Scris de sibiu2010 pe iulie 14, 2008
NEBUNIE. Traficul sibian e un chin la orele de vîrf în ciuda intervenţiei poliţiei rutiere care încearcă să descongestioneze circulaţia
SIBIU ● Capitala Culturală Europeană este în continuare sufocată de TIR-uri
Lucrările la centura ocolitoare a Sibiului vor fi reluate la mijlocul lunii iulie 2008, anunţă cu emfază reprezentanţii Guvernului, dar mai ales cîştigătorii celei de a doua licitaţii de finalizare a proiectului. Noul termen adaugă doi ani şi jumătate la data de predare a lucrării, dar şi o solicitare de despăgubire de 25 de milioane de euro din partea primului cîştigător al licitaţiei.
Nod rutier de tranzit între Vest şi Est, municipiul Sibiu capătă la orele de vîrf imaginea Bucureştiului sufocat de caii putere. Intrările în municipiu dintre judeţele Alba, Braşov-Vîlcea sunt blocate de miile de autoturisme aflate în tranzit, dar mai ales de incapacitatea administraţiei locale de a opri interesele mobiliare care au amplasat centrele comerciale în buza oraşului. În aceste condiţii, coloanele de maşini aşteaptă intrarea în oraş pe kilometri, în timp ce soluţiile vin şi ele cu întîrzierea dată de lucrările la reţelele de canalizare care produc ambuteiaje şi nervi celor aflaţi la volan. Nu de puţine ori se întîmplă să parcurgi un anumit traseu şi peste numai o jumătate de oră să descoperi că drumul este blocat fie de utilaje, fie de şanţurile pe care acestea le produc în numele evoluţiei urbane… inevitabile. Intervenţiile poliţiei rutiere sau comunitare nu fac, de cele mai multe ori, decît să stîrnească şi mai aprig corul claxoanelor pe care par să adoarmă şoferii oricum înfierbîntaţi de căldura orelor din miezul zilei.
BĂIEŢII DEŞTEPŢI AU LUAT. Istoria centurii ocolitoare a municipiului Sibiu a debutat undeva la mijlocul anilor ’90, însă pînă sub guvernarea PSD 2000 – 2004, nimic nu s-a mişcat. Şi pentru că PSD a dat, protejaţii PSD au şi luat, aşa încît administraţia comunei Şelimbăr, pe teritoriul căreia tranzitează o mare parte a viitoarei centuri ocolitoare s-a îmbogăţit. Cu sprijinul prefectului PSD, Mircea Silvestru Lup, primarul comunei Şelimbăr, Daniel Maricuţa, a luat pămîntul oamenilor şi l-a plasat angajaţilor şi apropiaţilor, aşa încît milioane de USD au ajuns unde “trebuia”.(preluare din jurnalul national)
Publicat în Uncategorized | Tagged: centura ocoltoare sibiu, cnadnr, daniel maricuta, Johannis, ludovic orban, psd, silvestru lup, tariceanu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe iulie 2, 2008
BUCUREŞTI / 15:47, 2.07.2008
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a reproşat ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, problemele administrative apărute la plata taxei de poluare şi la restituirea diferenţei faţă de taxa auto, arătând că funcţionarii administraţiilor financiare nu cunosc normele de aplicare.
“Premierul i-a spus ministrului, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că funcţionarii de la circa financiară nu au fost suficient de pregătiţi şi nu şi-au însuşit normele de aplicare a prevederilor legale”, au relatat pentru MEDIAFAX surse ministeriale.
