării democratice a activităţii acesteia! (preluare din tribuna)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: consiliul jdetean, corneliu bucur, dr.nadiu, Sibiu, specialisti | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 11, 2008
Vicepresedintele PD-L, Cornel Stirbet, a declarat la sfasitul saptamanii trecute ca ar accepta un dialog deschis cu primarul Klaus Johannis
Dupa o vara plina de contre intre cei doi, Cornel Stirbet spune ca a venit timpul unui dialog. “Vreau sa-i adresez un raspuns domnului Johannis. Accept provocarea subtila a dansului, cu privire la caracterizarea unor oameni politici. Il rog pe dansul sa stabileasca coordonatele de dialog. Poate fi un dialog prin intermediul televiziunii, la radio, in presa scrisa, poate fi prin scrisori deschise sau prin corespondenta. Il asigur pe domnul Johannis ca nu va regreta si va afla lucruri folositoare pentru el”, a spus Stirbet. JOHANNIS a declarat joi, intr-o conferinta de presa ca initiativa unor oameni politici de a-l ataca in presa nu este altceva decat o strategie politica. “O gramada de lume si-a facut un obicei in a ma ataca. (preluare sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: fdgr, iohannis, Johannis, pdl, primar sibiu, stirbet | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 11, 2008
* Conducerea PD–L Sibiu a anunţat lista celor nouă candidaţi pentru Parlament * Conform deputatului Raluca Turcan, lista a fost aprobată cu unanimitate de membrii conducerii organizaţiei judeţene * Turcan a prezentat o analiză a Curţii de Conturi care a descoperit mai multe nereguli în ministerul condus de Adrian Iorgulescu * Democrat–liberalii au strâns materiale de construcţii care vor fi transportate către zonele afectate de inundaţii *
Democrat-liberalii sibieni şi-au desemnat, la finele săptămânii trecute, în urma unei şedinţe la nivelul organizaţiei judeţene, cei nouă candidaţi pentru alegerile parlamentare, a anunţat deputatul Raluca Turcan. Astfel, Cornel Ştirbeţ, Dan Nanu, Constantin Trihenea, Dan Voinea, Raluca Turcan şi Gheorghe Roman vor candida pentru un fotoliu în Camera Deputaţilor, iar Ion Ariton, Nicolae Neagu şi Marcel Piteiu pentru un loc de senator. “Aceşti candidaţi au fost selectaţi dintr-o listă de 15 candidaţi. Mai trebuie clarificat repartiţia pe colegiile uninominale. În principiu, aceştia sunt candidaţii”, a declarat vicepreşedintele PD-L, Raluca Turcan, adăugând că ea şi Cornel Ştirbeţ vor candida în cele două colegii uninominale din municipiul Sibiu. Potrivit liderilor democrat-liberali, validarea celor nouă se va face în această săptămână, iar decizia finală va fi luată în cadrul Biroului Permanent Naţional al partidului. “Până pe 11 august trebuie făcute propunerilor la centru”, a mai spus Turcan. Deputatul PD-L speră ca organizaţia judeţeană să câştige cinci mandate de parlamentari, un senator şi patru deputaţi sau doi senatori şi trei deputaţi. Turcan a mai spus că lista celor nouă a venit la propunerile preşedintelui organizaţiei, Ion Ariton, şi a seniorului Nicolae Nan, fiind votată în unanimitate în cadrul şedinţei judeţene.
Acuzaţii la adresa ministerului lui Iorgulescu
Deputatul Raluca Turcan a lansat, sâmbătă, un atac adresat conducerii ministerului Culturii şi Cultelor. Parlamentarul a prezentat, în baza unui raport întocmit de Curtea de Conturi, mai multe nereguli din ministerul condus de Adrian Iorgulescu, candidatul PNL Sibiu pentru un loc în viitorul Parlament. “Conform unui raport al Curţii de Conturi redactat în martie 2008, o serie de achiziţii ale MCC din 2005 au încălcat flagrant legea achiziţiilor publice. Este vorba de cumpărarea a 10.000 de volume intitulate “Album România”, a 6.625 de CD cu aceeaşi temă, precum şi a unui număr mai mic de CD-uri despre mânăstirile din Bucovina şi despre Muzeul Cotroceni. Există mari suspiciuni asupra expedierii acestor produse către ambasadele şi consulatele României din străinătate”, a declarat Turcan. Parlamentarul PD-L a arătat că ministerul a achiziţionat, la finele lui 2005, seturi de câte 10.000 de CD-uri cu George Enescu şi 9.725 de cărţi despre compozitor pentru a fi expediate reprezentanţelor ţării noastre de peste hotare. “Ele s-au cumpărat direct, fără licitaţie, de la SC Star Media Music cu circa 1.730.000 lei noi (17,3 mld. lei vechi). Trebuie spus ca dl. Iorgulescu a fost acţionar la această firmă înainte de a fi ministru şi a păstrat relaţii amicale cu conducerea firmei”, a mai spus Turcan, acuzându-l pe Iorgulescu că a devenit “un nou Hrebenciuc” în Guvernul Tăriceanu. “Cerem domnului Iorgulescu să lămurească public această situaţie, despre care eu consider că are miros de corupţie”, a mai spus Turcan.(preluare din tribuna)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: alegeri parlamentare, curtea de conturi, iorgulescu, ministerul culturii, pdl, pnl, Sibiu, turcan | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 7, 2008
100.000 din cei 355.000 de bolnavi de cancer din România au şanse de vindecare totală, iar 200.000 pot supravieţui până la 10 ani
Toate tipurile de cancer descoperite în primele două stadii se vindecă în proporţie de 90 la sută
Diagnosticul „cancer“ nu mai înseamnă moarte
Până de curând, în România diagnosticul de cancer însemna şi moartea aproape sigură a bolnavului. În prezent, din cei 355.000 de bolnavi de cancer, peste 100.000 au şanse de vindecare totală, iar alţi 200.000 pot supravieţui până la 10 ani. Din păcate, aproape 70% dintre bolnavi vin la spital în ultimele stadii. „În primele două stadii, boala este vindecabilă şi se pot face tratamente, chiar şi cu intervenţii radicale, dar care duc la însănătoşirea totală”, afirmă conf.dr. Lucian Miron, preşedintele comisiei de oncologie din cadrul Colegiului Medicilor din România.Chiar şi tumorile descoperite târziu, în stadiile III şi IV, adică metastatice, au devenit boli cronice, spun specialiştii. Un astfel de bolnav poate trăi mai mult de 10 ani cu menţinerea calităţii vieţii şi fără dureri sau suferinţe. „Avem cazuri de metastaze osoase la cancere de sân cu supravieţuiri ce depăşesc 10 ani”, susţine conf.dr. Lucian Miron. La metastazele hepatice, rata de supravieţuire este de peste şase ani, iar la metastazele bronhopulmonare şi pe colon, de peste cinci ani.Specialiştii români spun că în 60 la sută din cancerele depistate în stadiul III rata de supravieţuire a ajuns la peste 10 ani.Dintre bolnavii descoperiţi în ultimul stadiu al bolii, 10% supravieţuiesc cinci ani, iar 5% pot trăi şi 10 ani. “În România, cancerele din stadiile I şi II se vindecă în proporţie de 90%. Cei mai mulţi bolnavi sunt însă depistaţi în forme avansate ale maladiei, dar chiar şi aşa rata de supravieţuire a crescut, în ultima perioadă, cu circa 40%, deşi este mai mică decât în alte ţări”, afirmă dr. Dana Stănculeanu, director medical al Institutului Oncologic Bucureşti.(preluare din gandul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: cancer, diagnostic, romania, supravietuire, vindecare | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 7, 2008
O hotarare CSAT, tinuta la secret, permite SIE sa detina echipamente pentru ascultatul telefoanelor si interceptarea comunicatiilor prin satelit * In Romania, singura autoritate nationala in domeniul interceptarilor este Serviciul Roman de Informatii * Toate serviciile secrete din Romania folosesc dispozitive pentru spionarea proriilor cetateni
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
Schema de funtionare a sistemului Sigint
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Chiar daca, oficial, singura autoritate nationala in domeniul interceptarilor a fost desemnat Serviciul Roman de Informatii (SRI) am descoperit ca statul roman, printr-o hotarare strict secreta, a autorizat Serviciul de Informatii Externe (SIE) sa isi procure si sa foloseasca cele mai sofisticate echipamente pentru ascultarea telefoanelor romanilor si a tuturor comunicatiilor prin internet. Pe data de 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii adopta Hotararea 0063, clasificata STRICT SECRET, prin care autoriza Serviciul de Informatii Externe sa desfasoare activitati de tip SIGINT pentru interceptarea comunicatiilor efectuate prin satelit. Din acel moment, SIE a dispus de baza legala pentru a-si procura cele mai performante dispozitive necesare interceptarilor de voce si date transmise prin mijloace electromagnetice (telefoane, calculatoare sau orice alt tip de radioemitator).
Interceptarile SIE la secret
Am solicitat Serviciului de Informatii Externe sa ne comunice cate interceptari a efectuat pana la ora actuala dupa ce CSAT i-a permis sa faca acest lucru si daca a avut mandat de la judecator pentru efectuarea acestor operatiuni. Intr-un raspuns laconic primit din partea SIE ni s-a comunicat faptul ca, “informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte din categoriile informatiilor clasificate, potrivit legii”, se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor. Reprezentantii SIE ne-au mai spus ca hotararea CSAT prin care SIE poate face interceptari “este clasificata STRICT SECRET (aspect indicat atat de numarul hotararii – 0063 – cat si de mentionarea explicita a caracterului documentului) si vizeaza aspecte de siguranta nationala”. Gheorghe Fulga, fostul director al SIE la momentul adoptarii respectivei hotarari CSAT, ne-a declarat ca nu isi mai aduce aminte despre acest lucru si ne-a sugerat sa contactam actuala conducere a SIE.(preluare din ziua)
|
Publicat în Uncategorized | Etichetat: csat, interceptari, servicii secrete, sie, sri | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 7, 2008
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că l-a “rugat” pe preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, “să vegheze la funcţia prezidenţială” cât timp el se va afla la Beijing, unde participă la deschiderea Jocurilor Olimpice, şeful statului urmând să lipsească din ţară de joi până duminică.
“Preşedinţia dispune de sisteme de comunicaţii care mă pot găsi oriunde pe planetă, dar, în cazul în care s-ar întâmpla să nu pot fi găsit, să ştie că îl autorizez să ia decizii în numele meu. Dar este puţin probabil să nu pot fi găsit”, a spus Băsescu.
Şeful statului a menţionat că deplasarea la Beijing va dura de joi până sâmbătă noaptea şi că, în această perspectivă, l-a rugat pe preşedintele Senatului “să vegheze la funcţia prezidenţială”.
“L-am rugat pe domnul preşedintele Văcăroiu să vegheze, deci nu s-a făcut transferul, l-am rugat să vegheze la funcţia prezidenţială, am stabilit un mod de comunicare eficient”, a mai spus Băsescu.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: basescu, beijing, jocurile olimpice, presedinte, romania, vacaroiu | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 7, 2008
Teodor Ancuţa, preşedintele Bursei Monetar-Financiară şi de Mărfuri din Sibiu şi acţionarul majoritar al SC Păltiniş SA va investi 2,5 milioane de euro într-un complex balneo-climateric în staţiunea Păltiniş. Complexul se va adresa în special copiilor care suferă de afecţiuni nervoase şi endocrine.
Ideea i-a venit lui Ancuţa după o discuţie cu o contabilă pe care a avut-o la societatea SC Păltiniş SA, care suferea de boala Basedow, o boală a glandei tiroide. Aceasta i-a spus că aerul de la Păltiniş îi face foarte bine, iar după ce şeful de la Bursă a discutat cu medicii endocrinologi, s-a convins de proprietăţile aerului din staţiunea turistică situată la ce amai mare altitudine din România (1442 m).(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: bursa, investitie, paltinis, statiune, teodor ancuta | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe august 7, 2008
 |
Comisarul sef al Garzii Financiare Sibiu, Nicu Florescu, a primit pe poarta casei sale o amenda de 10.000 de lei de la superiorii sai.
Readus in functia de comisar sef al Garzii Financiare Sibiu, dupa ce a fost detasat in Moldova timp de cateva luni, Nicu Florescu nu a apucat, inca, sa treaca pe la birou, intrand in concediu medical. Reprezentantii Agentiei nationale de administrare fiscala (ANAF) nu l-au slabit, insa, si acum doua zile i-au lipit pe poarda instiintarea de plata a unei amenzi de 10.000 de lei. Reprezentantii ANAF se pare ca au recurs la aceasta metoda deoarece Nicu Florescu ar fi refuzat sa semneze primirea acestei instiintari prin posta. POTRIVIT documentelor lipite pe poarta comisarului sef, acesta va trebui sa plateasca o amenda de 10.000 de lei, pentru o serie de abateri constatate printr-un proces verbal intocmit in iulie anul acesta. Conform procesului verbal, Nicu Florescu a fost amendat in urma unui control in care s-a descoperit ca acesta a incalcat normele a doua legi – cea a contabilitatii si cea privind finantele publice.
Astfel, inspectorii ANAF au contatat ca Nicu Florescu a angajat si utilizat credite bugetare in alte scopuri decat cele aprobate si nu a respectat reglementarile emise de Ministerul Finantelor Publice cu privire la utilizarea si tinerea registrelor de contabilitate si la intocmirea si depunerea situatiilor financiare periodice.(preluare sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: amenda, anaf, comisar sef, garda financiara, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 29, 2008
Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a contestat, marţi, în Delegaţia Permanentă ideea realizării unei înţelegeri PNL-PNŢCD pentru alegerile parlamentare, argumentând că nu vede utilitatea unei asemenea alianţe, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.
“Haşotti a mers pe ideea, care s-a şi acceptat de către Delegaţia Permanentă, ca judeţele care nu acceptă candidatul propus de PNŢCD să nu fie obligate să o facă”, au spus sursele citate.
Acestea au apreciat că vicepreşedintele liberal nu a fost de acord cu ideea potrivit căreia PNL ar avea disponibilitatea de a oferi locuri de parlamentari PNŢCD pentru că şi PNL Constanţa trebuia să propună un candidat de la această formaţiune.
“Nu foloseşte la nimic această alianţă. De ce să le dăm la ăştia 30 de locuri (n. red. – numărul de colegii vehiculat că s-ar acorda PNŢCD)? Adică ăştia devin membri PNL? E un fel de fuziune? Nu înţeleg!”, ar fi spus Haşotti, conform surselor citate.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: alegeri parlamentare, pnl, pntcd, puiu hasotti | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 29, 2008
Sorin Serbu, inspectorul sef al Inspectoratului Judetean in Constructii spune ca ordinea in constructiile noi ar putea fi adusa in curand de o modificare a legii amenajarii teritoriului, in urma careia, PUG-ul va face regula, iar derogarile prin PUZ-uri vor deveni foarte limitate.
In Sibiu se construieste din ce in ce mai mult in ultimii ani. Sunt din ce in ce mai multe probleme in constructii?
Sorin Serbu: Probleme sunt si pornesc in Sibiu de la faptul ca proiectele pentru care se obtin autorizatii de constructie nu sunt respectate si li se aduc modificari esentiale fara o noua autorizare. Cei de la disciplina in constructii, de la Primarie cred ca aceste modificari se justifica cu dispozitie de santier. Nu merge. Scrie si in lege ce merge pe dispozitie si ce nu merge. Si, nu merge pe dispozitie daca se schimba aspectul cladirii, deci daca faci mansarda in pod. Nu merge daca pui Velux-uri. Nu merge daca schimbi patru apartamente in opt ca sa fentezi primaria care pentru patru apartamente ti-a cerut patru locuri de parcare. Pentru toate acestea trebuie autorizatie noua de constructie, nu merge cu dispozitie de santier. Aceasta este realitatea si toate primariile trebuie sa tina cont de aceste lucruri, nu numai cea de la Sibiu.
Per ansamblu, in ultimii ani, a fost o dezvoltare ordonata sau haotica a constructiilor in Sibiu, din punctul dvs. de vedere?
Sorin Serbu: Asta este treaba arhitectilor. Am inteles ca acum s-au demarat lucrarile la redactarea unui nou Plan Urbanistic General. Arhitectii ar trebui sa discute in paralel cu acel colectiv de redactare a PUG-ului, pentru ca nu cumva atunci cand iese PUG-ul,. acesta sa nu mai reflecte realitatea. (preluare din sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: arhitecti, autorizatie, constructii, dezvoltare, primarie, pud, pug, puz, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 28, 2008
Radicalii din PCM au acceptat să candideze sub umbrela UDMR pentru a deveni parlamentari.
Radicalii maghiari au anunţat ieri că acceptă, de principiu, propunerea UDMR de a forma o „coaliţie internă“ pentru alegerile parlamentare. Deşi, iniţial, a respins propunerea Uniunii, Szasz Jeno, preşedintele PCM, s-a răzgândit, invocând, într-o declaraţie pentru EVZ, „interesul maghiar“ pentru accederea în parlament a celor două formaţiuni.
Conducerea PCM a decis duminică seară, la Odorheiu Secuiesc, să-i trimită o scrisoare preşedintelui UDMR, Marko Bela, în care îl invită să reia negocierile pentru colaborarea la alegerile din toamnă, în forma propusă de Uniune. Decizia liderilor PCM a survenit atacurilor lui Marko Bela la adresa lui Szasz, pe care l-a acuzat de periclitarea interesului maghiar şi „torpilarea“ negocierilor dintre cele două tabere, mediate de episcopul reformat, Laszlo Tökes. În favoarea înţelegerii PCMUDMR a intervenit inclusiv liderul opoziţiei din Ungaria, fostul premier Viktor Orban, care s-a alăturat intenţiei lui Tökes de grupare a maghiarilor înainte de parlamentare.
Alianţă neoficială
Radicalii maghiari au propus o nouă rundă de negocieri pentru sfârşitul acestei săptămâni, în urma cărora să se cadă de acord asupra unui protocol. Colaborarea nu vizează însă o alianţă politică, înregistrată la Tribunal, caz în care se aplică un prag electoral de 8%, ci o „coaliţie internă“, în care reprezentanţii PCM să candideze oficial sub culoarea Uniunii. În aceşti termeni, oferta UDMR pentru radicali priveşte un număr de aproximativ 6 parlamentari, echivalentul a 16% (rezultat obţinut de PCM în maghiarime la alegerea consilierilor judeţeni).
