Scris de sibiu2010 pe mai 21, 2008
Singura femeie care va candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean la Sibiu spune că mizează pe femei, pe care le îndeamnă să o voteze.
“Sunt mai multe femei decâ bărbaţi în Sibiu. Eu mizez foarte mult pe ele. Procentul de femei în Sibiu este de 51 la sută”, a spus Minerva Grama, candidatul PNŢCD pentru preşedinţia CJ.
Sondajele interne ale ţărăniştilor arată şi faptul că 4-5 consilieri, atât din viitorul Consiliu Judeţean, cât şi din viitorul Consiliu Local, vor fi ţărănişti. “Sondajele ne dau dreptul să sperăm la 4-5 consilieri. De asemenea, sperăm să îl ducem pe Johannis în turul 2″, a spus Minerva Grama.
(preluare sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Tagged: consiliul judetean, femei, iohannis, Johannis, Marinescu, minerva grama, pntcd, Sibiu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 21, 2008
Organizatia judeteana a PNTCD Sibiu anunta pentru astazi ca va face publice o serie de dezvaluiri privind dosarele de urmarire penala ale unor lideri politici locali
Campania electorala in Sibiu, destul de linistita pana acum nu a fost agitata decat in cateva randuri de agitatia produsa de PNTCD, la nivelul municipiului Sibiu, de o serie de dispute intre PD-L si PSD Medias privind campania electorala in scoli si de doua dosare de urmarire penala pentru doi cetateni din comunele Biertan si Altana, acuzati de mituire a electoratului.
Inainte de dezvaluirile ce au fost anuntate pentru astazi, candidatul PNTCD, Marius Albin Marinescu, a lansat un clip electoral impotriva primarului Klaus Johannis si a facut o sesizare la Biroul Electoral Municipal privind numele edilului de pe afise. Tot pe seama candidatului PNTCD este pusa si promovarea pe diferite site-uri a unui clip video in care apare un reportaj realizat in urma cu opt ani de o televiziune locala in care se vorbeste despre adoptia a doi copii din comuna Rasinari, adoptie intermediata, asa cum se precizeaza in materialul video de actualul primar Klaus Johannis. (preluare din sibiu standard)
Publicat în Uncategorized | Tagged: dezvaluiri, fdgr, iohannis, Johannis, Marinescu, pd-l, pntcd, Primar, psd, Sibiu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 12, 2008

Candidatul PNŢCD pentru postul de primar al Sibiului şi vicepreşedintele partidului, Marius Albin Marinescu a sesizat duminică, BEM Sibiu, cerând ca FDGR să îşi retragă toate materialele electorale pentru că numele primarului Klaus Iohannis apare scris cu litera „J”, conform unui comunicat de presă, trimis duminică, de organizaţia PNŢCD locală. Numele complet şi real al candidatului FDGR este Iohannis Klaus Werner. Aşa îl are înscris în cartea de identitate şi aşa va fi tipărit pe buletinul de vot. ”Consider că aceste materiale electorale încalcă legea, deoarece se face propagandă electorală sub un nume fals, diferit ca grafie de cel oficial cu care persoana este înregistrată la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, această acţiune având ca scop dezinformarea şi derutarea electoratului”, a argumentat candidatul Marinescu, de profesie jurnalist.
(http://www.ronduldesibiu.ro/politica/justitiarul-afisele-johannis)
Publicat în Uncategorized | Tagged: fdgr, iohannis, Johannis, Justitiarul, klaus, Marinescu, marius albin marinescu, Primar, Sibiu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 12, 2008
Vicepreşedintele PNŢCD a contestat candidatura primarului Klaus Johannis pentru un nou mandat, pe motiv că, în acte, numele real al acestuia este Klaus Iohannis.
După ce, săptămâna trecută, democrat-liberalii au fost acuzaţi că folosesc prea multe afişe electorale, luni au mai fost rezolvate încă două contestaţii, depuse duminică.