Tăriceanu a vorbit despre o proastă organizare în derularea procedurilor de încasare a taxei de poluare şi de restituire a diferenţelor de sumă şi a apreciat că persoanele responsabile au fost luate prin surprindere deşi trebuia să se aştepte la un număr mare de solicitanţi şi să suplimenteze numărul de ghişee, au afirmat sursele.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Tagged: circa financiara, norme de aplicare, tariceanu, taxa de poluare, vosganian | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe iulie 2, 2008
Tăriceanu: Majorarea salariului minim nu este oportună (Imagine: Mediafax Foto)
BUCUREŞTI / 16:45, 2.07.2008
Majorarea salariului minim nu este oportună în acest moment şi ar reprezenta o decizie iresponabilă şi contraproductivă cu efecte inflaţioniste, a declarat premierul Tăriceanu, care a făcut apel către sindicate pentru a înţelege că politica salarială trebuie corelată cu indicatorii economici.
Sindicaliştii au încheiat prima zi de proteste în faţa sediilor ministerelor Muncii şi Finanţelor, anunţând că vor continua acţiunile şi în zilele următoare, iar dacă Guvernului nu va aproba majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei de la 1 iulie, vor organiza un miting de amploare.
Aproximativ o sută de sindicalişti au pichetat, miercuri, timp de trei ore, sediile ministerelor Muncii şi Finanţelor, cerând Guvernului majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei din 1 iulie, aşa cum s-a angajat în protocolul încheiat în decembrie anul trecut. (preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Tagged: guvernul romaniei, miting, salariul minim, sindicalisti, tariceanu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe iunie 25, 2008
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat. miercuri, la finalul BPC, că liberalii au decis să-i coopteze în conducerea PNL Bucureşti pe Ludovic Orban şi Andrei Chiliman, pe lângă Marian Petrache şi Eugen Nicolăescu, reiterând că el va asigura interimatul Consiliului de Coordonare.“BPC s-a întrunit pentru a desemna persoanele care vor coordona echipele locale la organizaţiile de judeţ, acolo unde am obţinut rezultate slabe. La Bucureşti, alături de Eugen Nicolăescu şi Marian Petrache, au fost cooptaţi şi Andrei Chiliman şi Ludovic Orban“, a susţinut Tăriceanu, evitând să menţioneze ce funcţii vor ocupa cei patru liberali.
Preşedintele PNL a menţionat că BPC a desemnat şi liderii interimari ai organizaţiilor ale căror conduceri au fost dizolvate la Delegaţia Permanentă. El a informat că la Timiş este desemnat Adrian Cioroianu, la Arad Norica Nicolai, iar la Sibiu Adrian Iorgulescu.(preluare mediafax)
Publicat în Uncategorized | Tagged: adrian iorgulescu, capitala culturala, ministrul culturii, pnl sibiu, tariceanu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe iunie 17, 2008
Ludovic Orban ar putea fi înlocuit de la şefia PNL Bucureşti de o conducere colegială, în fruntea căreia să fie însuşi Tăriceanu.
Premierul Călin Popescu- Tăriceanu a cerut demisia preşedintelui PNL Bucureşti, Ludovic Orban, ca urmare a rezultatelor slabe obţinute de această filială în alegerile din Capitală. Orban refuză să plece, iar bătălia se va decide la Delegaţia Permanentă de pe 22 iunie. Miza bătăliei este înlocuirea lui Ludovic Orban cu o conducere colegială, în fruntea căreia să fie Tăriceanu însuşi, ne-au declarat surse liberale. Din conducerea colegială ar urma să facă parte şi oamenii de încredere ai premierului: Bogdan Olteanu, Dan Motreanu, Eugen Nicolăescu sau Vlad Moisescu.(preluare evenimentul zilei)
Publicat în Uncategorized | Tagged: conducere colegiala, orban, pnl, sefie, tariceanu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 18, 2008
Constructorul care a câştigat licitaţia pentru realizarea centurii ocolitoare a Sibiului şi preşedintele Companiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au semnat la Sibiu pentru centura ocolitoare a oraşului. Nu contractul, ci o scrisoare de luare la cunoştinţă. Practic, o semnătură de formă, de dragul campaniei electorale, în prezenţa primarului Klaus Johannis şi a premierului Călin Popescu Tăriceanu. Constructorii vor fi Max Boegel, Geiger şi Comtramul lui Ilie Carabulea.(preluare din sibianulonline)
Publicat în Uncategorized | Tagged: campanie electorala, centura, guvern, iohannis, Klaus Johannis, Primar, Sibiu, tariceanu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 17, 2008
Centura – electorală
“Semnarea contractului pentru centură are legătură cu campania electorală, pentru că se întâmplă în campanie. Putea să fie şi în iunie, tot eu eram la primărie, primul-ministru era tot domnul Tăriceanu”, a spus joi, în cadrul conferinţei de presă, Johannis. Apropiat al lui Carabulea, Johannis este optimist: consorţiul germano-român va fi mai bun decât italienii de la Todini. Despre Todini, Johannis i-a acuzat că “s-au ferit de toată lumea şi au abandonat lucrarea neterminată”. Acum, primarul se declară optimist şi speră ca de vineri, când premierul Tăriceanu va semna la Sibiu noul contract al centurii, “lucrările vor merge mult mai bine şi vor putea fi supravegheate mai bine. Lucrarea poate fi terminată în 18 luni.