Conform ofertei UDMR, după alegerile parlamentare, reprezentanţii PCM îşi pot păstra culoarea şi doctrina politică într-un grup parlamentar distinct de cel al Uniunii. Neoficial, civicii maghiari îşi doresc şase mandate de deputaţi şi două de senatori, de preferinţă în judeţele Harghita şi Covasna, unde au obţinut cel mai bun scor la locale. Condiţia pusă de radicali a fost ca UDMR să accepte fără obiecţii oamenii propuşi de PCM să candideze. (preluare din evenimentul zilei)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: alegeri parlamentare, harghita si covasna, impacare, laszlo tokes, marko bela, pcm, udmr | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 28, 2008
BUCUREŞTI /28.07.2008
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, într-o emisiune televizată, că preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, i-a sugerat să îi dea “şpagă” pentru o rezolvare favorabilă “roş-albaştrilor” a cazului “valiza”.
“Sandu este duplicitar. Eu puteam să rezolv cazul la Comisia de Apel. Spera să rezolvăm noi doi problema cu depunctarea Stelei, în particular. Chiar a fost la mine în birou şi mi-a sugerat să îi dau şpagă. Nu îmi place să fiu şantajat. Dacă avea talent să mă păcălească poate că i-aş fi dat ce voia”, a spus Becali, în emisiunea Contraatac, de la Gsp TV.
Becali a menţionat că îl are “la mână” pe Mircea Sandu, însă nu a dezvăluit mai multe detalii.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: fc steaua, frf, gigi becali, gsp tv, mircea sandu, spaga | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 28, 2008
A fost nevoie de doar o sedinta de Consiliu Judetean pentru ca in randul consilierilor sa apara acuzatii de schizoidie si intentari de procese in instanta. Corneliu Bucur spune ca este doar inceputul.
Reporter: Liderul FDGR din CJ a spus ca sunteti in conflict interior cu dumneavoastra si ca ati creat o situatie schizoida prin cele doua procese intentate Consiliului Judetean. Cu cine va luptati in sinea dumneavoastra?
Corneliu Bucur: Deocamdata eu am un singur proces cu Consiliului Judetean. Procesul meu este nu cu actualii membrii ai Consiliului Judetean ci cu precedentul Consiliu, deci pune in cu totul alti termeni relatia. Pe procesul pe care eu il am deschis la Curtea de Apel Alba-Iulia eu am cerut la prima sedinta sa se retraga de pe rol intregul proces avand in vedere ca noi avem deja doua sentinte definitive si irevocabile la nivel de Curte de Apel si la nivel de Inalta Curte de Casatie si Justitie in favoarea muzeului.
Rep.: Si al doilea proces?
C. B.: I-am anuntat ca mai fi un proces, acela de a-mi apara pe Constitutie si pe legea alesilor locali dreptul meu legal, moral si etic de a functiona in conformitate cu legea. Este calitatea mea si puterea mea de a fi util societatii. Am depus si un juramant ori acum eu nu pot nici sa abjur si nici sa ma supun la consecintele unor penalitati ale divinitatii dupa ce am jurat pe Biblie si am spus ca fac un lucru. Schizoidia este acea boala psihica, pe care domnul Porr nu o cunoaste, cronica care insemneaza pierderea capacitatilor de ordin psihic si indepartarea de realitate. Ori cine demonstreaza ca nu este capabil sa gandeasca cu discernamant si sa aiba un contact cu realitatea este domnul doctor Porr.
Rep.: Ce credeti ca veti putea face ca si consilier judetean din moment ce dupa prima sedinta au aparut amenintari cu judecata si acuzatii de schizoidie?
C. B.: Eu cred ca la ora actuala sunt acel individ care mai tine o torta aprinsa in societatea sibiana prin exemplul sacrificiului propriu. Daca toata lumea cedeaza in numele conformitatii, si eu pot avea o relatie excelenta cu toata lumea, atunci ce se intampla, stam cu totii la pamant in randul lasilor? Este adevarat ca exista o neadaptare in comportamentul meu. La ora actuala in Romania toata lumea sta in genunchi sau pe burta in fata autoritatii de stat de care mai si depinde situatia personala si a institutiei si eu nu vreau sa ma subordonez acestui cliseu. Eu am un contract de manageriat si inteleg sa dau in judecata conducerea Consiliului Judetean pentru ca nu coopereaza cu mine. Domnul Bottesch si-a intors de ani de zile spatele si sprijina numai patrimoniul sasesc, recte Brukenthalul.(preluare din sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: consiliul judetean, corneliu bucur, cultura romaneasca, fdgr, martin bottesch, patrimoniu sasesc, presedinte | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 27, 2008
Încolţit, preşedintele FRF îşi sfidează adversarii care-l vor plecat de la „Casa Fotbalului“. „Naşu’“ nu-i lasă din braţe pe aghiotanţii săi, Lupescu şi Prunea. Ciclonul pornit de Dumitru Dragomir şi de Gigi Becali având ca ţintă înlocuirea actualei conduceri federale a primit ieri o replică vehementă din partea lui Mircea Sandu.
Într-un interviu acordat EVZ, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a anunţat că nu renunţă nici în ruptul capului la Ionuţ Lupescu şi la Florin Prunea, aşa cum cere insistent „Corleone“. În alt plan, Mircea Sandu are propriul meci, cu Gigi Becali.
Patronul Stelei adună voturi pentru schimbarea „Naşului“, iar printre aliaţii săi se numără Marin Condescu, preşedintele clubului Pandurii Târgu-Jiu şi omul la al cărui semnal votează „la comandă“ 40 de cluburi afiliate la FRF.
Cazul „Valiza“, în care avocatul Daniel Florea acuză imixtiuni ale lui Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu, a devenit în ultimele zile un pretext pentru ca Dragomir şi Becali să poată arunca în aer conducerea de la „Casa Fotbalului“.
„Poate fac cum a făcut Putin cu Medvedev!“
EVZ: Domnule Sandu, simţiţi presiunea exercitată de cluburile care vă cer demisia?
Mircea Sandu: Dom’le, nici măcar presiunea atmosferică nu contează pentru mine, fiindcă stau bine cu tensiunea arterială! Pe mine o să mă găsiţi aici şi în 2014! Iar dacă mă supăr, fac ca la ruşi!
Adică?
Cum a făcut Putin cu Medvedev (n.r. – Putin l-a lăsat „moştenitor“ pe Medvedev la conducerea Rusiei)
(preluare din evenimentulzilei)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: casa fotbalului, dumitru dragomir, frf, gigi becali, mircea sandu | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 27, 2008
27.07.2008
Patru persoane din judeţul Maramureş au murit, alte două sunt date dispărute şi aproape 9.000 au fost evacuate în urma inundaţiilor din ultimele zile care au afectat 167 de localităţi din şapte judeţe, potrivit unui bilanţ prezentat, duminică, de secretarul de stat Victor Paul Dobre.
Secretarul de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a declarat, duminică, după şedinţa Comitetului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă de la Guvern, că potrivit unei sinteze operative, duminică, la ora 8.00, erau afectate de inundaţii şapte judeţe, 167 de localităţi, 8.922 de persoane fiind evacuate.
Conform datelor primite până duminică dimineaţă, 32 de case sunt distruse, iar 2.267 de locuinţe şi 8.669 de gospodării sunt afectate sau inundate.Viiturile au afectat 5.520 de fântâni, trei kilometri de drumuri naţionale, 61 de kilometri de drumuri judeţene, 423 de kilometri de drumuri comunale, precum şi 18.771 hectare de terenuri agricole şi 1.739 de hectare de păşuni şi fâneţe.Totodată, 45 de localităţi din patru judeţe au rămas fără energie electrică, 30 de stâlpi de curent fiind rupţi.
Secretarul de stat a mai spus că patru persoane au murit în judeţul Maramureş, din cauza prăbuşirii unei case de lemn, o persoană este dată dispărută în acelaşi judeţ, iat o alta în judeţul Suceava.
Persoanele afectate de inundaţii din zonele apropiate municipiilor Paşcani şi Roman vor fi evacuate, iar digurile de pe râul Siret vor fi supraînălţate, pentru sinistraţi urmând să fie scoase produse de primă necesitate de la rezervele de stat, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Prognoza meteo pentru următoarele ore indică precipitaţii sub 25-30 litri pe metru pătrat în zonele inundate şi oprirea ploilor în noaptea de duminică spre luni, începând cu ora 24.00, pentru cel puţin câteva zile.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: disparuti, evacuati, inundatii, morti, prognoza meteo | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 26, 2008
Prezentatoarea Știrilor Pro Tv Sibiu, Ramona Păun, pleacă la București, unde din 5 august o vom vedea la ştirile la Sport.ro.
Sibiul continuă să fie o rampă de lansare pentru jurnaliştii de televiziune. Astfel după ce fostul prezentator al ştirilor locale la Pro Tv Sibiu, Radu Nechit a prezentat o perioadă jurnalele de ştiri de la Realitatea Tv, iar Adriana Nedelcu, fost redactor la cotidianul Obiectiv de Sibiu, prezintă ştirile în weekend la Realitatea Tv, o altă jurnalistă şcolită la Sibiu va ajunge la post tv cu acoperire naţională.
Prezentatoarea ştirilor Pro TV Sibiu, Ramona Păun, şi-a luat deja rămas bun de la colegii şi telespectatorii sibieni, urmând ca din data de 5 august să prezinte principalele jurnale de ştiri de la canalul de nişă, Sport.ro. Frumoasa brunetă de 22 de ani, a fost chemată la București pentru o probă, iar apoi a fost înştiinţată că va fi noua prezentatoare a ştirilor la canalul de sport al MediaPro. “Am primit un telefon într-o zi şi am fost chemată să dau o probă la Bucureşti. Am mers acolo şi am fost anunţată după câteva zile că am trecut proba. Iniţial nu am ştiut dacă o să accept sau nu. Mi-am zis însă că trebuie să încerc şi să profit de şansa asta. Dacă nu aş face-o cred că mi-ar părea rău mai târziu” a povestit Ramona, pentru sibianulonline.ro.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: pro tv, ramona paun, Sibiu, sport.ro, stiri | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 26, 2008
Campania pentru alegerile generale nu a început încă, atacurile da. Deputatul Raluca Turcan l-a numit pe ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, “un căţeluş”. Reacţia deputatului a venit în urma apariţiilor în media locală a liderului interimar al PNL Sibiu, care “se roagă” de primarul Sibiului să sprijine PNL la alegerile din toamnă. “Domnul Iorgulescu a servit PNL-ul pe tavă la alegerile locale. Şi am văzut cu toţii ce s-a întâmplat. Acum ar vrea sprijin de la Forum. Doar că domnul Johannis nu a ieşit nici măcar atunci să spună că susţine PNL. Practic, acum domnul Iorgulescu se comportă ca un căţeluş care zgreapţănă la uşa domnului Johannis să îi dea şi lui ceva. “, a spus Raluca Turcan.
(preluare din sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adrian iorgulescu, alegeri, fdgr, Johannis, ministrul culturii, pdl, pnl sibiu, raluca turcan | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 26, 2008
 |
Misterul demisiei sefului SC Urbana, Pop Ioan, a fost dezvaluit ieri de consilierii locali: fostului director i se va intenta un proces de catre Consiliul Local Sibiu dupa ce si-a aprobat ilegal, spun consilierii, o prima in valoare de 28.377,7 lei, echivalentul a aproximativ 8.000 de euro. IN LOCUL lui Pop a fost numit tot ieri in Adunarea Generala a Actionarilor si noul director: Cristian Bucura. Acesta are numai 29 de ani si a absolvit liceul Brukenthal. Bucura este economist, a absolvit Academia de Studii Economice Bucuresti, iar in ultimii sase ani a lucrat la societatea germana Gotz & Drobek Wohnbau GmbH. PLECAREA lui Pop din fruntea Urbana s-a produs in liniste. “Nu o sa fac circ aici. Problemele se vor transa in instanta. Nu are rost sa facem un caz din asta, atunci cand apar probleme, iti dai demisia. S-a inchis un capitol, deschidem altul”, s-a lamentat Pop, nu inainte de a promite consilierilor ca ii va acorda tot sprijinul noului director. Primarul Klaus Johannis s-a declarat extrem de nemultumit de faptul ca Pop nu a mai venit cu un raport de activitate, insa directorul s-a aparat. “Nu am facut o informare, pentru ca nu mi s-a cerut”, a explicat Pop.
CONSILIERUL local Ecaterina Birk le-a explicat colegilor situatia de fapt de la Urbana. “La inceputul anului 2005, cand director era domnul Marie si director economic era domnul Pop au semnat un act prin care s-a acordat o prima domnului Pop in valoare de 28.377,7 lei, aferenta anilor 2003-2004. Acesti bani trebuiau aprobati dupa aprobarea bilantului contabil si validati de catre Adunarea Generala a Actionarilor”, a explicat Ecaterina Birk.(preluare din sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: consiliul local sibiu, demisie, director urbana sibiu, proces | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 25, 2008
Spre deosebire de politicienii de la Bucuresti, liderii Uniunii Europene considera ca Raportul Comisiei Europene despre Justitia din Romania este alarmant
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prezentarea raportului pe Justitie pentru Romania si Bulgaria a dat nastere unor reactii imediate atat in capitalele celor doua state, cat si in cele occidentale. Politicienii germani si-au ascutit criticile la adresa Romaniei considerand necesara activarea clauzei de salvgardare in domeniile justitiei si afacerilor interne, avand in vedere ca Romania a regresat in privinta combaterii coruptiei, fata de rezultatele din 2007. Presa internationala trateaza, de asemenea, pe larg, concluziile Comisiei Europene, opinand ca sanctiunile fara precedent impuse Bulgariei sunt un exemplu pentru statele care vor sa faca parte din UE, in timp ce Romania este criticata, dar si incurajata. Cancelarul german Angela Merkel s-a aratat miercuri, dupa prezentarea raportului, nemultumita de concluziile Comisiei Europene, subliniind ca este necesara continuarea monitorizarii pentru cele doua state. “Dat fiind ca progresele nu sunt suficiente, decizia Comisiei de a continua monitorizarea este corecta. Doresc ca data viitoare rapoartele sa fie mai bune. Fara progrese vizibile in combaterea coruptiei, si credibilitatea guvernelor in ochii propriului electorat are de suferit”, declara cancelarul german. Mult mai critic a fost insa parlamentarul crestin-democrat Thomas Silberhorn, care s-a opus inca de la inceput aderarii Romaniei si Bulgariei. Intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru Deutsche Welle, Silberhorn a afirmat ca ” din nou, reactia Comisiei este lipsita de curaj si fermitate. In domenii precum criminalitatea organizata si coruptia, Comisia se limiteaza doar la cuvinte dure. Daca nu se iau masuri, credibilitatea Uniunii Europene va fi, in continuare, afectata”, a reclamat politicianul german, pledand pentru activarea clauzei de salvgardare in domeniile justitiei si afacerilor interne. “Raportul este alarmant si confirma faptul ca nici pana in prezent, Romania si Bulgaria nu sunt pregatite sa adere la UE”, a continuat Silberhorn pentru DW.
“Romania a regresat”
La randul sau, Susanne Kastner, vicepresedinta Parlamentului Germaniei si sefa Grupului parlamentar de prietenie germano-romana, a apreciat ca documentul Comisiei Europene vine ca raspuns la o serie de carente ale Parlamentului de la Bucuresti. “Daca procedurile pentru coruptie indreptate impotriva unor politicieni de varf sunt stopate, atunci asistam la un esec al Parlamentului”, a precizat Kastner. In opinia unui alt crestin democrat, Gunther Krichbaum, presedintele pentru Afaceri Europene din Bundestag, “Romania a regresat in privinta combaterii coruptiei fata de rezultatele din 2007″. Oficialul german crede ca in Romania mai sunt multe de facut, dar, daca se trage linie, vointa pentru reforma este mai mare decat in Bulgaria.(preluare din ziua)
|
Publicat în Uncategorized | Etichetat: activare, alarmant, angela merkel, clauza de salvgardare, combaterea coruptiei, politicieni germani, raportul CE, regres, uniunea europeana | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 25, 2008
Şeful Guvernului s-a afişat vineri într-un automobil decapotabil scump, pe care şi l-a achiziţionat din Franţa.

Proaspăt revenit din concediu, primul-ministru şi-a făcut vineri apariţia la Guvern într-o maşină de colecţie marca Triumph, model 1968, cu două locuri şi două uşi, care nu figurează încă în declaraţia sa de avere, relatează MEDIAFAX. Potrivit site-ului www.classiccarsforsale.co.uk, preţul unei astfel de maşini variază în funcţie de anul fabricaţiei între 17.000 şi 26.000 de lire sterline.
Pasiunea lui Călin Popescu Tăriceanu pentru automobilism şi motociclism nu mai este de mult o noutate, anul trecut el apărând la Palatul Victoria cu un Porsche decapotabil. Surse oficiale susţineau la acea vreme că autoturismul Porsche era înregistrat pe numele firmei Automotive Trading Services, importator al mărcii Citroën în România, deţinută de şeful Executivului.Premierul deţine potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Guvernului, trei autoturisme Citroën fabricate în 1955, 1967 şi 1986, un automobil Fiat, produs în 1966, precum şi un autoturism ARO, fabricat în 1974, achiziţionat în 2007.(preluare din cotidianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: automobil triumph, decapotabil, seful guvernului, tariceanu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 25, 2008
MĂSURĂ. Silviu Purcărete a măsurat, a croit şi a făcut bine “Măsură pentru măsură”
Sursa: Teatrul Naţional Craiova
Două spectacole româneşti vor fi prezentate în prima decadă a lunii august la Festivalul Internaţional Shakespeare de la Gdansk, unde participă companii din Japonia, Anglia, SUA, Spania etc. Teatrele invitate din România sînt Naţionalul craiovean şi “Odeon”.