Ţărănişţii la gâtul primarului
Biroul Electoral Municipal Sibiu a fost sesizat duminică de faptul că materialele electorale ale FDGR au înscrise numele candidatului Klaus Johannis în fals. Contestaţia a fost depusă de candidatul PNŢCD Sibiu pentru funcţia de primar, Albin Marinescu, care spune că pe afişele electorale apare tipărit (http://www.sibianulonline.ro/ultima-ora/johannis-contestat-pentru-ca-are-alt-nume-in-acte-2629419)
Publicat în Uncategorized | Tagged: fdgr, iohannis, Johannis, Marinescu, marius albin marinescu, pntcd, Primar, Sibiu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 12, 2008

Candidatul PNTCD pentru postul de primar al Sibiului si vicepresedintele partidului, Marius Albin Marinescu, a sesizat duminica BEM, cerand ca FDGR sa isi retraga toate materialele electorale pentru ca numele primarului Klaus Iohannis apare scris cu litera ‘J”, se arata intr-un comunicat remis presei de organizatia locala a PNTCD.
Potrivit purtatoarei de cuvant a Primariei, Mirela Gligore, numele complet si real al candidatului FDGR este Iohannis Klaus Werner, asa il are inscris in cartea de identitate si asa va fi tiparit pe buletinul de vot…. (http://www.presaonline.com/stire/johannis-acuzat-de-falsuri-in-afisele-electorale,262209.html)
Publicat în Uncategorized | Tagged: afile electorale, iohannis, Johannis, Marinescu, Primar, primarie, Sibiu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 9, 2008
Primarul Sibiului a luat o pauză din campania electorală pentru cel de-al treilea mandat şi a plecat în excursie. Johannis a răspuns invitaţiei omologului său, din oraşul german Dinkelsbuehl,
dr. Christoph Hammer (foto) şi va participa pentru prima oară la o întâlnire anuală a saşilor, care are loc în aici de mai bine de 50 de ani.
Întâlnirea saşilor transilvăneni din Germania în orăşelul medieval Dinkelsbuehl se defăşoară în perioada 10-12 mai. Primarul Johannis va reveni la Sibiu doar miercuri, pe 14 mai. (http://www.sibianulonline.ro/ultima-ora/johannis-ia-o-pauza-din-campanie-2620032)
Publicat în Uncategorized | Tagged: alegeri, campanie, iohannis, Johannis, Marinescu, Primar, primarie, Sibiu, Trihenea | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 9, 2008
Directorul de campanie al PDL Sibiu îl acuză pe primar că se comportă ca un dictator, în timp ce Trihenea e realist şi nu crede că are şanse să-l învingă pe Johannis la alegerile din 1 iunie.
Deputatul Cornel Ştirbeţ a continuat ieri atacurile fără perdea la adresa celor din FDGR şi în special legat de primarul Klaus Johannis. Ştirbeţ s-a arătat mirat de faptul că edilul şef al Sibiului s-a lansat în atacuri virulente la adresa PDL şi îl acuză pe Johannis că nu joacă corect în această campanie electorală. „Domnul primar s-a lansat în atacuri dure împotriva PDL-ului şi spune că exclude o colaborare cu noi. Noi suntem dispuşi să colaborăm cu FDGR-ul şi cu Klaus Johannis dacă va ieşi din nou primar, dar de pe picior de egalitate. Din păcate dânsul stabileşte colaborări în funcţie de interese şi face asta chiar şi cu PSD-ul. Păi este cunoscut de toată lumea că domnul Johannis colaborează activ cu domnul Ilie Grdăinar de la Energie Termică…” a tunat Ştirbeţ.
Acesta a mai spus însă că PDL-ul nu e dispus să primească firimituri de la actualul primar şi crede că liberalii se fac de râs prin campania electorală pe care o fac. „Nu vrem să fim slugi ca alţii ca să primim un post de viceprimar. Liberalii de fac de râs prin ceea ce fac şi cred că electoratul sibian îi va taxa pentru lucrul acesta” a mai spus Ştirbeţ.
