Sibiu2010 – Orasul meu

Sibiul trebuie sa devina cel mai frumos oras din Romania.

Archive for octombrie 2008

EXCLUSIV: Şi-au nenorocit viaţa pentru Mihai Albu, patronul Algenia

Posted by sibiu2010 pe octombrie 30, 2008

de Dragos Popescu |  30 octombrie 2008
Algenia s-a dezvoltat pe banii angajaţilor

Zeci de angajaţi şi foşti angajaţi de la Algenia îi acuză pe patronii firmei că au luat credite de mii de euro în numele lor, după ce le-au falsificat cărţile de muncă. Disperaţi că patronii, soţii Albu, n-au nici cel mai mic gând să returneze sumele, oamenii au făcut plângere împotriva lor la poliţie. Peste 70 de persoane au acum credite pe numele lor, între 10.000 şi 20.000 de euro, contractate pe 10 ani de la BCR şi Volskbank. Poliţia i-a deschis dosar penal fostului lider al PSDR Sibiu, Albu fiind acuzat că s-a folosit de creditele altora, în valoare totală de 800.000 de euro.

Pentru că afacerea nu le mergea aşa de bine cum şi-ar fi dorit, Mihai şi Eugenia Albu au pus la cale un plan ingenios şi neaşteptat de eficient. Cei doi s-au gândit că pot să deruleze afacerile firmei de confecţii prin credite de nevoi personale, fără ipotecă, luate pe numele mai multor angajaţi ai societăţii. Le-au modificat oamenilor salariile în cărţile de muncă şi i-au convins astfel să îi lase să ia credite în numele lor.

Aranjamentul era simplu. Albu (foto) le promitea angajaţilor salarii triple, în schimbul unui „mic” ajutor. Angajaţii urmau să ia câte unul sau mai multe credite de nevoi personale, iar banii să ajungă direct în conturile firmei Algenia, prin intermediul economistei Mihaela Hoadrea. „M-a luat pe neaşteptate. M-a chemat într-o zi în birou şi m-a întrebat dacă pot să îl ajut cu ceva. Am spus că, dacă pot, îl ajut şi mi-a zis că are nevoie de ceva bani să dezvolte afacerea. Mi-a spus că ar fi vorba de vreo câteva salarii. Când mi-a venit hârtia acasă cu câţi bani a luat din bancă pe numele meu, să pic jos din picioare! Acolo, la bancă, m-a pus repede să semnez contractul şi nu am apucat să văd câţi bani luasem. Nici nu am văzut banii aceia, pentru că au mers direct la el. Este vorba de 15.000 de euro. Soţul meu nici nu ştie”, povesteşte Irina, o fostă angajată la Algenia, dar cre preferă să nu-şi facă numele public deocamdată. „Mă tot rog de el să achite creditul. Are şi întrârzieri la rate. Mă sună recuperatorii de credite într-una. Sunt terorizată. Mă tot minte că luna viitoare ia nu ştiu ce bani şi îl achită. Aşa stau în stres din 2006, de când am făcut greşeala să îi dau acei blestemaţi de bani”, a mai povestit femeia.(preluare sibianulonline)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

3 miliarde vechi – solicitarea TNRS pentru trei spectacole

Posted by sibiu2010 pe octombrie 30, 2008

Teatrul „Radu Stanca” îi cere Primăriei să suplimenteze cu 300.000 de lei (3 miliarde vechi) bugetul pe anul în curs, ca să-şi acopere cheltuielile suplimentare pentru piesele „Faust”, „Lulu” şi „Azi nu se fumează”.

Consilierii locali au pe masă, joi, un proiect de suplimentare a fondurilor pentru Teatrul „Radu Stanca” cu 300.000 de lei noi, bani ceruţi de conducerea instituţiei pentru cheltuielil neprevăzute cu spectacolele „Faust”, „Lulu” şi „Azi nu se fumează”.

La „Faust”, reprezentanţii teatrului spun că au apărut cheltuieli suplimentare pentru că „hala în care se desfăşura acest spectacol a fost demolată (n.r.Simerom, unde se va ridica un mall) şi a trebuit ca acesta să fie mutat în altă hală. De asemenea, acest spectacol a fost solicitat ferm la Frankfurt, Berlin, Edinburg şi Moscova”, se spune în proiectul de hotărâre.