Spectacolele selectate în Festivalul Shakespeare de la Gdansk sînt “Măsură pentru măsură”, regizat de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional din Craiova, şi “Hamletmachine” – producţie a Teatrului Odeon, în regia lui Dragoş Galgoţiu. Primul va fi adus în faţa publicului în zilele de 6, 7 şi 8 august la Gdynia, pe scena Teatrului Muzyczny, iar cel de-al doilea la Gdansk, în Teatrul Wybrzczc, pe 5 şi 6 august. Festivalul se desfăşoară între 2 şi 9 august în cele trei oraşe reunite sub numele Tricity (Trójmiescie) – Gdansk, Sopot şi Gdynia, renumite datorită diverselor manifestări culturale.
REVENIRE. Naţionalul craiovean participă pentru a treia oară la manifestarea organizată de polonezi la malul Mării Baltice. Toate cele trei producţii jucate acolo au fost realizate pe texte de Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete. În 1999 s-a mers cu “Titus Andronicus”, iar în 2006 cu “Cum doriţi sau Noaptea de la spartul tîrgului”. Acum va fi prezentat spectacolul “Măsură pentru măsură”. (preluare din jurnalul national)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: dragos galgotiu, festival shakespeare, gdansk, silviu purcarete, teatrul national craiova, teatrul odeon | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 25, 2008
Proiectul de construcţie a unei parcări etajate lângă Liceul de Artă ar putea periclita şansa Sibiului de a ajunge pe lista Patrimoniului Cultural şi Natural UNESCO. În plus, conform unei sesizări venite de la Direcţia de Cultură, documentaţia nici măcar nu are avizul Ministerului Culturii.
Consilierii locali au aprobat în şedinţa de joi documentaţia PUD pentru amenajarea unei parcări etajate şi a unei platforme care va servi drept teren de sport Liceului de Artă, precum şi pentru modernizarea străzii Moş Ion Roată. Conform unei sesizări venite din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, proiectul nu are însă avizul ministerului culturii şi pune în pericol includerea Sibiului pe lista UNESCO.
PUD-ul aprobat în şedinţa de joi prevede “amenajarea de parcări pe str. Moş Ion Roată şi realizarea unei construcţii cu regim de înălţime parter şi etaj, în incinta Liceului de Artă, destinată a fi folosită pentru parcare etajată, iar la partea superioară urmând a fi amenajată o terasă destinată unui teren de sport în aer liber.” Terenul se află în centrul istoric, are o suprafaţă de peste 1600 de metri pătraţi şi este adiacent străzii Moş Ion Roată şi este liber. Suprafaţa construită ocupată de parcare va fi de 864 metri pătraţi, cu un regim de înălţime parter şi etaj. Terasa destinată sportului în aer liber va fi de fapt acoperişul parcării.(preluare din ronduldesibiu)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: liceul de arta, parcare etajata, pud, Sibiu, UNESCO | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 25, 2008
Partidul Democrat Liberal îşi propune ca, în noua sesiune legislativă, să demonstreze cârdăşia PNL-PSD, în detrimentul cetăţenilor, a anunţat vineri, vicepreşedintele PD-L, deputata de Sibiu, Raluca Turcan. Aceasta a precizat că doreşte trei moţiuni simple pentru fiecare domeniu cheie în care sunt vizaţi miniştrii guvernării Tăriceanu, care au dat dovadă de incompetenţă şi indiferenţă. O moţiune simplă va fi în domeniul transporturilor, pentru Ministrul Transporturilor, Lodovic Orban, care trebuie să vină în faţa Parlamentului şi să prezinte situaţia lucrărilor oprite la şosele de centură atât la Sibiu cât şi la Timişoara, Constanţa sau Iaşi. Ministerul Transporturilor trebuie să răspundă de ce România este ultima ţară europeană ca număr de km construiţi pe an, a spus Turcan.(preluare din rondul de sibiu)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: cardasia pnl-psd, ministrul educatiei, ministrul sanatatii, ministrul transporturilor, pdl, pnl, raluca turcan | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 25, 2008
Ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, va candida din partea PNL Sibiu pentru Camera Deputatilor. Iorgulescu promite ca va face din Sibiu o capitala culturala permanenta.
Reporter: Citi liberali vor sa fie parlamentari de Sibiu?
 |
| Din toamna, Adrian Iorgulescu isi doreste sa fie deputat PNL de Sibiu |
Adrian Iorgulescu: In total, lista are 16 candidati. Vom face o discutie pentru a vedea fiecare unde e mai bine sa candideze, in raport de locul unde domiciliaza, de rezultatul avut la alegerile locale, pentru ca unii dintre ei au candidat la primarii in judet. Astazi si miine (ieri si astazi – n. red.) ii vom selecta pe cei noua care vor candida. Lista va fi trimisa la Bucuresti, pentru validare. E prima data cind vom avea vot uninominal si se vor confrunta trei candidati de la cele trei partide, PNL, PSD si PD-L. Depinde foarte mult nu numai de prestatia fiecaruia, dar si de modul in care celelalte partide isi vor face nominalizarile. Una e sa lupti cu un candidat puternic de la PSD sau PD-L, alta e sa ai niste candidati ipotetic mai slabi. Rezultatele pot fi imprevizibile.
Rep.: Va asteptati la sustinere din partea FDGR-ului?
A. I.: Da. Cred ca da. Date fiind antecedentele… De altfel, primarul Johannis a si amintit ca va sprijini niste oamnei din alte partide, in niste colegii. Conteaza sprijinul primarului, care a obtinut aproape 90 la suta din voturi. Bazinul electoral al FDGR se va indrepta catre cele trei partide importante, printre care si PNL. Dat fiind faptul ca PNL l-a sprijint pe Johannis la locale, pentru ca nu am avut candidat, dar si colaborarea buna pe care am avut-o in ultimii doi, trei ani, eu cred ca sint premise obiective care indreptatesc o sustinere a unor candidati liberali din partea domnului Johannis.(preluare din monitorul de sibiu)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adrian iorgulescu, fdgr, Johannis, ministrul culturii, pnl, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 25, 2008
Turiştii au o nouă atracţie în Sibiu, plimbarea cu tramvaiul restaurant. Recent amenajat, restaurantul pe şine plimbă turiştii pe ruta Sibiu – Răşinari şi retur, cu mici halte pentru savurarea peisajului și bucatelor.
Tursib a reabilitat un vagon de tramvai şi l-a transformat în restaurant, care circulă pe ruta Sibiu-Răşinari, special pentru grupuri de turiști, când există cerere. Ideea aparţine şefului serviciului de transport electric din cadrul Tursib, care a iniţiat acest proiect şi a organizat până acum 14 excursii cu acest tramvai. “Am avut mai multe grupuri de turişti străini, care au plecat foarte încântaţi de plimbarea cu tramvaiul. Am avut cereri din Franţa, Germania, şi chiar Elveţia, acolo unde tramvaiul este unul din principalele mijloace de transport în comun” a declarat Titel Banea, şef serviciu transport electric, Tursib. Tramvaiul-restaurant este amenajat primitor, cu măsuţe mochetă, mini-bar şi toaletă, iar mâncarea este furnizată de o firmă de catering.(preluare din sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: plimbare, Rasinari, restaurant, Sibiu, tramvai, turisti | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 23, 2008
24.07.2008
Cu o luna înainte de finalizarea lucrarilor la Aeroportul Sibiu, reprezentantii Consiliului Judetean, beneficiarul lucrarilor, s-au gândit sa scape de consultantii nemti de la „Dornier Consulting”. Motivul: sunt prea scumpi. Decizia a fost luata insa tardiv, deoarece contractul cu nemtii deja expirase. Pe langa faptul ca firma germana a lucrat foarte scump, proiectul de reabilitare a aeroportului a fost si prost condus, de vreme ce in noul terminal ploua, iar lungimea pistei nu a fost suficient analizata.
Costul lucrarilor a fost cu 12 milioane de euro mai mare decat se estima initial. Reprezentantii CJ Sibiu au decis sa scape de cei de la „Dornier Consulting” abia acum, desi chiar si „Gardianul de Transilvania – Banat” a reclamat în repetate rânduri lucrarile prost coordonate de cei de la „Dornier”, angajati înca din 2005 ca manageri de proiect.
Iar motivele unui astfel de prost management sunt cât se poate de simple – nu au respectat contractul, dupa cum au declarat surse oficiale pentru „Gardianul”. Punctul forte al consultantului german a fost nivelul de cunostinte al echipei ce urma sa fie desemnata exclusiv pentru acest proiect. Mai precis, peste zece oameni specializati în infrastructura aeroportuara si constructii civile.
Numai ca promisiunile au ramas în aer, din moment ce, pe mai toata perioada derularii contractului, chiar începând cu 2005, cei de la „Dornier” nu au folosit mai mult de 30% din echipa de experti ce urma a fi responsabila nu numai pentru partea tehnica, economica si juridica, dar si pentru componenta de siguranta si securitate în domeniul aviatic.(preluare din gardianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: aeroportul sibiu, consiliul judetean, consultanti nemti, dornier consulting | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 23, 2008
“Mutu rămâne la Fiorentina!”
Preşedintele Fiorentinei s-a întors cu o zi mai devreme din concediu, special pentru a-l convinge pe Adrian Mutu să rămână la gruparea viola. Anunţul oficial al lui Andrea Della Valle a venit la o oră după ce a discutat cu “Briliantul” şi la jumătate de oră după ce Prandelli a spus “Nu mă lăsaţi fără Mutu!”.
“Mutu este jucătorul Fiorentinei şi este netransferabil”, a declarat Andrea Della Valle pentru site-ul oficial al Fiorentinei.(preluare proSport)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adrian mutu, andrea della valle, fiorentina | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 23, 2008
23/07/2008
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, rapoartele de monitorizare privind România şi Bulgaria.
CITEŞTE AICI RAPORTUL COMISIEI EUROPENE
Deciziile privind corupţia la nivel înalt din România sunt prea politizate
Deciziile privind corupţia la nivel înalt din România sunt prea politizate şi este necesar să se arate că există pedepse pentru astfel de fapte, a declarat, miercuri, la Bruxelles, Johannes Laitenberger, purtător de cuvânt al CE, care a prezentat concluziile Raportului privind România şi Bulgaria.
“Elementele fundamentale funcţionează, însă bazele sunt fragile, iar deciziile privind corupţia la nivel înalt sunt prea politizate”, a spus Laitenberger.
El a apreciat că situaţia din România oferă o imagine amestecată şi că nu poate fi făcută o comparaţie între cele două ţări.
Rezultatele în reforma justiţiei sunt fragile, lipseşte consensul politic larg
Raportul CE privind reforma justiţiei în România menţionează că rezultatele în reforma sistemului judiciar sunt fragile, lipsind “consensul politic larg”, cât şi “hotărârea neechivocă a tuturor partidelor politice în ceea ce priveşte eradicarea corupţiei la nivel înalt”.
“Schimbările instituţionale şi procedurale din ultimii ani care vizează rezolvarea problemelor (reforma sistemului judiciar – n.r.) încep să dea rezultate. Realizările sunt însă fragile”, notează raportul.
“Lipsesc atât un consens politic larg privind reformele, cât şi hotărârea neechivocă a tuturor partidelor politice în ceea ce priveşte eradicarea corupţiei la nivel înalt”, adaugă raportul.
Documentul menţionează de asemenea că performanţa sistemului judiciar este împiedicată de lipsa securităţii juridice, care este determinată de mai mulţi factori, printre care “aplicarea neuniformă a legii” şi “recurgerea excesivă la ordonanţe de urgenţă”…(citeste mai departe mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: comisia europeana, coruptie, raportul CE privind reforma justitiei, reforma, romania | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 22, 2008
Declaratiile de avere si de interese a sapte consilieri judeteni nu au fost inca publicate, desi termenul legal de depunere s-a incheiat. Din celelalte documente reiese, in schimb, ca alesii o duc bine: au ocupatii dintre cele mai profitabile, conturi de miliarde de lei vechi si primesc sau daruiesc case.
|
| 17 iulie a fost data limita pina la care consilierii judeteni trebuia sa-si depuna declaratiile de avere si de interese |
Cite trei liberali si democrat-liberali si un reprezentant FDGR sint consilierii judeteni ale caror declaratii de avere si de interese nu au fost depuse la termen sau, cel putin, nu au fost publicate de functionarii Consiliului Judetean (CJS). Cristian Barbuc (PD-L), Minerva Boitan (PNL), Mircea Cazan (PNL), Gheorghe Dicu (PNL), Viorel Rosu (PD-L), Serban Tichindelean (PD-L) si Ulf Ziegler (FDGR) „declara pe propria raspundere ca nu au intervenit schimbari”, se arata in rubrica „Declaratii de avere” de pe pagina de internet www.cjsibiu.ro. Cinci dintre consilierii in cauza se afla la primul mandat, asa ca explicatia nu este convingatoare. Iar vicepresedintele Dicu si directorul Radiocom, Mircea Cazan, sint motivati de faptul ca au fost realesi, insa la actualizarea site-ului, vechile declaratii au disparut. Totusi, prin lege, nimeni nu este pasibil de vreo sanctiune.
La virf, case cadou
Vicepresedintele Ioan Banciu (PSD) a declarat o casa de 201,5 metri patrati si un apartament de 92,7 metri patrati in Sibiu, dar si o casa de vacanta in Constanta, donata si trecuta pe numele sotiei sale, Camelia. Banciu va mai plati rate la un credit de 27.000 de euro de la BCR, pina in 2031. Ca director tehnic al Apa-Canal SA, Ioan Banciu a incasat, in 2007, salarii de 33.283 de lei, iar sotia sa, angajata a Bancii Comerciale, a cistigat 56.440 de lei. Pe de alta parte, presedintele Martin Bottesch (FDGR) ramine modest: o Dacie din 2003, casa parinteasca de 367 de metri patrati, mostenita in 1990 in Apoldu de Sus, cu un teren aferent de 651 de metri patrati, si doua terenuri de 3,97 hectare in extravilanul comunei. Totusi, nici Bottesch nu o duce rau: are depusi 30.000 de lei si 350 de euro la BRD Sibiu si 18.349 de euro la Kreis und Stadtsparkasse Rosenheim (Germania). In august 2007, potrivit declaratiei depuse, Martin Bottesch a donat unei beneficiare pe nume Brigitte Pitter o casa in valoare de aproape 72.000 de lei. In document nu sint precizate veniturile presedintelui CJS, din cauza ca nu au fost scanate toate paginile.(preluare monitorul de sibiu)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: consilieri judeteni, declaratii de avere, presedinte, termen, vicepresedinte | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 22, 2008
Multe dintre legumele si fructele care se gasesc in magazine si chiar in pietele agroalimentare au un gust mai degraba neplacut, chiar daca exceleaza la capitolul impresie artistica. Paradoxal este faptul ca nu doar marfa din import are acest pacat, ci si cea vanduta de producatorii autohtoni. Am incercat sa aflam de ce, de pilda, rosia, poate cea mai populara leguma romaneasca, are in multe cazuri un gust lemnos, este tare si verde pe dinauntru. Specialistii pe care i-am consultat ne-au explicat ca multe rosii – in special cele importate – sunt pline de celuloza, hormoni sau substante chimice si au fost expuse la iradiatii. De asemenea, am aflat ca pana si taranii din marile bazine legumicole din Romania cumpara seminte din import, care asigura o productie superioara, de multe ori insa in dauna gustului si calitatilor nutritive.
In plus, agricultorii romani utilizeaza de multe ori “dupa ureche” ingrasamintele chimice, existand astfel pericolul ca legumele sa fie cancerigene. “Din pacate, sistemul de consultanta agricola nu functioneaza la parametri normali, mai ales intr-o agricultura faramitata. Micii producatori folosesc haotic pesticidele”.(preluare romania libera)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: celuloza, import, ingrasaminte chimice, rosii iradiate | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 22, 2008
Metodele de fraudare au evoluat si sunt din ce în ce mai ingenioase. Mai multi întreprizatori, printre care cinci firme maramuresene, au reusit sa încaseze sume importante de bani printr-un circuit care a implicat o firma de leasing si o unitate bancara din Sibiu. Se banuieste ca in circuitul fraudei ar fi implicati si cativa functionari bancari care au inchis ochii in intocmirea unor dosare de credit.
Este vorba de o paguba de sute de mii de lei, dupa cum a afirmat comisarul sef adjunct al Garzii Financiare Maramures, Mircea Nicolae (foto). “Suntem în instrumentarea unor cauze complexe. Firmele maramuresene au procurat utilaje casate din Ucraina si le-au vândut pe sume mari unei firme de leasing din Sibiu ca fiind utilaje performante. La rândul ei, societatea de leasing care a obtinut un împrumut bancar gajat cu utilajele casate, dar care în acte figurau ca fiind foarte scumpe, a cesionat utilajele unei alte societati care în cele din urma a refuzat plata lor. Societatea de leasing a încetat platile la banca pe motiv ca nu a putut recupera banii de la client. Acum este instrumentat tot circuitul”, a precizat Mircea Nicolae.
“Creierul” operatiunii pare a fi totusi în Sibiu. Societatea de leasing este suspectata de fraudarea bancii, dar acest lucru s-ar fi putut face si cu complicitatea unor functionari bancari.(preluare gardianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: banca din sibiu, firme maramuresene, fraudare, garda financiara, societate de leasing | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 22, 2008
SAN PIERO / 21:01, 22.07.2008
Atacantul român Adrian Mutu a fost fluierat de suporteri, marţi după-amiază, la primul antrenament al echipei AC Fiorentina efectuat în cantonamentul de la San Piero, unii dintre fani strigându-i “pleacă la Roma”, informează site-ul fiorentinanews.com.
“Mutu a apărut liniştit şi zâmbitor la antrenamentul Fiorentinei, dar a fost fluierat de suporteri, iar unii dintre ei i-au strigat «pleacă la Roma!»”, scrie sursa citată.
Oficialii Fiorentinei au precizat că Mutu nu a plecat, marţi, cu echipa din cauza unei febre. El a ajuns în cursul după-amiezii la baza de antrenament de la San Piero, împreună cu directorul sportiv Pantaleo Corvino.
Corvino a declarat, marţi, în cantonamentul de la San Piero, că a primit o ofertă oficială din partea clubului AS Roma pentru un transfer al atacantului român Adrian Mutu.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: ac fiorentina, adrian mutu, as roma, fluierat, suporteri | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 22, 2008
Potrivit statului de personal al Primăriei valabil de la 1 august, cele mai multe salarii ale funcţionarilor se situează în jurul a 1.000-1.500 de lei. Doar câţiva şefi de servicii trec de 2.000 de lei pe lună şi niciunul, în afară de primar, nu câştigă peste 3.000 de lei.