Deputatul sibian a încheiat acuzându-l pe Johannis că se comportă ca un dictator. „Nu cred că de asta ne atacă domnul Johannis(N.R. intrarea primarului din Mediaş la PDL) Oricum (http://www.sibianulonline.ro/ultima-ora/stirbet-il-face-dictator-pe-johannis-2622590)
Publicat în Uncategorized | Tagged: alegeri, iohannis, Johannis, Marinescu, Primar, Sibiu, stirbet, Trihenea | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 9, 2008
Candidatul PNŢCD la Primărie, Albin Marinescu, îi provoacă pe toţi adversarii lui la o confruntare televizată, unde întrebările să fie puse de jurnalişti de la fiecare instituţie media din Sibiu, dar şi de sibieni. Marinescu este de părere că o astfel de dezbatere va permite cetăţenilor să-i urmărească în direct pe toti cei cinci candidaţi la funcţia de primar, nu doar pentru a-şi prezenta programul electoral, ci şi pentru a răspunde întrebărilor jurnaliştilor şi cetăţenilor. “Cred că cetăţenii au dreptul să ştie adevărul despre fiecare candidat. Nu cred că vor fi candidaţi cărora să le fie frică de o astfel de dezbatere, doar dacă au ceva de ascuns” a spus Marius Albin Marinescu.
PNŢCD are acelaşi plan şi pentru candidaţii la preşedinţia Consiliului Judeţean Sibiu. Minerva Grama, singura femeie candidată la această funcţie crede că o astfel de dezbatere ar fi în interesul sibienilor, care îşi vor alege pentru prima dată un preşedinte de Consiliu Judeţean.
Cotârlă vine primul
La provocarea candidatului PNŢCD la alegerile din iunie a răspuns pozitiv, până în prezent, pentru www.sibianulonline.ro, doar candidatul PSD Liviu Cotârlă. “Cred că ar fi benefică o atsfel de confruntare şi este modalitatea cea mai potrivită pentru ca fiecare candidat să îşi expună proiectele. De asemenea, este benefică şi pentru câştigătorul final, care ar putea să ia aminte la ideile care vor reieşi în urma dezbaterii”, a spus dr. Liviu Cotârlă.
În timp ce Cotârlă şi-a dat consimţământul pentrui o dezbatere publică cu toţi contracandidaţii lui, Constantin Trihenea, candidatul PD-L la Primăria Sibiu a declarat, pentru www.sibianulonline.ro, că va participa la această confruntare, dar pune şi condiţii. “Voi veni la această confruntare, dar cu o singură condiţie. Să vină şi domnul Johannis”, a spus Constantin Trihenea. Ceilalţi doi candidaţi la funcţia de primar, Dan Condurat, din partea PRM şi Klaus Johannis, din partea FDGR, nu au putut fi contactaţi. Potrivit spuselor lui Călin Blaga, directorul de campanie al lui Marinescu, toţi contracandidaţii primarului propus de PNŢCD ar fi de acord cu dezbaterea televizată, mai puţin primarul în funcţie, Klaus Johannis, de la care nu a primit nicio reacţie. De asemenea, în ceea ce priveşte dezbaterea televizată a candidaţilor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, Călin Blaga a spus că toţi s-ar fi declarat de acord, mai puţin candidatul din partea FDGR, Martin Bottesch, care se abţine, deocamdată de la a răspunde în vreun fel. (http://www.sibianulonline.ro/ultima-ora/marinescu-vrea-confruntare-la-televizor-2622804)
Publicat în Uncategorized | Tagged: Condurat, cotarle, iohannis, Johannis, Marinescu, marius albin marinescu, Primar, Sibiu, Trihenea | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 7, 2008