În cazul piesei „Lulu” s-au cerut bani în plus pentru că „spectacolul va fi reluat la cererea publicului sibian. Totodată, decorul va fi mutat într-un spaţiu industrial dezafectat”.(preluare sibianulonline)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Chilian: „Am dovezi cu sumele măsluite pentru Sibiu 2007”

Posted by sibiu2010 pe octombrie 13, 2008

de Dragos Popescu |  13 octombrie 2008


Artistul Florin Chilian, care a reclamat Ministerul Culturii şi programul „Sibiu 2007” la Curtea de Conturi, a declarat, pentru Sibianulonline.ro, că are dovezi irefutabile cu furturile comise în cadrul proiectului.

Chilian spune că a depus,, în reclamaţia de la Curtea de Conturi documente prin care se arată că s-au plătit contracte pentru servicii inexistente, iar preţurile pentru instalaţiile de sunet închiriate au fost “umflate”. Artistul va depune plângere şi la DNA dacă Curtea de Conturi nu îi dă dreptate.

Artistul a declarat, pentru Sibianulonline.ro, că dovezile pe care le-a furnizat în sesizarea către Curtea de Conturi sunt istovitoare, dar se aşteaptă ca ele să nu fie demascate. „Aştept şi îmi doresc să vină alături de mine în acest caz cât mai mulţi muzicieni şi artişti, să demascăm acest furt de zeci de milioane de euro. Am trimis date, dovezi cu sumele măsluite în cazul Sibiului. Din păcate, dacă voi rămâne singur în faţa acestor fraude, nu cred că am vreo şansă, dar încă mai aştept să se facă dreptate”, a spus Chilian.

Artistul român spune că, în cazul în care inspectorii Curţii de Conturi nu demască fraudele, va depune o plângere oficială şi la Direcţia Naţională Anticorupţie. „În cazul în care Curtea de Conturi o dă la pace în acest caz, o să fac publice toate datele pe care le am şi cred că cei de acolo ar apărea într-o situaţie mai mult decât penibilă. În fine, dacă nu se rezolvă nimic, o să mai depun încă o plângere şi la DNA”, a mai spus Chilian.(preluare din sibianulonline)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Bush a promulgat planul de salvare a sistemului financiar

Posted by sibiu2010 pe octombrie 4, 2008

WASHINGTON / 22:23, 3.10.2008
Preşedintele american George W. Bush a promulgat vineri planul de salvare a sistemului financiar american adoptat în cursul zilei de Camera Reprezentanţilor, a anunţat Casa Albă.

După ce a apărat acest plan timp de două săptămâni şi a cerut el însuşi prin telefon unor parlamentari recalcitranţi să îl voteze, Bush a semnat Legea de stabilizare economică de urgenţă 2008 înainte de a părăsi Casa Albă, pentru sfârşitul de săptămână.

Congresmenii americani din Camera Reprezentanţilor au aprobat vineri acest plan de salvare bancară, adoptat deja de Senat, un vot crucial aşteptat de pieţele bursiere din întreaga lume.

Secretarul american al Trezoreriei, Henry Paulson, a promis vineri să acţioneze „rapid” pentru a pune în aplicare planul de salvare bancară aprobat de Congres şi semnat de preşedintele Bush.(preluare mediafax)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Adrian Iorgulescu, inlocuit de Virgil Popa

Posted by sibiu2010 pe octombrie 4, 2008

SIBIU STANDARD : Pe scurt – 03 Octombrie 2008

In sedinta de aseara a PNL Sibiu s-a discutat posibilitatea inlocuirii candidatului partidului pe Colegiul doi al Camerei Deputatilor, Adrian Iorgulescu, cu viceprimarul Virgil Popa, sustin surse din partid. „Decizia este luata, mai trebuie ales doar momentul in care va fi anuntata schimbarea. Motivul tine de sansele pe care le avem pe acest colegiu si de disponibilitatea ministrului Iorgulescu de a recupera in campanie”, ne-au declarat surse din cadrul PNL.

Ministrul Culturii nu a confirmat, dar nici nu a infirmat stirea, anuntand doar o conferinta de presa in care va face clarificari. „Cand si daca voi lua aceasta decizie, o voi anunta public, intr-o conferinta de presa. Nici nu confirm, nici nu infirm aceasta informatie. Repet, voi face declaratii intr-o conferinta de presa”, a anuntat ieri, Adrian Iorgulescu. (preluare sibiustandard)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Mineriada lui Tariceanu