Conform statului de personal al Primăriei, valabil la 1 august, cel mai bine plătit angajat al Primăriei este secretarul municipiului Sibiu, funcţie ocuptă în prezent de Dorin Ilie Nistor. Cei mai mulţi dintre şefii de servicii câştigă puţin peste 2.000 de lei. Ceva mai mult câştigă directorul executiv al Primăriei, Gabriela Mihăilescu, care ajunge la un venit lunar de 2.309 lei. La fel câştigă şi directorul executiv al Direcţiei Tehnice, Cristina Bica şi la fel ar trebui să câştige şi directorul executiv al Direcţiei Comunicare şi Relaţii Internaţionale. Acest post este, însă, declarat vacant. Şefii de la Direcţii nu sunt devansaţi la salarii decât de arhitectul şef al oraşului, funcţie care, după plecarea lui Szabolcs Guttman, rămâne şi el vacant. Venitul lui ajunge la 2.385 de lei lunar, nici pe departe cât ar câştia un arhitect în domeniul privat.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: director executiv, functionar, primaria sibiu, salarii, statul de personal, top | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 22, 2008
Ca sa scape de braseria autorizata de Primaria Sibiu in Piata Garii in 2001, Consiliul Local va trebui sa rupa din buget peste un milion de lei.
“Ciuperca” din Piata Garii va disparea cat de curand. Dupa ani de procese intre administratia locala si proprietarii cladirii, SC Abel SRL, instanta a decis – din bugetul public al Sibiului vor trebui platite despagubiri celor de la SC Abel SRL in valoare de 1.040.000 lei, plus alte 23.500 de lei cheltuieli de judecata. In total, peste 287.000 de euro.
Povestea braseriei din Piata Garii incepe in 2001, cand Primarul Sibiului a emis autorizatia de construire, pentru ridicarea unui imobil cu destinatia de braserie, pe un teren de 260 de mp apartinand Municipiului Sibiu. Ulterior, pe 10 ianuarie 2002, primarul Sibiului, in calitate de reprezentant al municipiului, semneaza contractul de concesiune, prin care terenul pe care urmeaza sa fie construita braseria este concesionat pe o perioada de 49 de ani. Cladirea propriu-zisa a fost intabulata in aprilie 2003. Dupa trei ani de functionare a braseriei, Serviciul Patrimoniu i-a anuntat pe cei de la SC Abel SRL, proprietarii cladiri, ca denunta unilateral contractul de concesiune a terenului si ca braseria va fi dezafectata si demolata.(preluare sibiustandard)
|
|
Publicat în Uncategorized | Etichetat: braseria Abel, concesiune, despagubiri, instanta, Klaus Johannis, piata garii, primaria sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 22, 2008
22 iulie 2008
Puiu Gheorghe Isac comandantul Institutului Chinologic Sibiu şi decan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Roger a murit marţi dimineaţă în urma unei boli necruţătoare, cancer pulmonar. Comisarul Isac s-a retras din activitate cu doar câteva zile în urmă, în 15 iulie, pe motive medicale. A primit atunci şi gradul de colonel în rezervă. La nici o săptămână, Puiu, cum îi spuneau cei apropiaţi, a plecat dintre cei vii, cu foarte multe regrete. “A dorit să fie recunoscut acest centru ca centru unic în ţară, ca centru internaţional. Sperăm să putem duce mai departe ceea ce a dorit”, a spus unul dintre colegii lui Puiu Isac. Comisarul Puiu Isac a fost unul dintre cei mai buni criminalişti din Sibiu. În anul 2004, el a dobândit din partea IGPR şi atestatul de expert oficial criminalist în odorologie judiciară. Puiu Isac s-a născut în Alexandria, judeţul Teleorman în urmă cu 52 de ani. Din 1991, el a venit la Centrul de la Sibiu ca profesor la disciplinele Juridic şi Criminalistică.
Puiu Isac a avut un singur băiat, care anul acesta a terminat liceul şi, cel mai probabil, îşi va urma părintele în carieră. Corpul colonelului a fost depus la Institutul Chinologic, unde toţi cunoscuţii şi colegii îi pot aduce un ultim omagiu. De acolo, cortegiul funerar va pleca joi, la ora 12, spre cimitir, cu unde Puiu Isac va fi înmormântat cu onoruri militare.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: comandat centrul chinologic sibiu, comisar, criminalist, decan, deces, puiu isac | 10 Comentarii »
Scris de sibiu2010 pe iulie 20, 2008
Consilierul judetean PD-L Corneliu Bucur, director al Muzeului ASTRA din Sibiu a propus sa se faca o slujba in Sala de sedinte a Consiliului Judetean (CJ), ca sa dispara certurile dintre membrii diverselor partide. Cei doi preoti, consilieri din CJ, Achim Bacila de la PNL si Mihai Samarghitean de la PSD, au discutat in detaliu despre organizarea unei slujbe in care sa alunge tot ce este diavolesc in Consiliul Judetean, informeza Rompres.
Preotul consilier Bacila s-a declarat deja resemnat, aratand ca “sunt prea multe interese, este ceva diavolesc. Este revoltator ce se intampla si cred ca o slujba nu ar ajuta”. Totusi, colegul sau de la PSD, preotul consilier Samarghitean a apreciat ca “o slujba ar ajuta foarte mult la buna intelegere si la o mai buna comunicare aici in Consiliul Judetean”
Vicepresedintele CJ Sibiu, Ioan Banciu a declarat ca de obicei nu se fac slujbe in salile de sedinte din institutiile administratiei publice.(preluare sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: consiliul judetean, corneliu bucur, diavol, pdl, preot consilier, Sibiu, slujba | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 20, 2008
Fraudele de la bacalaureatul din acest an, exemplificate de cazul directoarei liceului din Sighet unde s-au strâns aproximativ 30.000 de euro pentru obţinerea de note bune la examen, arată amploarea corupţiei din România, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung în ediţia de joi.
“Teamă de bac? Aşa ceva nu a mai existat anul acesta la liceul particular Gheorghe Pop de Băseşti din Sighet. Peste 100 de elevi în pericol de a pica bac-ul au dat fiecare directoarei mită în valoare de 1000 de RON, care a transmis banii – minus comisionul încasat de ea – preşedintelui comisiei de corectare.În acest mod s-au strâns peste 30.000 de euro pentru notele bune date la examen”, scrie FAZ în ediţia de joi. Directoarea liceului, Meda Leordean, se află în arestul procurorilor anticorupţie, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) având competenţa de a ancheta acest caz deoarece suma depăşeşte 10.000 de euro, precizează FAZ.”Fraudele de la bacul de anul acesta indică amploarea pe care a luat-o fenomenul corupţiei din România”, consideră FAZ, citând un raport al Agenţiei de Evaluare şi Asigurare a Calităţii Educaţiei (AEACE), care arată că acest gen de cazuri sunt obişnuite la nivel naţional.În mai bine de jumătate din judeţele României au fost descoperite deviaţii semnificative de la media anuală a notelor elevilor, constată AEACE.”La fel cum se cumpără note la bac, se cumpără şi permise de conducere, autorizaţii generoase de construcţie, scutiri de impozite sau o programare timpurie la operaţie”, arată FAZ.(preluare realitatea.net)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: autorizatii, bacalaureat, coruptie in romania, DNA, frankfurter allgemeine zeitung, fraude, permise de conducere | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 20, 2008
Fierbere în justiţie! Motivul? Sute de sentinţe civile încă neexecutate prin care instanţele din toată ţara îi obligă pe ordonatorii de credite să plătească zeci de sporuri fiecărui magistrat. Tensiunea a ajuns la asemenea cote încât 7 judecători din Argeş au făcut plângere penală împotriva ministrului Justiţiei la parchetul General.
Cei 7 judecători se bazează pe un articol din Codul Muncii care stabileşte o pedeapsă de la 3 la 6 luni de închisoare sau amendă pentru cel care nu execută o hotărâre judecătorească definitivă privind plata salariilor.
Magistraţii argeşeni spun că astfel epuizează toate căile justiţiei interne şi că se vor adresa şi Curţii Europene. Este singura plângere penală îndreptată din acest motiv împotriva ministrului Justiţiei, dar nu singura pe acest subiect.
La parchetele bucureştene au fost depuse alte plângeri penale împotriva contabililor de instanţă. Sunt cel puţin 25 de motive pentru care magistraţii – judecători sau procurori – au câştigat în instanţă bani. (preluare realitatea.net)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: judecatori, magistrati, ministrul justitiei, plangere penala, procurori, sporuri | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 18, 2008
18 iulie 2008
După doar două zile de la teribilul accident în care zece copii polonezi au ajuns la spital, pentru că autocarul în care se aflau a fost lovit de un TIR în judeţul Sibiu, în urmă cu câteva minute, alt autocar cu turişti a fost lovit, pe DN1.
De această dată, accidentul a avut loc pe DN1, în dreptul localităţii Veştem, lângă pasarelă. Un sătean de 64 de ani din Veştem venea de la câmp, cu căruţa plină cu fân, pe DN1, deşi vehiculele cu tracţiune animale nu au voie să circule pe drumurile naţionale. La un momentdat, calul s-a speriat şi a intrat pe contrasens. Pe celălalt sens de mers venea autocarul, plin cu turişti din Israel.
Cel mai afectat de coliziune este săteanul din Veştem, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu. Turiştii israelieni nu au necesitat intervenţia medicilor.(preluare din sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: accident, autocar, caruta, DN1, judetul sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 18, 2008
900 de euro. Cu atât contribuie, anual, fiecare dintre noi pentru salariile uriaşe ale unora dintre funcţionarii publici. Revista “Capital” a încercat să afle unde se duc banii noştri şi a realizat un top al celor mai bine plătiţi angajaţi din administraţia publică
Funcţionarii de la Bucureşti sunt mai costisitori decât cei de la Washington sau de la Londra. Acest fapt este demonstrat de veniturile imense ale multor şefi din aparatul birocratic, care pot ajunge si la sute de mii de euro pe an.
Recordul este deţinut de un înalt funcţionar care supraveghează domeniul asigurărilor. Într-un an, această persoană a câştigat 345 de mii de euro. Adică de aproape 20 de ori mai mult decât preşedintele Traian Băsescu.
Cum ajung unii angajaţi ai statului la asemenea venituri? Pe lângă salariul pe care-l primeşte de la instituţie, un înalt funcţionar beneficiază de tot felul de sporuri sau indemnizaţii. În plus, mai sunt şi bonusurile pentru participarea la diverse şedinţe lunare.
Jurnaliştii de la “Capital” scriu că în 2007, primii 20 de birocraţi ai ţării au câştigat, la un loc, un milion şi jumătate de euro. Funcţionarii publici cel mai bine plătiţi sunt la conducerea AVAS şi BNR. Din topul revistei “Capital” nu lipsesc nici şefii de la Ministerul Finanţelor, Muncii şi Transporturilor, dar nici cei ai unor instituţii care nu işi justifică transparent cheltuielile, cum ar fi SRI, SIE sau Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Foarte mulţi funcţionari publici nu şi-au publicat declaraţiile de avere. Este şi celebrul caz al directoarei Fondului Proprietatea, Daniela Lulache, despre care circulă zvonul că i-ar intra în cont, lunar, 17 mii de euro. Iată cum arată topul veniturilor pe 2007:
TEODOR ATANASIU, Preşedinte AVAS 158.891
DOINA DASCĂLU , Secretar de Stat
Ministerul Economiei si Finanţelor 125.422
EUGEN TEODOROVICI, Secretar de Stat 109.519
Ministerul Economiei si Finanţelor
CĂTĂLIN DOICĂ , Secretar de Stat 105.409
Ministerul Economiei si Finanţelor
ALICE BÎTU, Secretar de Stat 92.162
Ministerul Economiei si Finanţelor
GELU ŞTEFAN, Secretar de Stat 91.326
DIACONU Ministerul Economiei si Finanţelor
EUGEN CIORICI, Secretar de Stat 81.165
Ministerul Economiei si Finanţelor
IOAN NICOLESCU, Secretar General 78.592
Ministerul Economiei si Finanţelor
VARUJAN VOSGNIAN, Ministru 73.333
Ministerul Economiei si Finanţelor
MIHAELA ARTENI, Secretar General 58.735
Ministerul Muncii
Publicat în Uncategorized | Etichetat: administratia publica, functionari publici, salarii uriase, top | 2 Comentarii »
Scris de sibiu2010 pe iulie 17, 2008
Coruptia din România este un fenomen cotidian, raspândit în spitale, dar si pe stadioane si în ministere, cea mai mare problema fiind aceea a politicienilor corupti care detin puterea si blocheaza orice eforturi de reforma, se arata într-un reportaj britanic postat pe site-ul YouTube. Este vorba despre un material produs de Journeyman Pictures, o casa independenta de film, cu sediul la Londra, specializata in documentare. “Din ziua în care se nasc, românii se confrunta cu coruptia”, se afirma in reportaj. Relatarea porneste de la nasterea în maternitate, unde “nici nu ti se mai cere mita, se stie ca trebuie sa o dai”, si culmineaza cu dosarele de coruptie la nivel înalt, dintre care sunt prezentate cazurile fostului premier Adrian Nastase si al fostul ministru al agriculturii Decebal Traian Remes. “Pe masura ce cresc, românii îsi dau seama ca sunt o serie de alte servicii ce necesita o abordare ‘pe sub tejghea’. De exemplu, în serviciile publice, unde, daca nu vrei sa ai probleme, cel mai cel mai bine este sa-i dai ‘atentii’ functionarului public”, comenteaza realizatorul britanic. “Daca românul devine microbist, ajunge sa se confrunte cu lumea tenebroasa a transferurilor ilegale, a evaziunii fiscale si spalarii de bani. Desigur, aici nu mai vorbim de coruptia la mic nivel. Simpaticul patron al echipei Steaua Bucuresti trebuie sa dea socoteala cu privire la achizitionarea unor terenuri în conditii suspecte. Judecând dupa dimensiunile casei sale, nu pare a fi foarte sarac”, noteaza reportajul realizat de Journeyman Pictures. Parlamentul României este prezentat ca fiind “locul unde se afla cea mai mare problema. Majoritatea politicienilor sunt corupti, într-un fel sau altul”, spune realizatorul documentarului, citându-l pe Victor Alistar de la Transparency International. Fostul ministru al justitiei Monica Macovei vorbeste despre dificultatile de “a combate coruptia politica, într-o tara cu politicieni corupti, care detin puterea si emit legi sau ordonante”, prin care contraataca permanent orice masura anticoruptie.(preluare gardianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: coruptia, journeyman pictures, londra, monica macovei, parlament, politicieni, romania, transparency international, victor alistar, youtube | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 17, 2008
Din santierul Pietei Garii din municipiul Sibiu si a câtorva strazi adiacente, “baietii destepti” de la „Search Corporation” au reusit sa câstige în plus aproape cinci milioane de euro fata de cheltuielile initiale a centurii orasului. Termenul de reluare a lucrarilor la viitoarea sosea a fost stabilit, luna trecuta, pentru 15 iulie. Evident, termenul nu a fost respectat.
În schimb, pentru supervizarea lucrarilor si efectuarea de diferite expertize au aparut în schema o serie de firme cu care locuitorii Sibiului nu au avut decât de platit mai mult decât trebuia. Cel mai bun exemplu – „Search Corporation”.
Dupa rezilierea contractului cu italienii de la „Todini”, care au executat pâna în 2006 cam 40 la suta din centura ocolitoare a Sibiului, autoritatile centrale au decis sa schimbe si firma de consultanta care asigura supervizarea lucrarilor. Decizia a venit si dupa ce fostii consultanti, „Typsa – Prointec”, în asociere cu „Consitrans”, au primit câteva avertismente din partea ministrului transporturilor, Ludovic Orban, referitoare la lentoarea cu care sunt întocmite listele de cantitati necesare finalizarii lucrarilor la soseaua ocolitoare.
Licitatiile pentru angajarea unui supervizor al lucrarilor au fost lansate înca din primavara acestui an. Rezultatele au venit, însa, abia zilele trecute. Câstigatorul licitatiei este firma bucuresteana „Search Corporation”, în asociere cu portughezii de la „Consugal-Consultores” de Engenharia.
„Search Corporation” a câstigat licitatia organizata de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR) în acest scop, iar zilele trecute au si semnat contractul. Potrivit anunturilor oficiale, contractul se va derula pe o perioada de 50 de luni, timp în care cele doua companii vor primi 3,64 de milioane de euro.
Aceeasi Marie cu alta palarie
La o prima vedere, cele doua companii asociate iau, astfel, locul fostei asocieri formate din companiile „Typsa – Prointec” si „Consitrans”. Aceste trei companii din urma au asigurat supervizarea lucrarilor efectuate de italienii de la „Todini”, al caror contract a fost reziliat anul trecut.
La o privire mai atenta, lucrurile au un cu totul alt sens decât unul normal. Pentru ca firma portugheza „Consugal”, care a intrat acum pe centura Sibiului, este una si aceeasi cu cea care s-a asociat cu societatea „Consitrans” pentru supervizarea lucrarilor la autostrada Bucuresti – Ploiesti. Reamintim, „Consitrans” este firma care, pâna anul trecut, asigura supervizarea lucrarilor la centura Sibiului.
Iar despre “istoria” celor de la „Consugal” în România, numai de bine. Compania, în asociere cu „Consitrans”, a fost acuzata de practicarea unor preturi de dumping la licitatiile la care au participat.(preluare din gardianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: centura sibiului, cnadnr, consitrans, consugal, licitatie, ludovic orban, piata garii, search corporation, todini | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 17, 2008
Primarul General al Capitalei a aprobat propunerea Comisiei de Disciplină din Primăria Capitalei şi l-a demis pe arhitectul şef, Adrian Bold, pentru PUZ-urile de la Cathedral Plaza şi baza sportivă Spartac.
Cel care a decis timp de zece ani ce şi unde să se construiască în Bucureşti a primit joi seară propunere de demitere de la Comisia de disciplină amunicipalităţii. Comisia s-a reunit pentru a discuta raportul privind activitatea arhitectului-şef al Capitalei, Adrian Bold, precum şi sesizările referitoare la neîndeplinerea obligaţiilor de serviciu.