(http://www.ronduldesibiu.ro/politica/johannis-iunie-primarie/)
Publicat în Uncategorized | Tagged: fdgr, iohannis, Johannis, pnl, Primar, Sibiu, tariceanu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 17, 2008
Primul ministru Călin Popescu Tăriceanu şi primarul Klaus Johannis şi-au găsit timp să poposească la o terasă de pe Bălcescu la o bere şi câţiva mici. Bineînţeles, înconjuraţi de presă. Şi bineînţeles, au comandat una dintre cele mai scumpe şi mai renumite beri - Leffe.
Delegaţia, în frunte cu premierul şi primarul, alături de care au mai fost şi prefectul Ilie Mitea şi ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, s-au oprit la terasa The Gallery, unde au comandat bere Leffe. Leffe este una dintre cele mai vechi şi mai bune beri din lume. A fost produsă pentru prima oară în abaţiile călugărilor din Belgia, în anii 1200, după înfiinţarea abaţiei Notre Dame de Leffe. La terasele de pe centru, o bere Leffe costă între 6 şi 10 lei.
Leffe blondă conţine 6,6% alcool.
Primul ministru Tăriceanu, primarul Johannis, prefectul Ilie Mitea şi ministrul Culturii Adrian Iorgulescu au servit, lângă berea Leffe, şi câţiva mici.
Comparativ cu vizitele la Sibiu ale preşedintelui Traian Băseacu, premierul Călin Popescu Tăriceanu nu a fost asaltat de sibieni dornici să facă poze cu vedeta de la Bucureşti.
Publicat în Uncategorized | Tagged: adrian iorgulescu, iohannis, Klaus Johannis, leffe, Primar, primul ministru, Sibiu, tariceanu, traian basescu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 17, 2008
INVESTIŢIE. Tăriceanu, Iohannis & Co au udat cu bere lucrarea care va salva Sibiul de la blocajul rutier
SIBIU ● Centură ocolitoare stropităcu bere
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a participat ieri la semnarea contractului de execuţie a centurii ocolitoare a Sibiului, eveniment stropit cu bere în piaţa publică, spre surprinderea trecătorilor. Cîştigătorii licitaţiei sînt deja abonaţi la bugetul local al judeţului Sibiu, dar şi la bugetul naţional.
Dacă sub guvernarea PSD debuta şantierul la centura ocolitoare a Sibiului, cu promisiunea că aceasta va fi gata în 2007, ieri, sibienii au primit o nouă scandenţă: 2009! Acum sub semnătura celor trei firme care au cîştigat licitaţia organizată de Ministerul Transporturilor: Geiger, Max Boegl şi Comtram. Cele peste 48,8 milioane de euro, fără TVA, vor trebui să producă 14,76 km de drum la standard de autostradă, care se adaugă lucrărilor deja efectuate de societatea Todini – Italia, care a fost pusă în faţa rezilierii contractului iniţial.