Posted by sibiu2010 pe octombrie 4, 2008

Pomenile electorale ale guvernantilor tarasc Romania in situatia din ’90: haos, economie la pamant, dezaprobarea UE * Tavalugul cresterii salariilor s-a facut simtit zdravan ieri cand euro a atins 3,92 lei * Functionarii publici sunt decisi sa intre joi in greva generala, desi stiu ca tara ar putea fi aruncata in prapastie * „Decizia de majorare a salariilor profesorilor ne-a adus in situatia ca functionarii publici sa blocheze Trezoreria, creand astfel o situatie de necontrolat in Romania”, a avertizat Varujan Vosganian
Efortul financiar necesar satisfacerii functionarilor este de 1,1 miliarde de euro in 2008 si 5,5 miliarde de euro in 2009 * Cresterea tuturor lefurilor bugetarilor ar crea un deficit de 7%, Romania incalcand astfel tratatul UE si fiind pasibila de severe sanctiuni financiare * Putin pasandu-le de criza, demnitarii isi vad linistiti de campanie sau de distractii * Premierul s-a suit in avion si a plecat direct spre Paris, la Salonul Auto * Presedintele Basescu a petrecut la Severin, unde a fost declarat „cetatean de onoare” * Geoana s-a dus in Regie sa manance o pizza cu studentii (preluare din ziua)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , | 1 Comment »

Ziua Florian Pittiş

Posted by sibiu2010 pe octombrie 4, 2008

„Sunt tânăr, Doamnă…”, albumul omagial al lui Florian Pittiş, care cuprinde câteva dintre cele mai apreciate melodii ale artistului
Sursa: Dragoş Savu/Jurnalul Naţional

4 octombrie 2008. Azi, Florian Pittiş ar fi împlinit 65 de ani. Şi tot azi va fi „Ziua Florian Pittiş”, zi decretată astfel de Radio 3Net, la două zile după ce s-a lansat un album care omagiază figura artistului.
Albumul „Sunt tânăr, Doamnă…” este o ediţie specială care cuprinde cele mai îndrăgite melodii şi cele mai cunoscute poezii interpretate de Florian Pittiş. Evenimentul de lansare a avut loc joi, 2 octombrie, la Centrul de Presă al Radio România, reunind o bună parte dintre cei apropiaţi artistului: soţia, Anda, Ducu Bertzi, Margareta Pâslaru, Mircea Vintilă, Ştefan Bănică Jr, Irina Petrescu, Mariana Mihuţ, Daniela Nane, Virgil Ianţu, Marcel Puşcaş şi mulţi alţii.

Povestea discului

Iniţiativa editării acestui material, după cum spune Cătălin Muraru, directorul Casei de Discuri Roton, a apărut în cadrul discuţiilor pe care acesta le-a avut cu Anda Pittiş, soţia artistului. Împreună au constituit o colecţie din cadrul celor mai apreciate piese ale lui Florian Pittiş şi câteva recitări. „Ca apariţie, discul este discutat de mult, şi chiar ne gândeam dacă nu cumva era bine să apară imediat după dispariţia lui. Am decis însă că nu era atunci momentul. Nu voiam să ne grăbim pentru că nu era vorba despre nici un fel de oportunitate de pierdut…(preluare jurnalul national)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

„România trebuie să fie reprezentate în străinătate de adevărate valori”

Posted by sibiu2010 pe octombrie 4, 2008

Ana Zidarescu Miercuri, 24 Septembrie 2008

Încep cu o întrebare abruptă: cine sunteţi, domnule Marinescu?
Ioan Gabrian Marinescu:
Sunt un frate român de-al dumneavoastră. Sunt cetăţean american, de origine română. Am plecat în America, împreună cu soţia mea, în urmă cu 32 de ani. De-a lungul acestei perioade de viaţă trăită în America, şi eu, şi soţia mea am făcut, din punct de vedere profesional, cinste atât ţării care ne-a adoptat, cât şi ţării în care ne-am născut. Soţia mea a făcut cinste comunei în care s-a născut, Aninoasa, din judeţul Argeş, iar eu am făcut cinste oraşului natal Ploieşti. În concluzie, amândoi ne-am realizat, amândoi am avut succes.

Care este profesia dumneavoastră?
Sunt inginer constructor hidrotehnist, dar am mai terminat o facultate de design industrial, la New York, High Institute of Technology, am terminat şi o facultate de arte, am obţinut un master degree în arte, cu specializarea în textile surface. Cu alte cuvinte, creez lucrări de artă picturale pentru interioare, pentru tapete, pentru covoare, pentru stofe de tapiţerie. Am scris o carte intitulată „Eastern European folk designs”, care se referă la portul, la motivul naţional românesc, parte integrantă a culturii naţionale. Această carte, publicată în 2003, se vinde în întreaga lume, motiv pentru care mă consider unul dintre ambasadorii României, deoarece acolo unde apare cartea mea se vorbeşte despre România. Motivaţia pentru care am scris cartea este mândria familiei mele şi a României. Sunt, deci, expert în domeniul artei. La şase ani de la terminarea facultăţii, mi s-a făcut cinstea de a fi invitat să predau două cursuri de artă la sus-numitul institut.