Comisia de disciplină a fost formată din Victor Uleia, angajat al Direcţiei Inspecţie, Andrei Creci, funcţionar în cadrul Departamentului Juridic, Sorin Luchian, de la Direcţia Transporturi şi Sistematizarea Circulaţiei, şi Georgeta Drăgoi, şefa de la Personal.
Arhitectului-şef al Capitalei i s-a reproşat că a prejudiciat primăria cu aproximativ 300.000 de dolari, sumă plătită de municipalitate drept despăgubire unui cetăţean căruia Adrian Bold nu i-a aprobat cererea de PUZ.(preluare cotidianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adrian bold, arhitect sef, comisia de disciplina, primaria capitalei, primarul general, sorin oprescu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 17, 2008
Klaus Johannis a facut o caracterizare succinta parlamentarilor sibieni. In afara lui Ovidiu Gant (FDGR) si Nicolae Neagu (PD-L), Johannis nu a prea avut cuvinte de lauda. Primarul Sibiului spera ca lucurile sa se schimbe dupa eventualele alegeri uninominale. “Exista parlamentari de Sibiu pe care nu i-am vazut in viata mea – doamna Jipa. Domnul Podgoreanu? Parca a fost cineva cu care am avut o discutie neprietenoasa. Doamna Turcan e ocupata cu probleme. Cu alte probleme. Domnul Stirbet?…”, au fost, rand pe rand, raspunsurile lui Johannis despre parlamentarii sibieni.
(preluare sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: jipa, Johannis, nicolae neagu, ovidiu gant, parlamentari, podgoreanu, Primar, raluca turcan, Sibiu, stirbet | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 17, 2008
Raluca Turcan s-a mutat în Sibiu. Aproape definitiv.
Sibianulonline.ro a surprins-o pe Raluca Turcan în timp ce descărca ultimele bagaje aduse la locuinţa unde s-a mutat deocamdată cu chirie, pe strada Mtropoliei. “Am fost să mai fac nişte cumpărături pentru copil. Am luat un premergător, nişte jucării, aşternuturi… Cam ce ne mai trebuia”, a spus deputatul.
Raluca Turcan s-a mutat cu copilul la Sibiu, pentru a fi mai aproape de viaţa politică din judeţ şi pentru a fi cât mai aproape de campania electorală de la Sibiu, pentru că va candida pentru încă un mandat de deputat la Sibiu. Spune, însă, că se gândeşte serios să se mute în Sibiu. “Am vorbit cu soţul meu şi e posibil să ne luăm ceva în Sibiu.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: deputat, pdl, raluca turcan, Sibiu, str mitropoliei | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 17, 2008
O sibiancă a descoperit după ce a semnat la angajare fişa postului, că în atribuţiile ei de serviciu intră prestarea de body masaj şi masaj erotic şefului ei, nimeni altul decât falsul conte Mircea Nicolae Iosipescu Zambra, care are o firmă şi în Sibiu. Femeia a demisionat şi făcut plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Nu e nimic ilegal în actul în sine, dar acesta este considerat nul din punct de vedere al Codului Muncii, fiind imoral.
Maria Delia B. a crezut că a dat norocul peste ea, când s-a dus la un interviu la o firmă care avea ca domeniu de activitate întretinerea şi curăţarea cladirilor şi i i-a propus un post de secretară plătit cu fabuloasa suma de 3.500 de lei. Entuziasmată de salariu, femeia a semnat contractul de muncă şi fişa postului fără să mai arunci vreun ochi pe ea. Nici prin cap nu i-a trecut că pe lângă cafeaua directorului , tehnoredactarea unor acte şi răspunsul la telefon, trebuie să facă şi masaj erotic atât administratorului societăţii, o femeie ci şi asociatului majoritar, Iosipescu Zambra.
Atenţie la ce semnaţi, avertizează inspectorii ITM
Maria Delia le-a spus inspectorilor de la ITM că a semnat toate documentele şi abia acasă a citit fişa postului. A demisionat chiar a doua zi. (preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: contract de munca, fisa postului, iosipescu zambra, ITM, masaj erotic, Sibiu | 2 Comentarii »
Scris de sibiu2010 pe iulie 15, 2008
Starul latino a cântat la Cluj-Napoca în duet cu „Pavarotti din Carpaţi“.
Starul latino Julio Iglesias i-a sărutat mâna lui Costel Busuioc după piesa pe care au cântat-o împreună la concertul susţinut, luni seara, pe Stadionul „Ion Moina“ din Cluj-Napoca. Artistul spaniol l-a prezentat pe Costel Busuioc la superlativ.
„Azi vreau să dau speranţă unui tânăr român de succes care a creat o adevărată furtună în ţara mea. Acum are emoţii mari, dar are una dintre cele mai frumoase voci pe care le-am auzit vreodată. Acest tânăr este Costel“, a spus Iglesias, care de-a lungul carierei sale a cântat cu nenumăraţi muzicieni de renume, dintre care îi amintim doar pe Frank Sinatra, Gloria Estefan, Stevie Wonder, Nana Mouskouri, Johnny Hallyday, Diana Ross, Placido Domingo, LaToya Jackson, Sting, Liza Minelli, Thalia sau Dolly Parton. Iglesias a mai menţionat că în anul 1969 a fost prezent la un festival în România (Cerbul de Aur – n.r.) şi, deşi era foarte tânăr, şi-l aminteşte bine pe Valeriu Lazarov, care i-a spus că trebuie să dea şanse oricărui artist de valoare.
Piesa interpretată de Costel Busuioc şi Julio Iglesias în duet se numeşte „Caruso-Te voglio bene assaie“ şi a fost aplaudată minute în şir de cei 6.000 de spectatori prezenţi. În timpul duetului, din cauza emoţiilor, Costel nu s-a sincronizat foarte bine cu starul latino, dar acest lucru a fost repede uitat de cei prezenţi.
Eroticul Iglesias „loveşte“ din nou
Julio Iglesias a încântat publicul vreme de mai bine de două ore şi jumătate. De data aceasta, calitatea sunetului a fost bună, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat la concertele susţinute în România cu un an în urmă. „Într-un fel, m-am simţit obligat să programez aceste concerte în România, având în vedere că anul trecut condiţiile tehnice în care s-au desfăşurat spectacolele mele au fost dezastruoase“, a spus Iglesias. (preluare din evenimentul zilei)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: cluj-napoca, concert, costel busuioc, julio iglesias, pavarotti din carpati | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 15, 2008
15.07.2008
Intr-un interviu pe care l-a acordat, ieri, reporterului nostru de la “Gardianul de Transilvania-Banat”, Costel Busuioc ne-a declarat, in exclusivitate, ca nu a primit nici o bursa din partea Ministerului Culturii, reprezentat de Adrian Iorgulescu, sau din partea vreunei alte institutii de invatamant superior din tara natala. Imediat dupa ce Costel a castigat concursul “Hijos de Babel” din Spania, Iorgulescu i-a oferit public o bursa de studii pentru ca Busuioc sa-si poata consolida cariera de “tenor”. Contactat de noi, ministrul spune acum ca nu era de datoria lui sa-l roage pe Costel sa accepte bursa, ci este de parere ca acesta era obligat sa bata la usa ministerului pentru a o revendica. “Pavarotti din Banat” a cantat, ieri seara, in duet cu celebrul cantaret spaniol Julio Iglesias pe stadionul “Ion Moina” din Cluj-Napoca, unde a sosit fara familie.
Costel Busuioc a fost intrebat de catre reporterul „Gardianului de Transilvania-Banat” daca a primit o oferta din partea Ministerului Culturii, dupa ce ministrul Adrian Iorgulescu anuntase, in luna februarie, ca doreste sa ii ofere lui Busuioc o bursa de studiu, pentru ca acesta sa poata face cariera in domeniul muzical. Iorgulescu a vorbit, la acea vreme, de o bursa de studii ce presupunea cursuri de teoria muzicii si canto la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti. La cinci luni de la anuntul facut de catre demnitar, Costel sustine insa ca nu a fost contactat de nimeni din minister. „Nu m-a contactat nimeni pentru a-mi oferi vreo bursa in România. Vreau sa imi continui studiile, dar ma voi gândi mai intâi bine la cei voi face. Tot ce pot sa spun e ca nu mi s-a oferit nimic pâna acum”, a spus Costel. Imediat dupa câstigarea concursului muzical „Hijos de Babel”, zidarul român ajuns „tenor” a semnat un contract cu prestigioasa companie Sony BMG, care se ocupa in prezent de cariera sa.
Adrian Iorgulescu: „Nu ma duc eu dupa el”
L-am contactat si pe ministrul Iorgulescu, pentru a-i cere punctul de vedere. El sustine ca Busuioc avea datoria sa bata la usa ministerului pentru a-si cere bursa promisa. „Eu i-am facut aceasta oferta, iar el trebuia sa vina. Nu ma duc eu dupa el. Eu i-am comunicat, el era obligat sa vina si sa gasim o solutie”, ne-a declarat Adrian Iorgulescu. (preluare gardianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adrian iorgulescu, bursa, costel busuioc, gardianul de transilvania-banat, julio iglesias, ministrul culturii, pavarotti din ardeal | 2 Comentarii »
Scris de sibiu2010 pe iulie 15, 2008
Rl online
Marti, 15 Iulie 2008
Are 90 de ani si, de mai bine de o jumatate de secol, face papusile sa vorbeasca si sa danseze, spre deliciul copiilor – relateaza agentia NewsIn. Lilly Krauss Kalmar, sau, simplu, “Lilly”, a jucat si regizat aproape 180 de piese pe scena Teatrului Gong din Sibiu. Neobosita, fie vara, fie iarna, Lilly nu se obisnuieste cu viata de pensionara si aproape zilnic vine la lucru, la teatru.
De-a lungul anilor, prin miinile ei au trecut sute de papusi. Lillly stie insa povestea fiecarui personaj, ca si cum ar fi propriul copil. Chiar daca a urcat prima data pe scena acum mai bine de o jumatate de secol, ea isi aduce aminte foarte bine de prima papusa. Anii au trecut. Teatrul s-a schimbat, a fost renovat si extins, actorii au venit si au plecat, insa ea a ramas. Cocheta, mereu pregatita pentru un spectacol nou, Lilly cea tanara in spirit nu rateaza niciodata ocazia sa invete pe oricine cum sa manuiasca o papusa.(preluare
romania libera)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: lilly krauss kalmar, papusi, Sibiu, teatrul gong | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 15, 2008

Rl online
Marti, 15 Iulie 2008
Datele prezentate de IPP, preluate de NewsIn, aduc ipoteze interesante despre parlamentarismul romanesc, aflat pe punctul de a se transforma radical prin modificarea sistemului de vot. Fara a o nominaliza direct, studiul IPP sugereaza existenta unei inechitati, anume ca alesii care “trudesc” efectiv in Parlament sunt politicieni necunoscuti, iar initiativele lor sunt neexploatate de partide si nepromovate mediatic. In contrapondere, parlamentarii cu cele mai putine merite in activitatea birocratica sunt aceeasi care culeg laurii popularitatii. Astfel, beneficiind de prezenta in presa, spre deosebire de colegii lor mai muncitori, ei vor fi avantajatii viitorului sistem de vot uninominal, unde imaginea este cea care aduce voturi.
Topul chiulangiilor – dominat de sefii de partid si de lideri care merg la televizor
La Senat, unde activeaza presedintii a trei partide, PSD, UDMR si PRM, topul absentilor la sedintele de vot este dominat de aceasta categorie, sustine raportul “Activitatea parlamentarilor in sesiunea februarie-iunie 2008″, prezentat marti. Astfel, presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, este cap de lista al absentilor de la vot, cu un grad de prezenta de 1 la suta. Acesta este urmat de secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, (2% prezenta la vot), precum si de liderii PSD si UDMR, Mircea Geoana (4%) si respectiv Marko Bela, tot cu patru procente.
La Camera Deputatilor, lucrurile se nuanteaza putin, “chiulangii” nefiind sefi de partid sau lideri de prima mana. Daniela Buruiana inregistreaza o contraperformanta, sustin cei de la IPP, intrucat nu a votat niciodata in ultima sesiune, ultimul sau vot fiind inregistrat in sistemul electronic al Camerei in noiembrie 2006. Alti deputati care au absentat masiv de la sedintele de vot sunt Ioan Turc (PNL, cu 2% prezenta la vot), Miron Mitrea (PSD, cu 4% prezenta la vot), Bogdan Pascu (PC, 6% prezenta la vot), Florina Jipa (PRM, 13% prezenta la vot), Tamas Sandor (UDMR, 17%), Dan Ioan Popescu (PC, 16% prezenta la vot) si Lavinia Sandru (PIN, 22%).(preluare din romania libera)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: camera deputatilor, chiulangii, IPP, romania, senat | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 15, 2008
Clădirea fostei Filarmonici, una de referinţă în Sibiu, care a dat şi numele străzii pe care se află, se transformă într-un restaurant. Clădirea de pe strada Filarmonicii este singura din Sibiu care a fost retrocedată către Forumul German, care a concesionat-o în favoarea unui om de afaceri cu origini săseşti. Acesta o va transforma în restaurant.
Clădirea are o istorie veche şi este legată de etnia saşilor. Construită în 1830, fosta Filarmonică a fost la inceput sediul Asociaţiei muzicale Hermanni. Aici au avut loc nenumărate concerte, au susţinut recitaluri nenumărate coruri. În timpul comunismului, Filarmonica de Stat a avut aici sediul, până când concertele simfonice s-au putut muta la Sala Thalia.
Din luna septembrie a acestui an, patronul Trenkwalder Sobis, Hans Martin Muller, va deschide în fosta sală a Filarmonicii, una dintre sălile cu cea mai bună acustică din Sibiu, un restaurant cu specific săsesc. Vestea l-a luat prin surprindere pe directorul Filarmonii, Ioan Bojin. “Restaurant? Credeam că va fi tot ceva cultural…”, a spus Bojin, care şi-a amintit că unul dintre cei mai mari dirijori de cor pe care i-a dat România, George Dima, a concertat în spaţiul de pe Filarmonicii.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: concesionata, fdgr, filarmonica, hans martin muller, Johannis, restaurant, Sibiu, trenkwalder sobis | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 14, 2008

14/07/2008
Tariful pentru transmiterea mesajelor text între utilizatori de telefonie mobilă care nu se află în statele de domiciliu, în Uniunea Europeană, va scădea mai mult de jumătate, potrivit unui proiect al Executivului de la Bruxelles, a declarat luni o sursă apropiată discuţiilor.
Comisarul european pentru Telecomunicaţii, Viviane Reding, va anunţa joi noul pachet de măsuri, care va introduce noi plafoane maxime la tarifele la convorbiri în roaming pentru încă trei ani, potrivit sursei citate.
Plafonarea preţurilor apelurilor efectuate în roaming, introdusă în legislaţia europeană în 2007, a fost una dintre cele mai populare măsuri ale CE.Propunerea lui Reding de a diminua tarifele la mesaje text internaţionale ar reduce facturile la telefonie mobilă pentru clienţii care îşi petrec vacanţa peste hotare.Reglementatorii locali din domeniul telecomunicaţiilor din statele UE au calculat că preţul mediu de transmitere a mesajelor text în regim roaming ar putea fi redus de la circa 30 de eurocenţi în prezent la 11-15 eurocenţi, reducând semnificativ costurile pentru consumatori fără a afecta serios operatorii.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: mesaje text, roaming, telefonie mobila, uniunea europeana, vacanta, viviane reding | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 14, 2008
Primarul Sibiului le recomandă localnicilor din cartierele Turnişor şi Ştrand, care se plâng de zgomotul făcut de avioane, să-şi izoleze fonic casele.
Localnicii din cartierele Turnişor şi Ştrand, din Sibiu, vor să se constituie într-o asociaţie pentru a putea protesta împotriva zgomotului produs de avioanele care aterizează sau decolează de pe aeroport. Nemulţumirile celor câteva zeci de mii de sibieni au apărut după ce autorităţile locale au investit 70 de milioane de euro în modernizarea aeroportului, acesta fiind în prezent tranzitat de avioane de mare capacitate.
Oamenii sunt nemultumiţi şi de faptul că avioanele respective zboară la mică distanţă deasupra blocurilor, ceea ce le creează un disconfort foarte mare.
„Prima dată am crezut că e cutremur şi am avut impresia că, pur şi simplu, cade casa pe noi. Am ieşit cu soţul în curte, şi când ne-am uitat în sus am văzut un ditamai avionul care zbura la joasă altitudine. Până acum vreo două luni, nu am avut problema asta şi zgomotul produs de avioane era suportabil. Acum, de când cu avioanele astea mari, nu mai avem linişte“, povesteşte Anişoara Brăduţ, o pensionară care locuieşte pe strada Bieltz, din Sibiu. De altfel, localnicii din cele două cartiere susţin că sunt decişi să facă o asociaţie prin care să protesteze legal împotriva disconfortului creat de avioanele ce aterizează pe aeroport.(preluare evenimentul zilei)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: aeroport, disconfort, Johannis, localnici turnisor si strand, termopane, zgomot | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 14, 2008

» Miss Venezuela, regina absolută a frumuseţii (Video şi Galerie Foto)
11:18, 14.07.2008
Miss Venezuela, Dayana Mendoza, în vârstă de 22 de ani, a fost aleasă Miss Univers 2008, luni, la Nha Trang, o staţiune balneară din sudul Vietnamului, a anunţat prezentatorul celebrului concurs de frumuseţe, aflat la a 57-a ediţie.
“Miss Univers 2008 este Miss Venezuela, Dayana Mendoza”, a anunţat prezentatorul concursului şi vedeta televiziunii americane Jerry Springer.
Miss Venezuela, care îi succede japonezei Riyo Mori, Miss Univers 2007, se calificase în finală alături de concurentele din Columbia, Republica Dominicană, Rusia şi Mexic.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: dayana mendoza, miss univers 2008, miss venezuela, vietnam | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 14, 2008
NEBUNIE. Traficul sibian e un chin la orele de vîrf în ciuda intervenţiei poliţiei rutiere care încearcă să descongestioneze circulaţia
SIBIU ● Capitala Culturală Europeană este în continuare sufocată de TIR-uri
Lucrările la centura ocolitoare a Sibiului vor fi reluate la mijlocul lunii iulie 2008, anunţă cu emfază reprezentanţii Guvernului, dar mai ales cîştigătorii celei de a doua licitaţii de finalizare a proiectului. Noul termen adaugă doi ani şi jumătate la data de predare a lucrării, dar şi o solicitare de despăgubire de 25 de milioane de euro din partea primului cîştigător al licitaţiei.