CÎŞTIGĂTORII LICITAŢIEI. Fără îndoială, cîştigătorii licitaţiei sînt deja abonaţi la bugetul local al judeţului Sibiu, dar şi la bugetul naţional. Dacă societăţile Geiger şi Max Boegl sînt implicate în construcţia noului aeroport din Sibiu, Comtram JV, membră a holdingului Atlassib, proprietatea miliardarului Ilie Carabulea, este una dintre societăţile care asfaltează de ani întregi străduţele Sibiului. Dacă reprezentanţii Geiger şi Max Boegl sînt apropiaţii liderului FDGR, Klaus Iohannis, Ilie Carabulea este de ultimă vreme omul de casă al liberalilor sibieni. Amintim că reuniunea româno-maghiară de la Sibiu din 2007 a fost găzduită de hotelul magnatului Carabulea. (preluare din Jurnalul National)
Publicat în Uncategorized | Tagged: carabulea, centura, fdgr, iohannis, Johannis, liberali, licitatie, Sibiu, tariceanu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 16, 2008
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a coborât din avion şi a intrat într-o fabrică, înainte să ajungă la Primăria Sibiu. La secţia de producţie de componente electronice pentru maşini l-a aşteptat nu numai primarul Klaus Johannis, dar şi prefectul Ilie Mitea şi preşedintele PNL Sibiu, Eugen Mitea.
Johannis şi PNL s-au afişat braţ la braţ şi în aeastă dimineaţă, când primul stop din vizita remierului Călin Popescu Tăriceanu la Sibiu a fost fabrica Marquard, reprezentanţa în România a unui concern german cu sucursale de productie şi distribuţie în Europa, SUA şi Asia a unor componente electronice de mare fineţe folosite pentru maşini de ultimă generaţie. Pe Tăriceanu l-au aşteptat la fabrică, pe lângă primarul Sibiului, şi prefectul Ilie Mitea, fost liberal, obligat de funcţie să demisioneze din partidul politic, dar şi preşedintele PNL Sibiu, Eugen Mitea, fără funcţie publică, în prezent director adjunct Romgaz.
Tăriceanu s-a comportat ca un lucrător de rând atunci când a intrat în sala de producţie a componentelor, undel (http://www.sibianulonline.ro/ultima-ora/tariceanu-si-johannis-plimbare-prin-fabrica-cu-bonetute-in-cap-2638811)
Publicat în Uncategorized | Tagged: centura, iohannis, Johannis, Primar, Sibiu, tariceanu | No Comments »
Scris de sibiu2010 pe mai 7, 2008
Premierul Calin Popescu Tariceanu a fost prezent la lansarea PNL de marti seara, de la Sibiu, prin intermediul unei inregistrari prezentate pe un ecran mare, amplasat pe scena Salii Thalia. Ministrul Culturii a remarcat ca liberalii sibieni sunt iubitori de muzica simfonica, nu de „3 sud est si patru de la vest”.
Johannis si Dicu, miza PNL la Sibiu“Prima data, dupa 1990, PNL este fara candidat propriu de primar la Sibiu. Noi il sustinem pe primarul Klaus Johannis”, a declarat marti seara, presedintele PNL Sibiu, fostul viceprimar Eugen Mitea, actual director adjunct al ROMGAZ. Acesta spera ca in urma intelegerii cu Klaus Johannis, dupa alegeri, sa revina in postul de viceprimar la Sibiu. Primarul Klaus Johannis a multumit liberalilor pentru sustinerea de care se bucura si mai ales pentru colaborarea pe care a avut-o cu PNL timp de patru ani. (http://www.ronduldesibiu.ro/politica/tariceanu-sustine-echipa/)
Publicat în Uncategorized | Tagged: alegeri, iohannis, Johannis, mitea, pnl, Primar, Sibiu, tariceanu | No Comments »