Înţeleg că sunteţi şi ziarist.
Da, sunt regizor de film, activitate cuplată cu cea de ziarist. Adică, imagine de cinema, luată cu camera de filmat, completată cu ample articole publicate în presă. Cu alte cuvinte, sunt jurnalist american, acreditat de presa americană, dar şi colaborator al ziarelor de limbă română din SUA.

În calitate de ziarist român, aţi fost în contact permanent cu ambasada noastră din Statele Unite, cu Centrul Cultural Român de la New York. Cum credeţi că a evoluat, în timp, reprezentarea culturii româneşti în SUA?
Într-adevăr, am fost într-un contact permanent cu Ambasada, cu Consulatul General, cu Misiunea permanentă la ONU, cu Centul Cultural. Folosesc acest prilej pentru a aminti numele unui mare director al Centrului, care a desfăşurat o activitate extraordinar de bogată. Este vorba despre domnul Coriolan Babeţi, a cărui lipsă încă o mai resimţim. La ora la care vorbim, director este doamna Corina Şuteu, care, în doi ani de zile de la sosire, a reuşit, pur şi simplu, să izgonească întreaga comunitate de români. Ea şi echipa ei, din care face parte şi acest controversat Cristian Neagoe.

Concret, ce a făcut doamna Şuteu?
A interzis celor care nu sunt de etnie română, dar care iubesc naţia noastră de români, spre exemplu, maghiarilor din România, să mai frecventeze Centrul Cultural. Programul manifestărilor culturale şi invitaţiile trimise originarilor din România sunt numai în limba engleză, deşi este ştiut că sunt români care stau de 25 de ani în SUA şi nu ştiu englezeşte, nemaivorbind de proaspeţii sosiţi. Şi vorbim despre un institut care ar trebui să cultive tradiţia limbii române.

Acesta ar fi al doilea mare motiv pentru care doamna Şuteu a îndepărtat românii de ICRNY. Aş vrea să vă relatez un episod care a şocat comunitatea noastră. Pe 22 februarie anul acesta, noi, cei care facem cinste Americii, în jur de 90 de români de vază: ofiţeri, profesori doctor, artişti, ziarişti, am fost invitaţi la Ambasada României de la Washington de către noul ambasador, dl. Adrian Vieriţă, la o mare întrunire referitoare la ajutorul acordat diasporei de MAE.

La întâlnire a participat şi dl. Mihai Gheorghiu, secretar de stat în MAE, şeful Departamentului pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni. Între problemele discutate, a fost şi aceea legată de activitatea ICR New York, dl. Gheorghiu fiind întrebat despre rolul aceastei instituţii şi despre Corina Şuteu, care nu face nimic, care, în concepţia noastră, nu are nicio activitate. Şi atunci dl. Mihai Gheorghiu ne-a lămurit: activitatea ICR New York este o activitate specială. Din sală s-au ridicat voci, care au întrebat: cât de specială? Dl. Gheorghiu a răspuns: este secret. Am rămas cu toţii stane de piatră. Dl. Secretar de stat a continuat asigurându-ne că, în curând, se va deschide biblioteca, „ceea ce vă interesează”, urmând ca d-na Şuteu să-şi continue activitatea la ICR.

Abia peste câteva luni, în iulie-august, am aflat despre ce activitate „secretă” este vorba: d-na Corina Şuteu a adus din ţară trei artişti stradali, pentru o expoziţie de pictură, numită „a oamenilor leneşi” (de parcă lenea ar fi caracteristica esenţială a noastră, a românilor), care cuprinde aşa-zise picturi, de fapt nişte mâzgălituri, pe care eu le-am numit profanări, ele putând fi văzute doar în cartierele rău famate ale oraşului New York, unde nici poliţia nu poate pătrunde.

Dar dacă această aşa-zisă artă stradală este permisă în cartierele rău famate, este treaba americanilor. Asta nu însemnă că noi trebuie să aducem din România artişti care să promoveze această pseudo-artă, care, la această oră, este sever pedepsită, cu amenzi de zeci de mii de dolari sau cu ani grei de închisoare pentru cei care mâzgălesc zidurile.