Nod rutier de tranzit între Vest şi Est, municipiul Sibiu capătă la orele de vîrf imaginea Bucureştiului sufocat de caii putere. Intrările în municipiu dintre judeţele Alba, Braşov-Vîlcea sunt blocate de miile de autoturisme aflate în tranzit, dar mai ales de incapacitatea administraţiei locale de a opri interesele mobiliare care au amplasat centrele comerciale în buza oraşului. În aceste condiţii, coloanele de maşini aşteaptă intrarea în oraş pe kilometri, în timp ce soluţiile vin şi ele cu întîrzierea dată de lucrările la reţelele de canalizare care produc ambuteiaje şi nervi celor aflaţi la volan. Nu de puţine ori se întîmplă să parcurgi un anumit traseu şi peste numai o jumătate de oră să descoperi că drumul este blocat fie de utilaje, fie de şanţurile pe care acestea le produc în numele evoluţiei urbane… inevitabile. Intervenţiile poliţiei rutiere sau comunitare nu fac, de cele mai multe ori, decît să stîrnească şi mai aprig corul claxoanelor pe care par să adoarmă şoferii oricum înfierbîntaţi de căldura orelor din miezul zilei.
BĂIEŢII DEŞTEPŢI AU LUAT. Istoria centurii ocolitoare a municipiului Sibiu a debutat undeva la mijlocul anilor ’90, însă pînă sub guvernarea PSD 2000 – 2004, nimic nu s-a mişcat. Şi pentru că PSD a dat, protejaţii PSD au şi luat, aşa încît administraţia comunei Şelimbăr, pe teritoriul căreia tranzitează o mare parte a viitoarei centuri ocolitoare s-a îmbogăţit. Cu sprijinul prefectului PSD, Mircea Silvestru Lup, primarul comunei Şelimbăr, Daniel Maricuţa, a luat pămîntul oamenilor şi l-a plasat angajaţilor şi apropiaţilor, aşa încît milioane de USD au ajuns unde “trebuia”.(preluare din jurnalul national)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: centura ocoltoare sibiu, cnadnr, daniel maricuta, Johannis, ludovic orban, psd, silvestru lup, tariceanu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 14, 2008
Deputatul PD-L, Cornel Stirbet aduce noi amanunte in cazul certei dintre PD-L Sibiu si primarul Klaus Johannis. Stirbet i-a raspuns vineri primarului Klaus Johannis, cel care afirmase ca deputatii de Sibiu nu au facut nimic pentru oras. “Domnul Johannis incearca sa justifice intelegerea pe care o are cu PSD si PNL, prin asa zisa tradare a lui Thellmann. Adevarul este altul. Johannis a optat pentru aceasta alianta inainte de alegeri. Este o provocare aranjata a domnului primar Johannis. Cred ca acolo este locul lui, in aceasta alianta. Nu este mai bun decat Oprisan sau decat Mazare”, a spus Stirbet, acuzand si lipsa de democratie din Consiliul Local Sibiu.(preluare din sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: consiliu local, deputatul cornel stirbet, Johannis, mazare, oprisan, pdl, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 13, 2008
Lucian Călin, patronul Trustului de Presă Eveniment, a murit în această dimineaţă. Patron de presă şi fost prefect pe vremea guvernării CDR, Lucian Călin nu a dat niciodată semne că ar suferi de ceva. Tocmai de aceea, vestea că el nu mai e i-a luat pe toţi pe nepregătite.
Patronul Radioului şi al Televiziunii Eveniment a plecat de dimineaţă să îşi facă plimbarea obişnuită în parcul Sub Arini. A făcut infarct. “A plecat de dimineaţă şi nu s-a mai întors. S-a dus să se plimbe în parc de dimineaţă. Obişnuia să îşi facă plimbarea dimineaţa şi seara. A căzut pur şi simplu. A venit resuscitarea, dar nu au mai avut ce să îi facă. Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat. Nu era bolnav, tata a fost un om care avea grijă de el şi chiar ducea o viaţă liniştită. Aşteptăm acum rezultatele autopsiei”, a spus Alin Călin, fiul patronului Trustului TV Eveniment.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: deces, eveniment, lucian calin, Sibiu, trust de presa | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 12, 2008
12.07.2008
Aproape nicio locuinta mai scumpa de 750 de euro pe metrul patrat nu se mai vinde la Sibiu. Agentii imobiliari spun ca exista pericolul ca unii dezvoltatori sa nu îsi mai poata acoperi creditele prin care au demarat o serie de proiecte imobiliare.
Dupa câtiva ani de crestere continua, pe piata imobiliara din Sibiu a si aparut primul proiect abandonat. Compania „Media Trading” a renuntat la cele 200 de locuinte pe care intentiona sa le construiasca si sa le vânda, într-un ansamblu rezidential din cartierul Turnisor al Sibiului. „Nu eram decisi nici la început. Anticipam cumva ceea ce urma sa se întâmple. În cele din urma am considerat ca nu mai este oportuna o investitie în ansamblul rezidential si am decis sa vindem terenul pe care îl detineam în Turnisor”, a declarat Gheorghe Cîndea, administratorul firmei amintite.
Blocajul imobiliar este confirmat si de agentii de pe piata. „Piata se afla într-un blocaj, iar anumiti dezvoltatori care au folosit credite pentru a demara afacerea imobiliara pot ajunge în situatii dificile, daca nu vâ
nd repede”, spune Bogdan Gicu, managerul agentiei „Prestland Company”.
Locuintele vechi din Sibiu se vând cu greu la preturi de 750 de euro metrul patrat. Potrivit agentilor imobiliari, pretul locuintelor vechi a scazut de la începutul anului cu 10-15 procente.(preluare din gardianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: 750 euro mp, blocaj, credite, piata imobiliara, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 12, 2008
BUCUREŞTI / 15:55, 11.07.2008
Consiliul Naţional al PSD a adoptat, vineri, în unanimitate, solicitarea primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, privind semnarea unei plângeri penale împotriva preşedintelui Traian Băsescu, vizând modul în care a retrocedat clădirea Ciclop.
Mazăre a mulţumit Consiliului Naţional pentru votul acordat, considerând că acesta este un premiu pe care îl primeşte pentru câştigarea alegerilor în Constanţa.
Radu Mazăre a citit în faţa membrilor CN textul integral al plângerii penale.Anterior, primarul Constanţei făcuse această solicitare în cadrul reuniunii Consiliilor Naţionale ale PSD şi PC, însă preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a arătat că aceasta se va discuta la Consiliul Naţional al PSD, şi nu în formatul combinat PSD şi PC.
El a făzut referire la condiţiile în care Traian Băsescu ar fi retrocedat clădirea Ciclop, într-un mod “revoltător de ilegal”.Potrivit lui Mazăre, cei care au revendicat clădirea Ciclop au pierdut definitiv în instanţă, dar, la nici o lună după, Traian Băsescu le-a retrocedat respectiva clădire prin dispoziţie de primar general, încălcând decizia instanţei.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: cladirea ciclop, plangere penala, psd, radu mazare, retrocedare, traian basescu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 12, 2008
de Alin Bratu
 |
Cum e sa pierzi si sa nu sti de ce ai pierdut? Sa iti dai demisia si sa te intrebi pe urma de ce ti-ai dat-o? Cum e sa sustii pe cineva, sperand mai tarziu si tu la o sustinere si sa iei teapa? Liberalii sibieni sunt surprinsi. Sunt socati de politica. Au facut o campanie buna la muncipiu, dar au pierdut lamentabil. Au incercat ceva nou, nu si-au pus candidat la primarie, l-au sustinut pe Johannis si nu a mers. S-au incalzit cateva luni la gandul ca la generale serviciul va fi intors. Nu a fost. Ce fac mai departe? Se va schimba dupa generale echipa interimara? Liberalii au incercat la locale sa faca politica asa cum scrie la manual. Adica sa ai tineri pe liste, sa mergi din casa in casa, sa iti promovezi brandul, sa ai mesaje simple, sa iti lipesti imaginea de o personalitate cu un grad mare de notorietate. Nu a mers. Si au continuat. Au schimbat liderii care nu au adus rezultate. Vor sa promoveze primarii, adica liberalii care au dovedit ca se poate si castiga. Vor sa faca o politica clara, curata si pana acum nu au cules decat esecuri. Probabil ca sunt voci in partid care soptesc la colturi. “Am spus ca era mai bine cu un candidat la primarie”. “Era mai bine sa fim mai duri”. “Era mai bine sa atacam”. Timpul nu mai poate fi intors. Chiar daca este deja oficial ca FDGR nu isi va amesteca numele cu PNL, liberalii nu dezarmeaza.(preluare sibiustandard)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adrian iorgulescu, fdgr, Johannis, liberali, pnl sibiu | 2 Comentarii »
Scris de sibiu2010 pe iulie 12, 2008
Filiala municipiului Sibiu a PDL intră în reorganizare, au decis şefii de la judeţ. Preşedintele acesteia este Cristi Bicher, rivalul chiar şi la pumni al preşedintelui pe judeţ al PDL, Ion Ariton.
După vestea că Ion Ariton şi Cristi Bicher, preşedintele pe judeţ respectiv pe municipiu al PDL Sibiu, s-au luat literalmente la pumni, ostilităţile continuă şi pe plan politic. Organizaţia mare a PDL Sibiu consideră că în 23 de localităţi din judeţ nu s-au obţinut scoruri bune la locale, iar filiale din acestea trebuie reorganizate. Printre ele se află şi filială municipală a PDL, unde şef este chiar Cristi Bicher.
Anunţul a fost făcut de preşedintele PDL pe judeţ, Ion Ariton, despre care presa a scris că ar fi avut un conflict care a degenerat în bătaie după alegeri chiar cu Bicher. Ariton spune, însă, că decizia a fost luată doar pe considerente politice. “Am avut o medie de scor de 28,8 şi, după discuţiile cu coelgii, am ajuns la decizia ca cele 23 de localităţi care au scos scor sub 20 la sută să se reorganizeze. Este şi cazul municipiului Sibiu, unde scorul la alegerile locale a fost de 15,8 pentru PDL”, a spus Ion Ariton.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: cristian bicher, ion ariton, pdl, reorganizare, Sibiu | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 11, 2008
BUCUREŞTI / 13:03, 11.07.2008
Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Consiliile Naţionale reunite ale PSD şi PC, că guvernarea celor două partide îşi propune să ridice salariul minim la 1.000 RON, să contruiască opt stadioane la nivelul standardelor UEFA, şi câte 1.000 de km de autostradă şi căi ferate.
Mircea Geoană a spus că guvernarea PSD şi PC va construi, în patru ani, 1.000 de kilometri de autostrăzi, centurile aferente ale marilor oraşe, dar şi alţi 1.000 de kilometri de căi ferate.
Liderul PSD a precizat că guvernarea celor două partide are în vederea construirea a opt stadioane naţionale la nivelul standardelor UEFA, susţinând că nu vrea ca fotbaliştii Adrian Mutu sau Cristian Chivu să fie excepţii în rândul sportivilor români. Geoană a arătat că PSD şi PC vor să construiasă în patru ani alte 1.000 de săli de sport şi bazine de înot.
El a spus că alianţa PSD+PC susţine corelarea salariului minim pe ţară cu valoarea coşului minim de consum, prin creşterea salariului minim până la valoarea de 1.000 RON.
Geoană a anunţat că oferta de guvernare a PSD şi PC se bazează pe păstrarea impozitului pe profit la nivelul actual de 16%. El a susţinut că cetăţenilor care au salarii mai mici decât salariul mediu brut trebuie să li se aplice 10% cota de impozitare, iar celor care au salarii mai mari decât nivelul salariului mediu brut trebuie să li se aplice 16%.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: impozit pe profit, mircea geoana, psd+pc, salariul minim 1.000 ron, stadioane | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 11, 2008
Forumul Democrat al Germanilor din Romania (FDGR) va avea un singur candidat pentru alegerile parlamentare, pe actualul deputat Ovidiu Gant, despre care presedintele FDGR, primarul Klaus Iohannis, are numai cuvinte de lauda.Iohannis: Nu sunt de acord ca membrii FDGR sa candideze la alte partide
“Nu exista motive pentru care am reinventa un candidat. Avem pe domnul Ovidiu Gant, suntem multumiti, daca nu intervine ceva neprevazut, nu vad motive de modificare a candidatului FDGR “, a precizat Iohannis. Acesta a anuntat, joi, ca nu este de acord ca membrii ai FGDR sa fie alesi ca senatori sau deputati pe listele altor partide politice. “Eu nu sunt de acord ca membrii FDGR sa apara candidati la alte partide. Consiliul National va avea ocazia sa îsi spuna punctul de vedere. Nu cred ca locul nostru e pe listele partidelor politice. FDGR reprezinta interesele minoritatii germane si nu cred ca este cazul acum sa ne pozitionam de partea unui partid politic”, a mai spus Iohannis. Liderul FDGR discuta cu presedintele PNL Sibiu, ministrul Iorgulescu, dar refuza, deocamdata, sa încheie vreo alianta politica cu liberalii sau cu un alt partid. ” Domnul Iorgulescu doreste o colaborare cu FDGR. Am discutat cu colegii din conducerea FDGR si am luat urmatoarele hotarari: nu se negociaza si nu se încheie aliante de nici un fel, pana nu stim care sunt colegiile, cand sunt alegerile si sub ce forma se fac alegerile. Deocamdata, pentru FDGR nu avem ce negocia”, a explicat Iohannis. Primarul sibian spera ca la alegerile generale sa “nu se repete greseala fundamentala de la locale, sa se schimbe, în ultimul moment, legislatia si chiar în timpul alegerilor. Asa ceva nu se face, cine o face, greseste. ” Iohannis nu vrea nici macar pe listele PNL sa lase un membru FDGR, desi PNL l-a sprijinit pe Klaus Iohannis pentru functia de primar al Sibiului la alegerile locale, în schimbul obtinerii unui post de vicepresedinte de consiliu judetean si a unui primar. În urma acestei întelegeri, PNL a obtinut jumatate din scorul electoral scontat, adica doar 10 procente si si-a pastrat postul de vicepresedinte al CJ si viceprimar.(preluare din rondul de sibiu)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: fdgr, iohannis, Johannis, minoritatea germana, ovidiu gant, pnl, Primar, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 10, 2008
07.07.2008
Reputatia internationala a Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu este umbrita pe plan intern de grave nereguli financiare. Inspectorii Curtii de Conturi au descoperit ca institutia de cultura a incercat sa faca pierduta urma a aproape 150.000 de lei. Cu toate acestea, teatrul din Sibiu a primit cea mai mare finantare pentru institutiile de cultura din tara, aproximativ 5,2 milioane de lei.
Ultimul control al Curtii de Conturi la Teatrul „Radu Stanca“ a avut loc la începutul lui 2008, cu câteva luni inainte de venirea suvoiului de bani pentru editia din acest an a Festivalului International de Teatru. Cu toate acestea, controlul de rutina a scos la iveala câteva ciudatenii financiare petrecute în spatele scenei Teatrului „Radu Stanca“.
Principalul vinovat este Constantin Chiriac, dupa cum subliniaza în raportul lor inspectorii Curtii. Astfel, conducerea teatrului a încercat sa piarda urma a nu mai putin de 149.000 de lei. „Din verificarea modului de reflectare în contabilitate a veniturilor proprii în valuta din prestatii artistice în strainatate, în baza unor contracte de parteneriat, a rezultat faptul ca mai multe încasari în valuta a caror echivalent în lei se ridica la suma de 148.994,73 nu au fost cuprinse în conturile de venituri aferente exercitiului financiar, ci au fost gresit considerate ca fiind venituri aferente exercitiilor viitoare si contabilizate în contul 472. Aceste venituri au fost încasate pentru prestatii efectuate, nu pentru prestatii de efectuat în anii viitori, cum ar putea rezulta din contabilizarea acestora“, au constatat inspectorii Curtii de Conturi.
Vinovati: Constantin Chiriac, directorul teatrului, si Irina Albu, contabil-sef. Chestionati de inspectorii Curtii de Conturi, cei doi nu au putut da un raspuns valabil.
L-au premiat pe raposatul Flonda
Din greseala sau rau intentionati, cei de la Teatrul „Radu Stanca“ l-au premiat si pe actorul Virgil Flonda, fostul director adjunct al institutiei, decedat în august 2006. Dar l-au premiat în bani la jumatatea lui 2007, direct într-un cont de la BCR.
„S-a constatat faptul ca în iulie 2007 a fost acordata o prima în valoare de 3.205 lei domnului Flonda Craciun Virgil, în calitate de salariat al teatrului, decedat în 2006. Suma neta de 2.262 a fost virata, cu ordin de plata nr. 1386 din data de 28.12.2006, într-un cont bancar al decedatului, deschis la BCR Sibiu. Din explicatiile scrise date, rezulta ca responsabil pentru plata în avans a primei este fostul director economic-administrativ Florentina Albu“.
Florentina Albu, cea scoasa vinovata de Constantin Chiriac, este singura persoana din cadrul institutiei care, anul trecut, a avut curajul sa se împotriveasca directorului teatrului. Dupa ce a demisionat, i s-au pus în cârca o serie de nereguli.(preluare din gardianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: constantin chiriac, curtea de conturi, festivalul international de teatru, florentina albu, irina albu, nereguli financiare, Sibiu, teatrul radu stanca | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 9, 2008
Becali a dezvăluit de ce a plecat Ilie
Becali a explicat în direct la Realitatea TV motivele pentru care Adrian Ilie a plecat de la Steaua, după doar un an în care s-a aflat în funcţia de manager sportiv:
“El nu a mai rezistat psihic la Steaua, mi-a zis că cel mai tare l-au deranjat atitudinea şi declaraţiile lui Mihai Stoica. Meme nu va mai fi niciodată manager la Steaua, eu i-am tot zis asta lui, dar el nu credea. Pe el îl deranjează Meme: de ce Meme s-a dus la meci, la amicalul Stelei, de ce face el analiza jucătorilor de la Steaua, de ce nu ştiu ce… Toate lucrurile astea l-au deranjat pe el şi Ilie este un băiat care nu se implică prea mult în lucruri d-astea, nu-i plac scandalurile şi a preferat să nu facă scandal.” a declarat Gigi Becali
“Eu l-am atenţionat, i-am zis că Meme nu va mai veni niciodată manager la Steaua, dar el nu crede, aude mereu bârfele din presă şi d-aia a fost aşa afectat. Credea că vine Dan Petrescu antrenor la Steaua cu Meme Stoica manager şi că el nu vrea să plece cu tam tam şi d-aia a zis să-şi dea demisia. I-a zis astăzi lui Virgil că vrea să plece, i-a zis că i-e ruşine de mine şi nu are curaj să-mi zică direct mie” a explicat Becali motivele pentru care Adrian Ilie a plecat de la Steaua.(preluare din prosport)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adrian ilie, gigi becali, manager, mihai stoica, steaua | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 9, 2008
BUCUREŞTI / 13:46, 8.07.2008
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) va discuta, în şedinţa de joi a Consiliului, cu directorii de ştiri de la Realitatea TV, Antena 1, Antena 3, OTV şi Prima TV, posturi care au difuzat filmuleţe şi poze cu profesoara din Zalău care întreţinea relaţii sexuale cu soţul ei.