Candidatul PNTCD Sibiu la functia de primar al municipiului Sibiu, Marius Albin Marinescu lanseaza o provocare tuturor candidatilor la Primaria Municipiului Sibiu, cat si presei sibiene, de a se organiza o dezbatere publica televizata intre candidati. O astfel de dezbatere ar fi o premiera absoluta pentru Sibiu si va permite cetatenilor sa-i urmareasca in direct pe toti cei cinci candidati la functia de primar nu doar pentru a-si prezenta programul electoral, ci mai ales pentru a raspunde intrebarilor jurnalistilor si cetatenilor.„Cred ca cetatenii au dreptul sa stie adevarul despre fiecare candidat.” spune justitiarul Marius Albin Marinescu ca un argument pentru aceasta dezbatere. „Nu cred ca vor fi candidati carora sa le fie frica de o astfel de dezbatere, doar daca au ceva de ascuns!” a completat Albin Marinescu. De asemenea se impune o alta dezbatere TV cu candidatii la presedintia Consiliului Judetean Sibiu. Minerva Grama, singura femeie candidata la aceasta functie crede ca „O dezbatere intre candidati este doar in beneficiul cetatenilor care pentru prima oara trebuie sa aleaga un presedinte de Consiliu Judetean.” (http://www.ronduldesibiu.ro/politica/justitiarul-albin-marinescu)
Publicat în Uncategorized | Tagged: alegeri, iohannis, Johannis, Justitiarul, Marea, Marinescu, primarie, Provocare, Sibiu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 7, 2008
Primarul Klaus Johannis apare şi pe afişele FDGR, şi pe cele PNL. O situaţie destul de bizară, la fel ca şi invitaţii de la lansarea candidaţilor PNL de marţi seară - printre ei, Ilie Carabulea (patronul Atlassib), Ioan Ciolan (patronul Ambient), Adrian Iorgulescu (ministrul Culturii), Sabin Luca (directorul muzeului Brukenthal), Constantin Chiriac (directorul Teatrului Naţional Radu Stanca) toţi parteneri sau pioni importanţi pentru Capitala Culturală 2007 (http://www.sibianulonline.ro/ultima-ora/johannis-a-lansat-pnl-2617764).
Publicat în Uncategorized | Tagged: alegeri, Condurat, cotarla, dicu, iohannis, Johannis, Marinescu, pnl, primarie, Sibiu, Trihenea | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 6, 2008
Sapte la Consiliul Judetean, cinci la primarieSIBIU STANDARD : Politica - 24 Aprilie 2008
S-au inchis listele pentru candidatii care vor sa candideze la alegerile din 1 iunie. Pentru presedintia Consiliului Judetean se bat sapte sibieni, in timp ce postul de primar al Sibiului este ravnit de cinci persoane
Partidul Verde si PIN au propus pentru Consiliul Local Sibiu liste complete de candidati, in timp ce Partidul Conservator a venit cu o lista incompleta. La Biroul Electoral de Circumscriptie Sibiu si-au depus liste complete de consilieri municipali opt partide. In ordinea depunerii candidaturilor, acestea sunt PNTCD, FDGR, PNL, PSD, PRM, PDL, Partidul Verde si PIN. Fiecare dintre aceste partide a inscris liste cu cate 29 de persoane. Alte opt formatiuni politice au depus liste incomplete de consilieri: Partidul pentru Patrie, Partida Romilor “Pro Europa”, PC, PER, PNG, Partidul Popular al Protectiei Sociale, UDMR si Alianta pentru Unitatea Romilor. Pe lista acestui partid apar fiul cel mare al auto-intitulatului rege al romilor, Florin Cioaba, si sora acestuia, Luminita Cioaba. ALTE TREI persoane spera sa atraga voturile sibienilor pentru a intra in Consiliul Local Sibiu si s-au inscris ca independenti in cursa electorala. Acestia sunt: Mircea Bucur, presedintele Asociatiei Revolutionarilor din Sibiu, fost deputat in mandatul 2004-2008 si Vasile Muntean si Valentin Mihail Sicoe, doi preoti din municipiul Sibiu. PENTRU Primaria Sibiu primul candidat care si-a depus candidatura la Biroul Electoral a fost taranistul Albin Marius Marinescu. Al doilea care a sosit la inscriere a fost actualul primar, Klaus Werner Johannis, care candideaza pentru inca un mandat din partea FDGR. Pe lista de candidati pentru functia de primar urmeaza din partea PSD medicul Liviu Cotarla, avocatul Dan Condurat si inginerul Constantin Trihenea, care este candidatul PDL. PENTRU presedintia Consiliului Judetean (CJ) Sibiu s-au inscris Ion Ariton (PD-L) Martin Bottesch (FDGR), Iosif Moldovan (presedinte PC), Gheorghe Dicu (vicepresedinte PNL), deputatul Ioan Cindrea (presedinte PSD), Minerva Grama (presedinte PNTCD) si Constantin Tatu (Partidul Verde).