Deci d-na Corina Şuteu îşi permite această ingratitudine, de a aduce din România trei tineri, în vârstă de douăzeci şi ceva de ani, unul dintre ei nefiind nici măcar român, ci iranian de origine română. Aceşti tineri au fost prezentaţi cu mult fast, cu mult tam-tam, cu multă neobrăzare, ca şi când această artă stradală s-ar fi născut în România şi, deci, trebuie exportată în America. Şi unde în America? La New York, într-o zonă centrală, the 3rd Avenue, colţ cu 38th Street, unde circulă zilnic sute de mii de americani şi de turişti.

În opinia dumneavoastră, care au fost cele mai şocante exponate?
Aceşti copii needucaţi, artişti rebeli, după cum i-am denumit eu în comentariile mele, au profanat, au batjocorit însemnul sacru al evreilor, menora, după cum, într-o altă sală, pe coapsa unui ponei era desenată zvastica.

Am vrut să am o explicaţie de la d-na Şuteu, în prezenţa d-nei consul general la New York, d-na Berechet, pe care am rugat-o să mă asiste la un interviu cu d-na directoare a institutului, pentru ca nu cumva să mă acuze că i-am cerut altceva, eventual sex, de vreme ce a fost în stare să organizeze o asemenea expoziţie. D-na Şuteu mi-a transmis prin d-na consul general că nu mai poate să-mi acorde interviul, întrucât într-o jumătate de oră pleacă în România.

Aflându-mă în România pentru cu totul alte probleme, am vorbit, totuşi, la telefon cu domnul  Patapievici, sperând să obţin de la domnia sa explicaţia pe care nu am primit-o de la d-na Şuteu. Acest domn m-a jignit grav, m-a acuzat că eu sunt acela care am stârnit scandalul la New York, livrând ziariştilor din România cele scrise de mine.

I-am răspuns că nu eu am stârnit scandalul, ci activitatea Institutului de la New York este scandaloasă. I-am solicitat o întâlnire „frăţească”, nu de anchetă, ci pentru a încerca să stingem acest război, declanşat de comunitatea de evrei, care este foarte puternică în America şi care s-a simţit profund lezată, şi chiar de comunitatea românească, pentru că şi noi am fost murdăriţi la obraz.  Preşedintele ICR a continuat să mă jignească grav.

Până la urmă, i-am spus: „Domnule Patapievici, eu nu vă cunosc, dar am aflat că sunteţi profesor de fizică. Atunci, mergeţi şi predaţi fizica elevilor sau studenţilor dv. şi lăsaţi-ne pe noi, care suntem oameni de artă şi specialişti în domeniu, să ne ocupăm de arta României” şi i-am închis telefonul. Domnul Patapievici a demonstrat, prin ceea ce face, că nu are nici acea calitate, nici acea educaţie şi nici acea cultură pentru a ne reprezenta pe noi sau cultura românească. De aceea, părerea noastră, a românilor din diaspora, ar fi că domnul preşedinte Băsescu trebuie să-l înlăture pe dl. Patapievici din funcţie şi să aducă acolo, chiar la propunerea noastră, un român capabil. N-am avut prilejul să mă întâlnesc cu dl. Băsescu, pentru că este plecat din ţară, dar îl aştept şi-l aşteptăm în America cu foarte multe probe reale, în aşa fel încât să-şi dea seama că oamenii mai fac şi greşeli, indiferent că eşti preşedinte de ţară sau un om de rând.

Povestiţi-ne episodul cu descinderea poliţiei. S-a spus că poliţia americană nu a considerat niciun exponat ca fiind scandalos sau rasist.
Păi nu a avut ce să constate, pentru că, prevenită de iminenta descindere, d-na Şuteu a dat ordin subalternilor să scoată din sală exponatele care au produs scandalul. Astfel că poliţia, sesizată de dl. Robert Horvath, un mare artist american de origine română, nu a mai găsit nimic incriminant la sosire.

În urma acestui întreg scandal, larg mediatizat, conducerea Senatului României a luat iniţiativa constituirii unei comisii de anchetă care să cerceteze activitatea Institutului Cultural Român, modul în care conducerea acestei instituţii înţelege să reprezinte cultura română peste hotare, precum şi eficienţa cheltuirii, în acest scop, a banilor publici.