Decizia a fost luată în şedinţa de marţi, membrii CNA constatând că posturile Realitatea TV, Antena 1, Antena 3, OTV şi Prima TV au difuzat imagini sau înregistrări cu profesoara din Zalău care întreţinea relaţii sexuale cu soţul ei, deşi acest caz nu era unul de interes public.
În acest sens, membrii CNA au decis să îi invite la discuţii pe directorii celor cinci posturi, pentru a-i întreba ce i-a determinat să difuzeze imagini cu respectivul caz. La întâlnire vor fi invitaţi şi reprezentanţii Asociaţiei Jurnaliştilor din România, ai Agenţiei de Monitorizarea Presei şi ai Centrului pentru Jurnalism Independent.
Potrivit membrilor CNA, cazul profesoarei din Zalău nu era de interes public, pentru că ea s-a filmat acasă, împreună cu soţul său, în timp ce întreţineau relaţii sexuale, dovedindu-se că imaginile şi înregistrările au fost postate de altcineva pe internet, de unde au fost preluate de televiziuni.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: cna, inregistrari, interes public, internet, profesoara din zalau, relatii sexuale | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 9, 2008
BUCUREŞTI / 18:59, 9.07.2008
Preşedintele Traian Băsescu a reluat, miercuri, criticile făcute în trecut în legătură cu întârzierile în soluţionarea unor dosare din Justiţie, declarând că există prea multe dosare prost făcute de procurori sau deliberat întârziate de judecători.
Şeful statului s-a întâlnit cu noua promoţie de magistraţi declaraţi admişi la examenul organizat de CSM.
“Nu o să ezit să o spun nici acum: avem prea multe dosare prost făcute de procurori şi avem prea multe dosare deliberat întârziate de judecători”, a spus Băsescu.
El a adăugat că există prea multe situaţii în care un dosar este restituit procurorului “după un an şi jumătate, după un an”, pe chestiuni de procedură.
“Asta înseamnă că judecătorul nu şi-a făcut treaba. Asta înseamnă că deliberat dosarul a fost întârziat pentru a nu se intra pe fond”, a spus Băsescu.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: critici, judecatori, justitie, presedintele romaniei, procurori, traian basescu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 9, 2008
Carla Bruni-Sarkoz

y: “Mi-ar plăcea nespus să fiu însărcinată” (Imagine: Mediafax/AFP)
PARIS / 12:47, 9.07.2008
Carla Bruni-Sarkozy, soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, a declarat, într-un un interviu pentru revista VSD, că nu este însărcinată, aşa cum se zvoneşte de mult timp, adăugând că i-ar plăcea, însă, nespus să aibă un copil.
“Din păcate, nu sunt însărcinată. Mă întreb dacă nu cumva m-am îngrăşat, deoarece toată lumea îmi pune aceeaşi întrebare. Nu sunt însărcinată şi regret acest lucru, întrucât mi-ar plăcea foarte mult să fiu. Se va întampla oare acest lucru? Îmi este foarte greu să mă pronunţ. Totuşi, este mai dificil să rămâi însărcinată la 40 de ani decât la 25″, a declarat Carla Bruni.
În cadrul interviului, soţia preşedintelui Sarkozy a vorbit şi despre cariera sa muzicală. Ea se pregăteşte pentru lansarea pe piaţă a celui de-al treilea album, intitulat “Comme si de rien n’etait“, pe 11 iulie. Bruni a declarat că viaţa de artistă a împiedicat-o să se dedice rolului de primă doamnă a Franţei, însă speră să remedieze acest lucru.
“Nu acord suficient timp funcţiei mele oficiale”, a declarat Bruni, precizând că, în această calitate, ar trebui să reprezinte Franţa, să-i facă onoare, să ajute oamenii. “Deocamdată, nu am putut să-mi îndeplinesc atribuţiile. Acest lucru mă deranjează, însă, pe viitor, voi aloca mai mult timp acestor lucruri”, a explicat ea. “Mă aflu în poziţia de a putea ajuta oamenii şi nu trebuie să mă gândesc numai la mine, la arta mea, la fiul meu, la album… Este o etapă”, a asigurat ea.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: album, artista, carla bruni, nicolas sarkozy, presedinte, sotia | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 9, 2008
|

|
Un dezvoltator privat ofera apartamente noi, de doua camere, cu suprafete utile intre 55 si 65 metri patrati, in zona cartierului Vasile Aaron, la 48.000 de euro, cu TVA inclus.
Viorel Helju, dezvoltatorul privat care ridica sapte blocuri in zona cartierului Vasile Aaron, sustine ca a inteles piata actuala imobiliara si a oferit un produs care se bucura de un real succes intr-un moment in care alte proiecte imobiliare din Sibiu sunt blocate. Preturi accesibile, lucrari de calitate si modalitati flexibile si avantajoase de plata sunt principalele puncte dupa care se ghideaza proiectul de la marginea cartierului Vasile Aaron. Viorel Helju ales sa vanda locuintele la un pret pe care il considera realist, in medie de circa 800 euro pe metrul patrat, pentru apartamente predate “la cheie”. Ansamblul de locuinte este construit intr-o zona, Vasile Aaron, care se bucura de o reputatie in crestere in ultimii ani, din punct de vedere imobiliar. Cele sapte blocuri vor cumula, in final, circa 150 de locuinte. “Conceptul nostru este standardizat, cu apartamente de doua camere, avand suprafete utile cuprinse intre 55 si 65 de metri patrati. Pretul este acelasi, 48.000 de euro, pentru oricare din apartamente, indiferent de etaj sau suprafata aleasa”, arata Virel Helju, dezvoltatorul proiectului imobiliar. “Pretul este rezultatul unei aprecieri realistice a pietei imobiliare. Vrem sa fim corecti si am solicitat un pret corect”, precizeaza Viorel Helju. (preluare sibiustandard)
|
Publicat în Uncategorized | Etichetat: 48.000 euro, apartamente 2 camere, Sibiu, vasile aaron | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 8, 2008

Curtea de Conturi a descoperit, în urma unui control efectuat în contabilitatea Teatrului Naţional “Radu Stanca” (TNRS) din Sibiu, că nu mai puţin de un milion de dolari nu poate fi justificat. Mai mult, s-a constatat că direcţia teatrului a dispus plata salarială pentru un angajat care decedase cu un an în urmă. În tot acest timp, Primăria Sibiu, finanţatorul teatrului, apreciază că nu sînt probleme deosebite.
Problemele financiare sesizate de fostul director-administrativ al TNRS Sibiu, Florentina Albu, în anul 2007, au fost constatate oficial şi de Curtea de Conturi. Într-un raport dat publicităţii se arată că TNRS a dirijat defectuos şi în contradicţie cu legea fonduri de un milion de euro. Astfel, suma de 148.994,73 lei nu a fost cuprinsă în conturile de venituri aferente exerciţiului financiar, 626.000 de lei au fost trecute în amortizări de imobile, iar clădiri în valoare de 162.684 de lei au fost scoase din evidenţa contabilă. Toate abaterile au fost înregistrate în perioada 2003-2007. Cea mai ciudată dispoziţie a directorului Constantin Chiriac (foto) vizează plata, în anul 2006, către un cont deschis pe numele fostului actor Virgil Flonda, a unei sume de 2.262 de lei. Faptul că actorul a decedat cu cîteva luni înainte, în timpul unui turneu în străinătate, nu a contat foarte tare pentru directorul Chiriac, care, prins cu contabilitatea trucată, s-a grăbit să returneze banii, în prezenta organelor de control, în anul 2008.
PRIETEN. Instituţie bugetată de Primăria Sibiu, TNRS are în primarul Klaus Iohannis un prieten de nădejde, motiv pentru care acesta nu consideră că există probleme în contabilitatea instituţiei.(preluare jurnalul national)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: constantin chiriac, cutea de conturi, florentina albu, Klaus Johannis, primaria, Sibiu, teatrul national radu stanca | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 8, 2008
Gafa ! Bine intentionat, dar prost documentat, ministrul Culturii ne-a dat sperante false
Liberalii sibieni se pregatesc de alegeri. La sfirsitul saptaminii, va sosi in oras ministrul Adrian Iorgulescu, care va candida in toamna pentru un post de parlamentar de Sibiu, la fel ca si Eugen Mitea si, probabil, Ilie Stoica si Mircea Cazan.
 |
| Ministrul Iorgulescu s-a grabit sa puncteze la capitolul imagine cu o informatie eronata |
Ministrul Iorgulescu revine la Sibiu, la citeva zile dupa ce a poluat, cu o declaratie cu iz electoral, o buna parte din presa romaneasca. Viitor candidat al PNL pentru un post de parlamentar de Sibiu, a anuntat ca dosarul refacut al centrului istoric se afla, zilele acestea, pe masa de lucru a comisiei UNESCO, reunita la Quebec. Alaturi de alte 14 obiective din Romania. Fara a fi prezent la reuniune, ministrul Culturii a spus ca si propunerile Romaniei vor fi analizate in cadrul sedintei. „Potrivit lui Ministrului Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, cele 14 obiective inscrise de Romania pina acum ramin valabile si anul acesta si vor fi discutate de comisia UNESCO la Quebec. In legatura cu dosarul centrului vechi al Sibiului, care a fost respins de comisia UNESCO in 2007, Ministrul Culturii si Cultelor a declarat ca «dosarul a fost reinnoit in acest an cu materialele rezultate in urma unor noi reevaluari realizate de diferiti experti la Sibiu», se arata in stirea agentiei de presa NewsIn, din 3 iulie. Pe pagina de internet a UNESCO, nu apare insa niciun dosar din Romania care ar fi analizat de specialisti.(preluare monitorul de sibiu)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: dezinformat, ministrul iorgulescu, pnl, Sibiu, UNESCO | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 8, 2008
Peste 40 de tineri din România şi din străinătate vor concura în acesta an la Festivalul – Concurs Internaţional de Interpretare Pianistică şi Compoziţie “Carl Filtsch”. Ediţia din acest an, a XIII-a, desfăşurată între 7-13 iulie, este specială şi vine în primă audiţie cu interpretarea Concertului pentru pian şi orchestră în Si Minor şi a Uverturii pentru orchestră mare în Re Major, de Carl Filtsch, de către solistul Nicolae Mihăilă, laureatul Cocursului de anul trecut.
Tot în cadrul acestei ediţii se va lansa monografia Carl Filtsch, de Peter Szaunig, publicată în limbile germană, română şi engleză. Cartea cuprinde toate datele descoperite despre geniul transilvănean, care deşi a murit la numai 15 ani, a lăsat în urmă o operă extrem de valoroasă. Cercetătorii, care au contribuit la această monografie, au descoperit şi alte opere ale lui Carl Filtsch. “Am mai primit o Nocturnă şi un Adagio, iar Nocturna este ceva special, pentru că are 7 diezi. A fost găsită la nişte moştenitori ai lui Filtsch, din Londra”, a spus Peter Szaunig, directorul Festivalului.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: carl filtsch, compozitie, festival, pian, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 8, 2008
În judeţul Sibiu, nu s–a mai luat 10 la Bacalaureat din 2005. Anul acesta, Cristina Vasiu, elevă a Colegiului Naţional “Gheorghe Lazăr”, este singura din judeţ care a obţinut nota maximă la toate probele de BAC. Fără meditaţii, fără intervenţii, fără surse de inspiraţie. Cu multă muncă, depusă constant, învăţând cu plăcere, gândind matur. Adolescenta priveşte viitorul cu încredere. Aşa cum a întâmpinat toate examenele vieţii de până acum. Reţeta, cu muncă, dăruire, pasiune, o carte bună, sprijin moral, însufleţire, nu a dat greş niciodată.
Cristina are emoţii mari. Nu înţelege de ce, dintr-o dată, atâta interes pentru ea. Acceptă greu dialogul, şi la început răspunde timid, pleacă privirea. “Vreţi să filmaţi?” întreabă cu jumătate de gură, în timp ce ne conduce în camera ei. “Nu, vrem doar să vorbim şi să facem câteva fotografii”. Se mai linişteşte, un zâmbet timid îşi face loc în colţul gurii. O mână de om, cu rezultate la care alţi tineri de vârsta ei nici nu visează.
Vestea cea mare a venit la telefon
A primit vestea cea mare la telefon. “Nu mă aşteptam. Prima oară am auzit şi n-am crezut. M-a sunat o colegă şi mi-a spus. Mă aşteptam să iau peste 9, dar chiar aşa…am zis că nu se poate”, rememorează Cristina momentul în care a aflat că ea este prima din cei peste 4.000 de elevi sibieni care au dat BAC-ul în acest an. A terminat Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”, profil de matematică-ştiinţe ale naturii, iar în clasa a XII-a a luat premiul I, cu 9,70…”şi ceva”. (preluare din tribuna)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: bacalaureat, colegiul gheorghe lazar sibiu, cristina vasiu, nota 10, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 7, 2008
|
77,24% dintre candidati au promovat examenele de absolvire a liceului, dar aproape 40.000 au contestat rezultatele * Judetele fruntase sunt cele de bastina ale ministrului Adomnitei, secretarului de stat Zvetlana Preoteasa si al “fostei” Ecaterina Andronescu
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
Procentul de promovabilitate la Bac
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rata de promovare a primei sesiuni din examenul de Bacalaureat este de 77,24% pe tara, rezultatul fiind gandit de conducerea Ministerului Educatiei sa se situeze cu 3,54 puncte procentuale sub media de anul trecut (80,78%), ca sa nu fie batator la ochi. Numarul candidatilor respinsi (cu medii sub 6) este de 49.965 (22,63%), iar 268 au fost eliminati de la probele de examen, fiind prinsi copiind. Printre judetele cu o rata de promovare ridicata se regasesc Suceava (98,39%) – judetul de bastina al ministrului Cristian Adomnitei, Constanta (97,24%), Botosani (96,69%), Mehedinti (94,67%) – judetul unde s-a nascut fostul ministru Ecaterina Andronescu, Hunedoara (94,17%) si Caras – Severin (94,27%), Valcea – 92% – unde s-a nascut secretarul de stat Zvetlana Preoteasa. Cele mai scazute procentaje se inregistreaza in Ilfov (38,57%), Giurgiu (39,71%), Galati (50%) si Brasov (57,18%). Cum diferentele intre rezultate sunt extreme, am solicitat o analiza in acest sens profesorului Gheorghe Radulescu, autorul primei demascari privind copierea la BAC. “Prima observatie este ca aceasta diferenta reflecta managementul catastrofal de la nivelul Ministerului Educatiei. Este evident ca in acele judete unde s-a revenit la procentul de promovare de dinainte de 1990, deci de 99%, supravegherea a fost mai slaba, iar in celelalte judete – mai stricta. Ca atare, Ministerul Educatiei nu a controlat nimic pana la aceasta ora, fiecare inspectorat judetean a procedat cum a vrut. De remarcat este ca judetul Suceava – cel mai vizitat de ministrul Cristian Adomnitei, dupa Iasi – este primul in topul promovarii, cu 98,39%, pentru simplul motiv ca el s-a nascut acolo. Daca mergem in
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valcea, de unde este Zvetlana Preoteasa, constatam acelasi lucru: 92% dintre candidati au promovat examenul. Opinia publica trebuie sa afle ca, in perioada campaniei electorale, secretarul de stat Zvetlana Preoteasa a fost in permanenta, la sfarsit de saptamana, in vizita de campanie in acest judet. Iata care a fost efectul: un grad de promovare fals”, ne-a declarat profesorul Radulescu. Record de 10 la Mehedinti Din totalul candidatilor promovati, 90 au obtinut media 10, cele mai multe, 13, fiind obtinute de candidatii din judetul Mehedinti. In 12 judete nu s-a luat insa nici o medie generala de 10. Pe transe de note, situatia se prezinta astfel: intre 6 si 6,99 – 15.622 de note, intre 7 si 7,99 – 42.950 note, intre 8 si 8,99 – 62.690 note, respectiv 48.881 note intre 9 si 9,99. In privinta contestatiilor, la nivelul intregii tari au fost depuse 39.721, cele mai multe fiind in Bucuresti – 5.157, Galati – 2.539 si Prahova – 2.344, iar cele mai putine in Mehedinti – 152 si Covasna – 194. Rezolvarea acestora se va finaliza pe 9 iulie, cand este programata si o analiza a Bac-ului facuta de conducerea MECT. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat este programata intre 18 august si 1 septembrie. DNA pe fir
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Fraudele comise anul acesta au tinut intr-un scandal continuu examenul de Bac, fara ca Ministerul Educatiei sa ia vreo masura in momentul in care mai multi profesori corectori au reclamat ca “s-a copiat pe rupte”.(preluare din ziua)
|
Publicat în Uncategorized | Etichetat: bac, bacalaureat, copiat, DNA, ecaterina andronescu, ministrul adomnitei, radulescu, zvetlana preoteasa | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 7, 2008
Preşedintele interimar al PNL Sibiu, Adrian Iorgulescu, a declarat că partidul său s-a înţeles cu formaţiunea lui Klaus Johannis pentru o colaborare la alegerile din toamnă. Înţelegerea ar consta, spune Iorgulescu, în două locuri pe listele PNL, acordate membrilor FDGR.