(http://www.sibiustandard.ro/10243/sapte-la-consiliul-judetean-cinci-la-primarie.html)
Publicat în Uncategorized | Tagged: alegeri, artiton, cindrea, cioaba, Condurat, cotarla, dicu, grama, iohannis, Johannis, Marinescu, moldovan, muntean, primarie, Sibiu, sicoe, tatu, Trihenea | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 5, 2008
În prima zi de campanie, cei care şi-au pus afişele la vedere au fost cei de la Forumul German.
Atât pe planşele de campanie, cât şi pe bannere tronează în tot Sibiul fotografia lui Klaus Johannis, care se uită victorios către Martin Bottesch. Cei doi îşi doresc să continue împreună, ca şi până acum, la şefia Primăriei Sibiu, respectiv a Consiliului Judeţean. Cele mai mari bannere care îi înfîţişează pe cei doi candidaţi la posturile cheie din Sibiu sunt chiar pe clădirea unde îşi are sediul FDGR. Două bannere de aproximativ 18 metri pătraţi pot fi zărite din toate colţurile Pieţei Mari, “inima” Sibiului. Puţin mai târziu, mai răzleţe şi mai anemice, au apărut pe panourile de afişaj electoral şi afişele PSD, care îi înfăţişează pe toţi consilierii, dar şi pe doctorul Liviu Cotârlă, fostul director al Spitalului Clinic Judeţean, care acum candidează pentru scaunul de primar. PD-L şi-a afişat un mesaj simplu, dar ţipător pentru ochi, cu un puternic contrast de albastru pe un fundal portocaliu. PD-L îi îndeamnă pe sibieni să îi aleagă pe candidaţii din partea acesui partid cu sloganul “Facem ce trebuie”.Printre “pionierii” afişajului electroral se numără şi PNŢCD, care a afişat devreme imagini separate pentru Consiliul Judeţean şi pentru Primărie. Afişele pentru CJ o înfăţişează pe Minerva Grama, iar pentru Primărie, cel mai sărac dintre actualii candidaţi, Albin Marinescu, zâmbeşte larg din fotografia suprapusă pe fundal galben.După aproape 24 de ore de la startul campaniei electorale, aproape toate spaţiile destinate afişajului electoral au rămas goale, semn că sibienii care se doresc a fi aleşi nu pun preţ pe avantajul pe care îl oferă un start reuşit. (http://www.sibianulonline.ro/ultima-ora/johannis-si-bottesch-au-luat-fata-concurentei-2604355)
Publicat în Uncategorized | Tagged: alegeri, candidat, Condurat, Cotarlea, iohannis, Johannis, Marinescu, Primar, Sibiu, Trihenea | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 5, 2008
Un număr de cinci candidaţi, între care şi actualul primar Klaus Johannis, au intrat în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Sibiu.Primul care şi-a depus candidatura la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Sibiu a fost un jurnalist, de profesie sociolog - psiholog. Albin Marius Marinescu, acesta candidând la şefia Primăriei Sibiu din partea PNŢCD.Al doilea care a sosit la Biroul Electoral a fost actualul primar, Klaus Werner Johannis, care candidează pentru încă un mandat din partea Forumului Democrat al Germanilor din
România. Johannis este profesor, dar în ultimii patru ani a ocupat funcţia de primar al municipiului Sibiu.Pe lista de candidaţi pentru funcţia de primar urmează din partea PSD medicul Liviu Cotârlă, fost director al Spitalului Judeţean Sibiu. Fostul primar din perioada 2000 – 2004, avocatul Dan Condurat, aspiră la încă un mandat şi este susţinut de către PRM.Al cincilea la Biroul Electoral şi-a depus candidatura inginerul Constantin Trihenea, care este candidatul PDL.Tot la Biroul Electoral de Circumscripţie Sibiu şi-au depus liste complete de consilieri municipali opt partide. În ordinea depunerii candidaturilor, acestea sunt PNŢCD, FDGR, PNL, PSD, PRM, PDL, Partidul Verde şi PIN.Fiecare dintre aceste partide a înscris liste cu câte 29 de persoane.