Ce aşteptări aveţi de la această comisie de anchetă?
Am citit în presa românească din America despre demersurile domnului preşedinte al Senatului, conjugate cu cele ale domnului senator Păunescu, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului. Şi am venit în România tocmai pentru a furniza argumente şi mărturii care vor ajuta viitoarea comisie de anchetă să facă lumină în privinţa activităţii ICR New York, a Institutului Cultural Român, în general. Speranţa noastră este că cei cu putere de decizie din ţară se vor convinge că România şi cultura română trebuie să fie reprezentate în străinătate de adevărate valori, de oameni educaţi, şi nu de simpli vizitatori.

Interviu realizat de Ilie Vlad, ziarul „Flacăra”(preluare din evenimentul zilei diaspora)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , , , , | 1 Comment »

Noile permise de conducere şi certificate de înmatriculare, eliberate începând de luni

Posted by sibiu2010 pe octombrie 4, 2008

3.10.2008
Noile permise de conducere şi certificate de înmatriculare vor fi eliberate începând de luni în judeţul Teleorman, urmând ca până în 1 decembrie acestea să fie emise şi în celelalte judeţe şi în Bucureşti, a anunţat, vineri, şeful Direcţiei Permise de Conducere, chestorul Mihai Stancu.

„De luni vor fi emise permise de conducere şi certificate de înmatriculare pentru cetăţeni din judeţul Teleorman, de miercuri pentru cei din judeţul Ialomiţa, urmând ca la un interval de una, două zile sistemul să fie introdus într-un nou judeţ. Pentru Bucureşti, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare în formă nouă vor fi emise la jumătatea perioadei”, a declarat directorului Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCÎV).

Acesta a precizat că noile permise, realizate în conformitate cu directivele europene, au ca elemente de noutate suportul pe care sunt tipărit, modalitatea de înscriere a datelor şi prezenţa mai multor elemente de securitate.Noul permis de conducere este realizat pe suport de policarbonat, datele sunt înscrise prin gravare laser, fiind preluate şi câteva „coduri de securitate„, astfel că este greu de falsificat.

Printre codurile de securitate se regăsesc şi cele care impun restricţii. Chestorul Mihai Stancu a explicat că un exemplu în acest sens sunt codurile pentru persoanele care susţin examenele pe maşină cu cutie automată şi care astfel nu vor putea conduce decât un asemenea vehicul.

Noile certificatele de înmatriculare vor avea mai puţine date înscrise decât cele vechi, un cod de omologare comunitară, două rubrici în care vor putea fi înscrişi atât proprietarul, cât şi titularul certificatului de înmatriculare. De asemenea, pe noile certificate de înmatriculare nu va mai fi trecut anul producţiei autovehiculului, ci data primei înmatriculări a acestuia.

Potrivit chestorului Mihai Stancu, permisele de conducere vechi vor fi înlocuite treptat, pe măsură ce acestea vor expira. Acesta a preciat că din momentul emiterii documentelor noi nu vor mai fi tipărite modele vechi.

(preluare mediafax)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Copos, Stoica, Pădureanu, Popescu, Neţoiu, Borcea şi verii Becali, deferiţi justiţiei de DNA

Posted by sibiu2010 pe octombrie 2, 2008

2.10.2008
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată opt persoane, printre care George Copos şi Mihai Stoica, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs o pagubă de 11,5 milioane de dolari.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie spun că prin faptele lor, Gheorghe Copos – fost preşedinte şi patron al Clubului de fotbal Rapid Bucureşti, Ioan Becali – fost impresar, Victor Becali – impresar, Mihai Stoica – fost director al Clubului de fotbal Oţelul Galaţi, Jean Pădureanu – preşedinte al Clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Gheorghe Popescu – fost angajat al firmei „Becali sport”, Gheorghe Neţoiu – fost acţionar la Clubul de fotbal Dinamo, Cristian Borcea – preşedinte executiv al Clubului de fotbal Dinamo ar fi provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste zece milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal. (preluare mediafax)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 1 Comment »

Medvedev: Era supremaţiei economice a SUA s-a încheiat

Posted by sibiu2010 pe octombrie 2, 2008

2.10.2008
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat joi că era supremaţiei economice americane s-a terminat şi că lumea are nevoie de un nou sistem financiar „mai corect”.

„Perioada de dominaţie a unei economii (…) este de domeniul trecutului odată pentru totdeauna”, a declarat Medvedev, cu ocazia unor consultări interguvernamentale ruso-germane la Sankt-Petersburg, în prezenţa cancelarului german Angela Merkel.