După ce au colaborat atât în timpul fostului mandat al lui Klaus Johannis, cât şi în timpul campaniei electorale şi după alegerile din 1 iunie, PNL şi FDGR ar putea face tandem şi pentru alegerile generale din toamna acestui an. Ministrul Culturii şi tototdată preşedintele interimar al PNL, filiala Sibiu, Adrian Iorgulescu, a declarat luni, pentru sibianulonline.ro, că în urma discuţiilor purtate cu liderul FGDR, Klaus Johannis, s-a ajuns la un consens şi că cel mai probabil FDGR va avea câţiva candidaţi pe listele PNL, pentru alegerile generale. „Sunt multe asemănări şi coincidenţe în intenţiile noastre şi ale celor de la FDGR şi dorim să facem operaţională această colaborare şi pentru alegerile din toamnă. În principiu, pot spune că ne-am înţeles cu cei de la FDGR şi, pe lângă faptul că le vom sprijini candidatul lor independent, vom mai pune pe listele noastre unul sau doi candidaţi ai acestui partid, pe care îi vom sprijini nemijlocit”, a explicat Iorgulescu.(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adrian iorgulescu, alegeri parlamentare, candidati, fdgr, Johannis, pnl, presedinte.sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 7, 2008
Primarul nu vrea deocamdată să plece din Sibiu, dar, teoretic, consideră că atât funcţia de premier, cât şi cea de preşedinte al României ar reprezenta o provocare.
Ioana Lupea: Cum se obţin în Ardeal unanimităţile?
Klaus Johannis: Ca şi în altă parte, convingând oamenii de o treabă bună.
Mircea Marian: Noi zicem că în sud se obţin cu mici şi bere, generic vorbind.
Nu cred. E un fenomen supraevaluat.
M.M.: A contat faptul că aţi făcut ceva pentru comunitate sau faptul că aţi avut şi contracandidaţi slabi?
Cred că ecoul pozitiv se datorează muncii pe care am depus-o şi ideilor cu care am venit în administraţia sibiană. Candidaţi slabi, dv. îi calificaţi astfel.
I.L.: Dar dv. cum îi calificaţi?
Trăiesc cu impresia că partidele nici nu au dorit să cucerească Primăria Sibiului, dându-şi seama că ar avea şanse puţine. A fost puţin o competiţie proformă.
I.L.: Ce s-a schimbat fundamental în viaţa sibienilor, în mandatul dv.? Locuri de muncă, infrastructura oraşului, vizibilitatea şi atmosfera oraşului.
M.M.: În privinţa investiţiilor şi a locurilor de muncă, înţeleg că oraşul e suprasaturat, din moment ce nu se mai găsesc terenuri pentru Mercedes.
N-au găsit niciunde în România. Nu vreau să deturnăm discuţia spre Mercedes. A fost o tatonare, nu a fost o intenţie de investiţie. Da, este adevărat că avem şomaj practic zero şi că terenurile în Sibiu şi din jurul Sibiului sunt relativ scumpe. Asta nu înseamnă că nu o să avem investitori sau investiţii. Dar o să avem puţini investitori care investesc extensiv, pe suprafeţe mari şi cu forţă de muncă slab plătită. Vom avea investiţii în domeniul high-tech, servicii, servicii financiare, asigurări, turism, domenii care nu cer nici terenuri mari, nici zeci de mii de oameni, ci forţă de muncă relativ mică, dar care generează venituri mari.
I.L.: Oamenii tineri rămân sau pleacă în aceste condiţii? Poate că ar dori să rămână, dar acest tip de dezvoltare nu le oferă prea multe oportunităţi.
În mare, trendul este acelaşi ca în restul ţării, tinerii îşi doresc să plece. E trist, dar adevărat că asta e ţara noastră. Însă, într-un procentaj încă mic, mulţi tineri din Sibiu spun „nu vreau să plec“. Sunt oameni care au plecat, s-au realizat, sunt manageri şi se întorc în Sibiu, pentru că între timp văd posibilitatea să-şi valorifice potenţialul inclusiv în Sibiu.
M.M.: Un lucru pe care l-am văzut şi l-am aflat vorbind cu mai mulţi oameni este că aveţi o presă extrem de favorabilă aici în oraş. Aş zice chiar un pic…
Aservită?
M.M.: Aţi spus-o dv.
E un pic atipic, încerc să explic. Putem să excludem termenul de aservire, că i-am cumpă rat. N-aş avea nici cu ce, nici de ce.
I.L.: Publicitate de la „Sibiu Capitală Culturală“?
Şi publicitatea electorală am distribuit-o la toate ziarele. Dar de acolo nu rezultă o presă foarte favorabilă. Sunteţi din domeniu şi ştiţi foarte bine că în campania electorală orice articol se poate cumpăra. Poţi să fii pictat cel mai superb sau cel mai rău. Astea sunt faze trecătoare. Ziarul de astăzi este cel mai neinteresant lucru mâine. Pentru a spune că ai o media favorabilă trebuie să o ai peste an şi asta am avut şi eu, şi Sibiul, şi reflectă realizările oraşului.
M.M.: Se spune „dai în Johannis, faci rău Sibiului“?
Se poate.
I.L.: Câte audienţe daţi într-un an?
Definiţi termenul de audienţă.
M.M.: Aici, la primărie, cu număr de înregistrare…
În ultimii doi ani, n-am dat nici una. Înainte am dat, săptămânal, o oră, două. Într-o oră poţi să asculţi, cinci, maximum zece oameni, depinde de cât de repede pot să-şi expună problema. Vorbesc cu oamenii pe stradă, în preajma şantierelor, când opresc maşina vin şi mă întreabă „domnule primar, aici de ce aşa şi nu altfel“.
I.L.: Dar care sunt problemele cu care veneau, de obicei, oamenii la dv. la primărie? Majoritatea să ceară locuinţe sau locuri de muncă, unde nu-i pot ajuta. De locuinţe se ocupă comisia socială şi nu mă implic, iar locurile de muncă nu sunt domeniul primarului. Dar, în oraş, acolo unde vorbesc neinstituţionalizat cu oamenii, probleme pe care mi le spun ei sunt de infrastructură, „reparaţi strada, aduceţi apa, canalul“…
I.L.: Mai sunt astfel de probleme în oraşul Sibiu?
Mai sunt, dacă au fost neglijate 60 de ani. Şi proiectele mari de-abia acum încep. Problemele importante nici nu sunt cunoscute de oameni, ei văd doar că acolo se aglomerează…
M.M.: Adică veţi începe desţelenirea oraşului, aşa cum s-a întâmplat în Bucureşti?
Vreţi să mă înjuraţi cu comparaţ ia asta?
M.M.: Mergeţi prin Bucureşti, ce părere aveţi?
Este o catastrofă. Există soluţ ii şi pentru Bucureşti, dar le vor găsi primarii lui. Ce vrem să facem pentru Sibiu se încadrează într-un program de dezvoltare a oraşului. Traficul, ca măsură imediată, se rezolvă prin construirea centurii. În perspectivă, prin îmbunătăţirea întregii reţele, străzi, bulevarde, poduri, tuneluri, viaducte, în aşa fel încât să fie un concept bun, care să permită un flux destul de mare, dar care nu trebuie să devină prea mare. De aceea investim masiv în dezvoltarea transportului public. (preluare din evenimentul zilei)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: Klaus Johannis, premier, presedinte, Primar, romania, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 6, 2008
Avem sau nu un Sibiu cu centru istoric de valoare UNESCO? E o întrebare al cărei răspuns îl vom mai aştepta destulă vreme. De ce? Pentru că dosarul Sibiului nu stă, zilele acestea, pe masa de lucru a specialiştilor UNESCO întruniţi la Quebec. Presa locală a consumat ieri destul spaţiu scriind că acum, pe pământ canadian, se decide destinul nostru de UNESCO. Nu, mai avem de aşteptat şi poate vom fi în cărţile UNESCO în 2009 sau chiar în 2010.
Specialiştii UNESCO şi-au dat întâlnire zilele acestea în Quebec, Canada, iar pe agenda lor de lucru figurează şi analiza dosarelor cu situri ce aspiră la protecţia UNESCO. 41 de ţări vor avea emoţii pentru că au depus aplicaţii să intre pe Lista patrimoniului UNESCO. România nu se află, însă, printre ele, conform site-ul oficial al Organizaţiei UNESCO şi, în consecinţă, nici Sibiul al cărui dosar pentru înscrierea centrului istoric în patrimoniul mondial a fost amânat după analiza efectuată anul trecut.
Vom aplica în 2009 sau 2010… (preluare din tribuna)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: canada, centru istoric, Sibiu, UNESCO | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 6, 2008
Consiliaza presedinti, prime doamne, vedete hollywoodiene si e invitata sa faca preziceri la importante posturi tv americane. E doctor in psihologie si in hipnoterapie. In Romania era Carmen Muresan si cinta in Trio Expres. In SUA e dr. Carmen Harra.
Am aflat cit e de vestita peste Ocean de la Ioan Gyuri Pascu, cel care i-a tradus in romana cartea “Karma de fiecare zi”, devenita best-seller in SUA. Locuieste in Statele Unite din 1983, este casatorita si are trei copii. Cabinetul sau este situat in Manhattan, New York, pe Fifth Avenue.
Ne-a raspuns la intrebari telefonic, din resedinta sa din Florida. Si inca de anul trecut a prezis ca relatia dintre Brad si Angelina nu va dura mai mult de trei ani, dar si ca viitorul presedinte al Romaniei va fi un barbat tinar, al carui nume va avea initiala M.
In 2004 ati prezis cine va fi presedintele Ecuadorului…
In luna octombrie a acelui an, m-a vizitat o echipa a postului Telemundo, din America de Sud, sa ma intrebe cine va fi presedintele Ecuadorului. Vizual, mi-a aparut un barbat foarte inalt, de 40 de ani, cu ochi verzi si zimbet larg, cu trei copii, al carui nume incepe cu litera R. Au crezut ca am o imaginatie bolnava. In politica, in Ecuador, nu exista nici un barbat cu aceste semnalmente. Dar in septembrie 2006 a aparut acest candidat, Rafael Correa, care avea toate aceste semnalmente. La sfirsitul lui noiembrie a devenit presedintele tarii. Ulterior, din America de Sud, am inceput sa primesc mii de e-mailuri de la oameni care au probleme. Imi e imposibil sa le raspund tuturor.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Ati facut predictii si in Romania?
Prin ‘80, cind cintam la Teatrul ” C-tin Tanase”, l-am cunoscut pe Emil Constantinescu, care era un simplu profesor. L-am intrebat daca ma va considera nebuna in cazul in care ii voi spune ca va ajunge presedintele Romaniei. A inceput sa rida. Imi mai amintesc ceva. De cite ori eram chemata sa cint la Ceausescu, il vedeam impuscat in cap. Si ii spuneam asta colegului meu, cintaretul George Enache.(preluare din cotidianul)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: carmen harra, ceausesecu, emil constantinescu, karma de fiecare zi, prezicatoare | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 6, 2008
Carmen Harra, femeia care a prezis atentatele de la 11 septembrie 2001, care i-a garantat Angelinei Jolie ca o sa fie fericita alaturi de Brad Pitt si a sfatuit-o pe Jenifer Lopez sa-l uite pe Ben Affleck sustine ca le poate arata procurorilor unde este ascuns trupul Elodiei Ghinescu, avocata din Brasov disparuta la sfarsitul lui iulie – inceputul lui septembrie anul trecut.
Carmen Harra, fosta componenta a grupului TrioExpres, a plecat din Romania in urma cu mai bine 15 ani. S-a intors acasa, dar numai pentru cateva zile. Nu are timp de vizite pentru ca este pur si simplu asaltata de oameni care vor sa stie ce le rezerva viitorul, informeaza Pro Tv.
In cadrul emisiunii Happy Hour, Catalin Maruta a profitat de moment si a incercat sa afle cate ceva despre misterioasa disparitie a avocatei Elodia Ghinescu, moment in care
Carmen a explicat ca le poate da indicatii autoritatilor cum sa o gaseasca pe Elodia.
Conform spuselor prezicatoarei, Elodia nu se afla in Bucuresti, si, mai mult, nici nu mai este in viata. Carmen a specificat ca
trupul Elodiei se gaseste in apropierea Brasovului, infasurat in plastic negru. Mai mult, prezicatoarea sustine ca sotul avocatei este autorul crimei, dar ca nu a actionat singur.(preluare
ziare.com)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: avocat elodia ghinescu, crmen harra, prezicatoare, trio expres | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 6, 2008
BUCUREŞTI / 13:07, 6.07.2008
Clubul Internazionale Milano a publicat, duminică, pe site-ul oficial, un mesaj de felicitare pentru Adelina Elisei şi Cristian Chivu, care se vor căsători religios astăzi la Palatul Ştirbey.
“Ziua cea mare, atât de aşteptată, a sosit. Astăzi este o zi de sărbătoare pentru Cristian Chivu şi Adelina Elisei. Cuplul, după logodna şi cununia civilă de joi, se căsătoreşte la biserica de la frumosul Palat Ştirbey, din Buftea, la câţiva kilometri de Bucureşti. Vor fi mulţi prieteni la ceremonie şi la petrecere, un adevărat eveniment în România, unde fundaşul nerazzurro este căpitan şi simbol. Tot clubul Inter şi toţi suporterii nerazzurri îi salută şi îi felicită cu dragoste pe Cristian şi Adelina, două persoane minunate care se iubesc şi cărora le dorim să li se îndeplinească totul în viaţă”, scrie site-ul oficial al clubului Internazionale Milano, care în final notează “Bravo, Cristian, ai câştigat şi această partidă…”.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: adelina elisei, casatorie religioasa, cistian chivu, internazionale milano | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 6, 2008
Patronul de la Atlanta Ind. este ţapul ispăşitor pentru rezultatele slabe obţinute de PSD Sibiu în alegerile locale. Omul de afaceri, Cristian Marinescu a fost exclus din rândurile organizaţiei municipale Sibiu.
Cunoscut ca fiind unul din membrii ce au dorit schimbări majore în PSD Sibiu, Marinescu, spune că totul este pus la cale de cei din conducerea partidului. „Mi-au spus că să nu mă mai obosesc să plătesc cotiziaţia lunară, pentru că nu mai sunt membru al partidului. Este strigător la cer să mi se reproşeze mie, în calitate de simplu membru, că partidul nu a avut rezultate la alegerile locale. Totul a fost pus la cale de cei din conducerea partidului” a spus Marinescu, referindu-se aici la preşedintele PSD pe municipiul Sibiu, Gheorghe Suditu şi preşedintele organizaţiei judeţene Sibiu, deputatul Ioan Cindrea.(preluare din sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: alegeri locale, cristian marinescu, exclus, psd, Sibiu | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 4, 2008
04.07.2008
Guvernantii subventioneaza buzunarele marilor companii pe spinarea
Un calcul simplu arata ca 20% din costurile pe gaze ale combinatelor industriale sunt sustinute de consumatorii casnici * Acestia platesc 515 dolari/1000 mc, in vreme ce al patrulea miliardar al planetei, Lakshmi Mittal, da doar 350 dolari/1000 mc * Hienele din sistemul energetic speculeaza orice crestere a pretului pe piata internationala pentru a-si mai umfla un pic buzunarele * Miscarea se face prin Agentia Nationala de Reglementare a Energiei, organism condus pe criterii politice * Beneficiile revin unor companii precum Distrigaz Sud, E.ON Gaz, Transgaz, dar si marilor consumatori precum ArcelorMittal, Doljchim, Azomures, Amonil Slobozia * Ca sa arunce praf in ochii saracilor cu drept de vot, Cabinetul Tariceanu a anuntat marirea ajutorului social cu cateva zeci de lei * Banii de la Buget ajung astfel la populatie, care ii da mai departe, prin intermediul producatorilor si distribuitorilor de gaz, catre anumite companii * Aceasta poate insemna subventie incrucisata si ajutor ilegal de stat pentru industrie, conform reglementarilor UE. (preluare din ziua)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: buget, companii, costuri, gaze, populatie | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 4, 2008
BUCUREŞTI / 13:04, 4.07.2008
Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan le-a transmis membrilor Ligii Aleşilor Locali că democrat-liberalii vor trebui să deschidă partidul către oameni noi, care vor să intre în politică şi care şi-au demonstrat competenţa la nivel naţional sau local.
Theodor Stolojan le-a spus aleşilor locali ai partidului că PDL trebuie să se “deschidă” spre oameni noi, care vor să intre în politică şi care şi-au dovedit competenţa şi la nivel local, dar şi naţional.
“Va trebui să facem acest lucru. Am încredere în dorinţa de deschidere a PDL şi în dorinţa de a învinge în toamnă”, a susţinut prim-vicepreşedintele PDL.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: alegeri parlamentare, oameni noi, partid, pdl, stolojan | Lasă un comentariu »
Scris de sibiu2010 pe iulie 4, 2008
Se poartă negocieri avansate pentru ca familia regală să facă parte din acţionariatul companiei. Casa Regală din România ar putea deveni acţionar la Bere Azuga, în urma unui schimb de teren contra unui pachet de acţiuni la producătorul de bere, ne-a declarat ieri Violeta Moraru, directorul general al companiei. „Suntem pe cale să încheiem o tranzacţie cu familia regală, în care ei ne vor vinde un teren din spatele fabricii de bere, iar noi le vom plăti în acţiuni. Tradiţia îi face foarte interesaţi să deţină acţiuni la Bere Azuga“, a spus Violeta Moraru.
Istorie comună
Casa Regală a mai făcut parte din acţionariatul producătorului de bere. În 1870, construcţia Fabricii Azuga s-a realizat pe terenul ce aparţinea moşiei regale. Familia regală a fost nevoită să iasă din acţionariatul producătorului prahovean de bere în 1947, moment în care deţinea un pachet de acţiuni de circa 30%. Bere Azuga aparţine, din 2001, omului de afaceri basarabean Valerii Moraru. Există deja o legătură între producător şi regalitate: una dintre mărcile de bere se numeşte Azuga Regal. Bere Azuga va prelua astăzi sau cel mai târziu săptămâna viitoare pachetul de control (51% din acţiuni) al producătorului de apă minerală Perla Covasnei din Sfântu- Gheorghe.(preluare din evenimentul zilei)
Publicat în Uncategorized | Etichetat: actionar, azuga regal, bere azuga, casa regala, regele mihai |