Alte opt formaţiuni politice au depus liste incomplete de consilieri: Partidul pentru Patrie, Partida Romilor “Pro Europa”, PC, PER, PNG, Partidul Popular al Protecţiei Sociale, UDMR şi Alianţa pentru Unitatea Romilor. Pe lista acestui partid apar fiul cel mare al auto-intitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, şi sora acestuia, Luminiţa Cioabă.Alte trei persoane speră să atragă voturile sibienilor pentru a intra în Consiliul Local Sibiu şi s-au înscris ca independenţi în cursa electorală. Aceştia sunt: Mircea Bucur, un pensionar, care ocupă funcţia de preşedinte al Asociaţiei Revoluţionarilor din Sibiu şi Vasile Muntean şi Valentin Mihail Sicoe, doi preoţi din municipiul Sibiu.Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral de Circumscripţie Sibiu, cei mai mulţi dintre candidaţi s-au prezentat, marţi, pentru a aduce listele sau documentele proprii. Candidaturile pot fi contestate în termen de 48 de ore de la înscrierea lor. (http://www.mediafax.ro/politic/cinci-candidati-s-au-inscris-in-cursa-pentru-primaria-sibiu.html?1687;2580132)
Publicat în Uncategorized | Tagged: candidati, Condurat, Cotarlea, iohannis, Johannis, Marinescu, primaria, Sibiu, Trihenea | 1 comentariu »
Scris de sibiu2010 pe mai 5, 2008
Cine da de baut castiga alegerile. S-au deschis terasele. Daca din banii castigati pe bautura s-ar face zone de petrecere a timpului liber pentru tineri (terenuri de tenis, handbal, minifotbal, cluburi, sa se deschida stadionul dat prietenului Keul pentru sibieni) in cartiere, cu acces facil, nu am mai avea carciumile pline de tineri. Iohannis nu a invatat nimic bun din strainatate. In America, Germania, Italia nu vezi carciumile pline de tineri. El nu are copii, nu are cum sa priceapa. Da de baut la oameni, poate mai castiga un mandat. Am avut incredere in sasi, stiam ca ei sunt cu turismul montan, cu natura, cu sportul. Iohannis sau Johannis vine din invatamant ca si dl. Botesch si ar trebui sa stie. Carciumarii si smecherii care sug bugetul local conduc Sibiul. Tot felul de firme capusa si fundatii, ale lui Dragoman, Chiriac si multe altele. Sunt dezolat cand vad atatea carciumi. Nu e om serios. Oameni buni, alegeti un om responsabil. (preluare din http://www.sibiustandard.ro/10448/condurat-trihenea-si-cotarla.html)
Publicat în Uncategorized | Tagged: Condurat, Cotarlea, iohannis, Johannis, Marinescu, Primar, Sibiu, Trihenea | No Comments »