(preluare mediafax)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

UE ne preseaza cu reforma in Justitie

Posted by sibiu2010 pe octombrie 2, 2008

Asa cum anticipam, intalnirea Ministrului Justitiei Catalin Predoiu (foto) cu vicepresedintele Comisiei Europene Jacques Barrot, a adus mult mai multe clarificari privind cererile europene si, mai ales, nevoia unui raspuns urgent al Romaniei. Riscul este real ca, in absenta unui asemenea raspuns foarte concret pe linia celor patru zone prioritare de monitorizare, Comisia Europeana sa produca in ianuarie sau februarie 2009 un raport pe care unele surse il declara deja ca posibil foarte dur. In decembrie va avea loc o vizita a unei comisii de experti de la Bruxelles care va lua pulsul reformelor. Context in care Predoiu a argumentat pe larg de ce, din punctul sau de vedere, amendamentele propuse de Parlament nu sunt oportune: suntem in plina discutie asupra unei posibile modificari a Constitutiei, suntem in plin proces de monitorizare, iar schimbarile propuse nu ar face decat sa bulverseze un sistem care ar trebui sa fie lasat sa lucreze si eventual redefinit doar in urma eventualelor noi prevederi constitutionale. Nu se poate admite, si acesta este si mesajul Comisiei Europene, o „modificare pe picior” a structurii sistemului justitiei „care ar periclita stabilitatea cadrului legislativ si institutional”. In plus, a adaugat Predoiu, o asemenea schimbare nu poate fi facuta unilateral, din diverse considerente politice locale, ci trebuie sa fie rezultatul unei consultari aprofundate cu partenerii europeni, ci expertii Comisiei Europene.
Ministrul Justitiei: Magistratii nu au alegeri
In exclusivitate pentru ZIUA, iata ce a mai avut de adaugat Catalin Predoiu. Ati afirmat ca „soarta viitorului raport despre Romania sta de acum in mainile magistratilor si parchetelor din Romania”. Acesta este mesajul dupa intalnirea cu vice-presedintele Comisiei Europene? Magistratii din Romania au parte de o independenta reala si, in ultima perioada, se bucura si de o atentie cu totul speciala. Acest lucru trebuie insa dublat si de o responsabilitate pe masura. Magistratii si procurorii de la noi trebuie sa urmareasca foarte, foarte atent ce se intampla cu mecanismul de cooperare si verificare si sa se intrebe, nu retoric, ce poate face fiecare pentru indeplinirea obiectivelor pe care si le-a asumat Romania. Mai precis, trebuie sa se intrebe foarte serios ce contributie au la indeplinirea celor doua obiective foarte importante din acest mecanism: lupta impotriva coruptiei la nivel inalt si la nivel local.
(preluare din ziua)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

SALARII MAJORATE – Deputaţii umflă pomenile electorale

Posted by sibiu2010 pe octombrie 1, 2008

Profesorii au ieşit în stradă pentru o majorare consistentă a salariilor şi în noiembrie 2005. Ce n-au ştiut ei atunci e că visele se împlinesc doar în prag de alegeri

Profesorii au ieşit în stradă pentru o majorare consistentă a salariilor şi în noiembrie 2005. Ce n-au ştiut ei atunci e că visele se împlinesc doar în prag de alegeri

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri în unanimitate cu 254 de voturi pentru ordonanţa de urgenţă amendată de PSD ce prevede ca, de la 1 octombrie,  salariile cadrelor didactice să se ma­jo­reze cu peste 50%. Astfel, deputaţii au reuşit să umfle factura pomenilor electorale cu încă un miliard de euro, totalizând până acum 3,3 miliarde
de euro.

Ordonanţa de urgenţă privind salarizarea cadrelor didactice pe anul 2008 prevede, în urma depunerii unui amendament în acest sens de deputaţii PSD, ca salariile profesorilor universitari să crească cu 74%, iar cele ale cadrelor didactice din sistemul preuniversitar să se mărească cu 54%. Actul normativ a fost susţinut de toate partidele parlamentare, votul final dat pe el fiind nominal, adică fiecare deputat a trebuit să spună cu voce tare în faţa colegilor dacă votează „pentru” sau „împotrivă”.  Chiar şi reprezentanţii PNL au votat „pentru”, în frunte cu ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, care, cu o zi înainte, când legea a fost dezbătută pe articole, şi-a certat colegii deputaţi de la PSD că au propus o lege pur electoral şi că nu au indicat de unde ar putea fi luaţi banii pentru mărirea acestor salarii. Un alt ministru liberal, Eugen Nicolăescu, a votat proiectul legislativ, în aplauzele deputaţilor, dar şi ale reprezentanţilor sindicatelor profesorilor care au asistat la dezbateri. A lipsit de la şedinţă premierul Tăriceanu, şi el deputat, dar şi preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, care a prezidat şedinţa, dar a ieşit din sală aproape de momentul votului. Actul normativ a fost adoptat şi de Senat şi urmează să plece la promulgare către Preşedinţie.

Lacrimi şi crize de isterie

Dezbaterea pe articole a ordonanţei, ce a avut loc luni seară, nu s-a desfăşurat în aceeaşi armonie între partide ca aceea de ieri de la votul final. S-a lăsat cu lacrimi de bucurie de partea opoziţiei şi cu crize de nervi de partea puterii. Liberalul Ioan Ghişe i-a acuzat pe cei de la PSD de demagogie, pentru că un astfel de proiect a fost promovat chiar în prag de alegeri. Deputaţii PD-L au anunţat că ei vor vota pentru ordonanţa Guvernului, şi nu pentru amendamentul PSD. După adoptarea de articole a proiectului, unul dintre iniţiatorii amendamentului, social-de­mocrata Ecaterina Andronescu, le-a mulţumit deputaţilor cu vocea gâtuită până la lacrimi de emoţie. Ea a mai spus că mărirea salariilor profesorilor este
un act de dreptate. Liberalul Relu Fenechiu a ridiculizat sentimentele colegei sale, amintind de „lacrimile oamenilor politici care nu de fiecare dată curg cu adevărat”.(preluare din jurnalul national)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Senatul SUA va vota miercuri un plan revizuit de stabilizare a sectorului financiar

Posted by sibiu2010 pe octombrie 1, 2008

WASHINGTON/NEW YORK / 10:03, 1.10.2008
Senatul SUA va vota miercuri un plan revizuit de stabilizare a sistemului financiar, ceea ce intensifică speranţele opririi crizei internaţionale, înainte de a determina prăbuşirea altor bănci şi de a afecta şi mai mult economia mondială.

Pachetul revizuit, asupra căruia Senatul a convenit în mod unanim, presupune majorarea sumei depozitelor individuale asigurate de Corporaţia Federală de Asigurare a Depozitelor (FDIC) de la 100.000 dolari la 250.000 de dolari.

Planul, care va permite Trezoreriei americane să cumpere de la bănci active neperformante legate de piaţa creditelor ipotecare, a fost principalul motiv de speranţă că guvernul va interveni pentru a debloca pieţele de creditare şi a preveni intrarea economiei americane şi mondiale într-un declin mai brusc.

Camera Reprezentanţilor a respins, luni, programul de stabilizare a sistemului financiar propus de administraţia Bush, care presupunea alocarea a 700 miliarde de dolari de la bugetul de stat pentru preluarea datoriilor acumulate de companiile americane în timpul crizei creditelor ipotecare.

Dacă planul revizuit va fi aprobat de Senat, aşa cum se anticipează, va pune mai multă presiune asupra Casei Reprezentanţilor, când se va întâlni din nou joi.

Bursele americane, care au înregistrat luni cea mai nefavorabilă evoluţie din ultimii 21 de ani, după ce Camera Reprezentanţilor a respins programul iniţial de stabilizare a pieţelor financiare, au crescut în şedinţa de marţi întrucât investitorii au anticipat că autorităţile de la Washington vor interveni pentru a salva planul. Wall Street a înregistrat marţi cea mai bună şedinţă bursieră din ultimii şase ani.(preluare mediafax)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Batuta in plin centru

Posted by sibiu2010 pe octombrie 1, 2008

O tanara a fost jefuita in centrul Sibiului, iar politia nu stie nimic
Sibiul nu este un oras atat de sigur precum declara autoritatile. Luni seara, o tanara in varsta de 23 de ani a fost batuta cu bestialitate si jefuita in plin centrul orasului, ajungand la spital cu numeroase rani in zona capului. „Pacienta a suferit un traumatism cranio-cerebral acut, fractura fronto-parietala drepta fara infundare, hematom epicranian frontal drept, edem cu hematom palpebral. In prezent starea pacientei este buna, ramane sub observatie medicala pe Sectia Clinica Neurochirurgie”, declara Raluca Turcu, purtator de cuvant la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu.

EVENIMENTUL a avut loc pe strada Filarmonicii, dar politistii nu par sa stie nimic.(preluare din sibiustandard)

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , | 1 Comment »